Doriti sa primiti GRATUIT poezii ortodoxe noi prin eMail?
Abonatii primesc GRATUIT si un volum, in format pdf, pentru tiparire.
eMail:

Ioana : Bucură-te

Bucură-te Maică Sfântă
Care-n ceruri vieţuieşti,
Prea bună şi preacurată,
Tu pe oameni îi iubeşti.

Bucură-te în veci, Marie,
Maica Domnului Hristos!
Mila ta cu noi să fie
Ca să vieţuim frumos.

Bucură-te şi ne-ajută
Să-l iubim pe Fiul tău
Cu o dragoste deplină
Căci El este Dumnezeu.

De-am greşit, tu iar mă iartă,
Şi nicicând nu mă lăsa,
Iar de vreun necaz mă-ncearcă
Adu-mi grabnic pacea ta.

Doriti sa primiti GRATUIT poezii ortodoxe noi prin eMail?
Abonatii primesc GRATUIT si un volum, in format pdf, pentru tiparire.
eMail:

Ioana : Maica Domnului

Te-ai născut din Sfinţi părinţi,
După rugăciuni fierbinţi;
Bucurie ne-ai adus,
Pe pământ şi-n Ceruri sus!

Trei ani când ai împlinit
Domnului te-au dăruit,
Arhanghelul te hrănea,
Hrană din cer ţi-aducea.

Iar când Ţi-a binevestit
Misiunea de-mplinit,
Ai spus din tot sufletul tău:
“-Roaba Domnului sunt eu!”

Duhul Sfânt s-a pogorât,
Pe deplin te-a curăţit
Şi în pântece-ai luat
Pruncul cel nevinovat.

Fecioară ai fost atunci,
Tot Fecioară ai rămas
Şi când ai născut curat
Pe Hristos adevărat.

Taina-aceasta este mare,
N-o-nţelege fiecare,
Cum Fecioară ai născut
Pe Cel fără de-nceput.

Maică Tu ai devenit
Pruncului celui smerit,
Dar şi Maică tuturor
Binecredincioşilor.

Doriti sa primiti GRATUIT poezii ortodoxe noi prin eMail?
Abonatii primesc GRATUIT si un volum, in format pdf, pentru tiparire.
eMail:

Ioana : Maică duioasă

Maică dulce şi duioasă
Tu, a Cerului aleasă,
Cea mai sfântă dintre sfinţi,
Vezi a noastre rugăminţi.

Domnul ni te-a dat, Marie,
În greaua călătorie
Ce-o avem de săvârşit,
Să ne-ajuţi necontenit.

Pe-orice om în suferinţi
Ce îţi dă lacrimi fierbinţi,
Când la tine năzuieşte,
Mila ta o cucereşte.

Chiar de noi nu merităm,
Ocrotirea Ta aflăm.
Oricine ţi s-a rugat
N-a rămas nemângâiat.

Dragostea ta cea fierbinte
Orice om o poate simte.
De aş vrea să-ţi mulţumesc
Eu cuvinte nu găsesc.

Doriti sa primiti GRATUIT poezii ortodoxe noi prin eMail?
Abonatii primesc GRATUIT si un volum, in format pdf, pentru tiparire.
eMail:

Ioana : Maică îndurată

Cu adânci suspine
vin azi către Tine
Nu-ţi aduc nimic,
aur sau topaz,

Doar o umilită
lacrimă pe-obraz.

Pe care primeşte-o
cu a Ta-ndurare
Şi la Domnul cere
să îmi dea iertare.

Pentru că adesea
mult l-am supărat,
De-ale Lui porunci
nu am ascultat.

Ci până acum,
eu am vieţuit,
După bunul plac,
tot cum am dorit.

Frică n-am avut
de vreun stăpân,
Ci cu nepăsare
Am tot mers la drum.

Pe cel ce plângea
nu l-am ajutat,
Pe cel necăjit,
nu l-am mângâiat.

Ci de mine doar
eu m-am îngrijit,
Bine să îmi fie,
azi, la nesfârşit…

Dar cum voi ajunge,
pe-alte căi umblând,
La un loc cu Domnul,
la o masă stând?

După ce din viaţă
spre Cer voi pleca,
La grea judecată
ce răspuns voi da?

Voi fi eu primită
aşa-n starea mea,
La fel cu cei drepţi
în Împărăţia Sa?

Cum voi vrea cu Domnul
să rămân cu El,
Când în viaţa asta
m-am ferit de El?

Voi putea să spun
că n-am auzit,
De-ale Lui porunci
nu s-a pomenit?

Ci, ajută-mi Maică,
de azi înainte,
Pe Hristos-Domnul
să-l iubesc fierbinte

De grele păcate
eu să mă feresc,
Voia Sa cea sfântă
să o împlinesc!

Căci Tu, Maică Sfântă,
eşti mult ajutătoare
Celor ce-şi doresc
vieţii îndreptare!

Pagina precedenta 1 2