Silvia AVRAM : Contraste

O lume atăt de vastă te-nconjoară
Urmându-și cursul ei nestăvilit,
Şi-atîtea întrebări te împresoară
Tot urmărind răspunsul potrivit.

De sus în jos învălui cu privirea
Pământul tot  și apoi o-ntreagă zare,
Dar tu ești mic și-ai vrea cu mintea ta
Să poţi cuprinde în ea, o lume mare.

Cum cerul și pămîntul nu sunt una,
Dar împreună fac un tot comun,
Cum peste al nopții timp veghează luna
Iar soarele veghează al  zilei drum.

Acestea toate se-nvârtesc continuu
Şi fiecare are rolul său,
Căci orice element sau orice lucru
Aduce după el opusul său.

Așa  a fost mereu de când pământul
Şi raiul  pe pământ a fost zidit,
Iar omul a început să le observe
Când a gustat din fructul cel oprit.

Atunci treziți din starea neștiinței
Ca doi copii ce-ndată au crescut,
Au fost surprinși să-și vadă goliciunea
Ce până atunci de ea nu s-au sfiit.

De-ar fi știut că binele și răul
O să le aducă traiul osândit,
Ar mai fi vrut să guste oare mărul
Chiar de calități prin el și-au însușit.

Era atât de bine în grădină
Când răutatea nu îi cuprindea,
Când tot în jur vibra de armonie
Iar Dumnezeu de grijă le purta.

Păcatul  lor, ce te-a rănit pe tine,
Pe cei din jurul  tău, și-asemenea,
La rîndul lor, te vor răni pe tine,
Iar tu la rândul tău pe altcineva.

Doar o dorință arde acum în tine
Să te întorci la starea de început
Şi să recapeți forma purității
Din care singur te-ai lăsat căzut.

Prin dragoste, credinţă și speranţă,
Prin luptă cu dualitatea ta,
Îndepărtând aura păcătoasă
Şi răul ce-ți cuprinde inima.

Găsește binele ce zămislește-n tine
Şi darul tău ce-ți este hărăzit,
Nu încerca să le-nțelegi pe toate
Că nu acesta-i scopul definit.