Silvia MOIAN : Candela

Aş vrea să fiu mereu, o candelă aprinsă
Şi-n inimă să ardă focul cel Dumnezeesc.
Să răspândească în jur şi pace şi lumină,
Să se răsfrângă iubirea Domnului Ceresc.

Dar griji şi umbra gândurilor triste
Şi neîncrederea în ajutorul cel divin,
Îmi sting mereu a flăcării văpaie
Şi sufletul îşi plânge în întuneric al său chin.

Dar vine mâna caldă, iubitoare,
A Celui ce pe toate le-a zidit.
Şi îmi aprinde iarăşi focul dragostei divine,
Căci El din veacuri omenirea a iubit.

Şi nu îşi lasă niciodată făptura ca să piară,
Ci cu pronia cerească o ajută tot mereu,
Să se ridice şi să meargă înainte
Deşi drumul pare câteodată greu.

Aş vrea să fiu mereu o candelă aprinsă.
Şi în lumina ei să caut calea spre înalt.
Să îi păstrez focul, ca pe o comoară sfântă
Şi din căldura ei în jurul meu să împart.