Radu BOTIS : Din suflet orişicând răsună

Din Basarabia răsună
Un bucium peste plai străbun,
Parcă din ceruri se adună
Şi îngerii cu Tatăl Bun.

Din Basarabia răzbate
Ecou de frate pîn’la cer,
Iar Prutul inima împarte
In mare jale şi mister.

Din Basarabia se vede
Salutul fratelui cuprins
De dorul sfânt în care crede
Şi de oftat pe veci nestins.

Din Mama Ţară tot răsună
Alt bucium peste plai străbun,
Parcă din ceruri se adună
Şi îngerii cu Tatăl Bun.

Preot iconom stavrofor Radu Botiş