Silvia MOIAN : Copii de Craciun

Oricât de tineri sau bătrâni am fi,
De Crăciun suntem cu toţi, copii.
Aşteptăm cu nerăbdare, bradul să împodobim
Şi misterul sărbătorii, cu dragoste noi să trăim.

Bunul Dumnezeu, prin Moş Crăciun,iar ne trimite,
Trăiri şi bucurii, ce numai sufletul ne ştie.
Coboară din ceruri Domnul, ca prunc mic să se nască,
Din Prea Sfânta Fecioară şi-n mila-i mare, să ne mântuiască.

Copii în suflet să fim, iubind, tot răul să iertăm,
De Sfânta sărbătoare a Sfintei Naşteri să ne bucurăm.
Pentru că la suflete, de vom fi copii,
Bunul Dumnezeu, în Împărăţia sa ne va primi.

Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare,
Iubind, alături de cei dragi, să serbăm cu bucurie mare,
Să-l lăudăm pe Domnul cel Bun, ce har mult la toţi trimite,
Şi lângă bradul împodobit, să ascultăm cu inima, colinde.