Razvan CLAUDIESCU : Doina mortii trupului

Taina morţii este moartea dreptului şi moartea păcătosului,
Suflet despărţit de trup trece în împărăţia fiinţelor asemenea lui,
În împărăţia spirituală a îngerilor după faptele sale bune sau rele,
Sufletul se uneşte cu îngerii cei buni, sau cu îngerii căzuţi în iad,
Pe pământ sunt zile, nopţi, şi ani; dincolo de mormânt nu este decât veşnicie,
Timpul de după moarte, adică veşnicia “A treia, a noua şi a patruzecea zi”
Misterul morţii este poarta prin care sufletul, despărţindu-se de trup, intră în veşnicie.
Dincolo de mormânt împărăţia timpului nu există.