Sandu TUDOR : Anahoretă

Mă închid ca floarea peste noapte
Sub petala gândului greu.
Mă îmbăt în lăuntrice şoapte
Din mirul Dumnezeului meu.
Bob de rouă, rugăciunea în mine,
Joacă uimitoarea luminare:
Mic sicriu cu oglinzile depline,
Mă repetă în larg de-alinare.
N-am nimic din păgânul Narcis
În tăgada ce o ţin pentru Rest.
Cu nădejdea învierii din vis
Din smerenii vieţuiesc fără gest.

Sandu TUDOR : Am auzit cântecul păsării unice

Dimineaţa la ceasul rugăciunii,
când pe ramuri stă încă proaspătă
roua,
am auzit lângă mine
cântecul păsării unice.

Iată! Se înalţă aşa de minunat,
aşa de limpede
şi răsună în atâta ecou
încât pare că lumea,
marea şi larga Lume,
toată îl ascultă,
firea toată îl aude
şi îi răspunde,
îl aude
şi-l însoţeşte
până sus de tot
la Dumnezeu.

Privesc pe mlădiţa unei ramuri,
într-o picătură
limpede de rouă
şi ascult cântecul de lumină
al păsării.

În liniştea lungă a clipei
acesteia
atât de înalte,
fără voie îmi închipui
bucuria cerească;
fără de voie
o descopăr acum,
în pacea
stării de rugăciune
la care
mă aflu şi care
mă stăpâneşte
deplin.

O descopăr nu ca o oprire
şi înecare
în simţire,
nu ca o pierdere
a uitării de sine
în extaz,
ci ca o ascuţime de înţeles
trăit,
limpede şi curat,
ca o necurmată
şi nemărginită suire
tot mai apropiată,
tot mai crescută
la inima
cea tainică
şi sfântă a Domnului.

Ioana : A înviat Hristos!

A înviat Hristos !
Atunci, astăzi, mereu,
El e stăpânul vieţii
Şi-al sufletului meu.

Ce mare bucurie
În inimi a pătruns,
Nici un cuvânt să spună
Nu poate deajuns.

Din marea lui iubire
A semenilor săi,
El s-a jertfit pe cruce
Pentru cei buni, sau răi.

Moarte-a primit apoi
Ca orice muritor,
Dar a-nviat fiind
Al vieţii creator.

A biruit tot răul
Prin suferinţa grea,
Chiar moartea nemiloasă,
Căci a-înviat din ea.

Pentru ca tot omul
Ce-n lume va trăi,
Cu El, prin suferinţă,
Să poată birui!

Ioana : Hristos a Înviat!

Hristos a înviat!
Repetă iar în taină
Inima mea şi gândul,
Fiinţa mea întreagă.

A înviat Hristos!
Ce mare fericire,
Avem acum nădejde
De-a noastră mântuire.

Din focul cel divin,
Trimis din Ceruri,
Veniţi cu bucurie
S-aprindem iar făclii.

S-aprindem şi în inimi
Al dragostei fior
Către ai noştri semeni
Şi-al nostru Creator!

Să ardă orice spin
De ură sau mândrie,
S-alunge vrăjmăşia,
Orice făţărnicie.

Să fim curaţi ca floarea
Cea albă din grădini,
Să răspândim în jur
Miresme şi lumini!

Gheorghe PAUL : Crucea de lemn

Urcam pe un deal pârjolit
Sub un cer înstelat şi nemărginit,
Cărarea suia printre mari bolovani,
Uitaţi acolo de ani.
Sus pe deal era înfiptă, cam strâmb,
O cruce de lemn într-un dâmb
Iar lângă ea, cu măinile-n sân,
Stătea nemişcat un bătrân.
Îi cădeau părul şi barba până la pământ,
Uşor clătinate de vânt
Şi era până peste urechi
Un morman de haine năclăite şi vechi.
Era plin de praf
Şi murdăria pe picioare, vraf.
-Hei, bătrâne! îi strigai,
Căpiţă râncedă de putregai,
Ce faci singur pe acest dâmb,
Lângă această cruce aşezată cam strâmb,
Sau între crepuscul şi zori
Eşti sperietoare de ciori?
Hai spune-mi, suntem numai noi amândoi,
Gramadă putredă de gunoi.
Taci! Îmi făcu bătrânul un semn.
-Vezi tu crucea aceasta de lemn?
Pentru păcatele noastre multe şi grele,
În fiece noapte El se coboară din stele
Şi, ca acum două mii de ani,
Se urcă printre aceşti bolovani
Şi cu sudoare de sânge şi blând
Se răstigneşte pe cruce gemând.
Apoi se înalţă din nou în lumină,
Dar mâine iar o să vină.

Explicaţia cuvântului Catapeteasmă se află aici:
http://dictionarortodox.com/dictionar/litera-c/catapeteasma/

Doru GĂDIUŢĂ : Colind

Deschideţi oameni buni fereastra,
Cu sufletul curat căci s-a născut!
De bucurie acum Mariei
O lacrimă pe jos, ei i-a căzut.

Deschideţi oameni buni şi uşa,
Căci Domnul nostru Iisus ne va păzi,
Rugaţi-vă smerit la Domnul,
Lumină şi iubire noi vom fi!

Trei crai la răsărit se-arată,
Vestind că fericirea a venit
Şi Dumnezeul nostru tată,
Un fiu, cu chip de om, ne-a dăruit.

Priviţi în iesle cum el doarme,
Lumina vieţii noastre a venit,
Ne apără de rău în toate
Cu chipul său cel bun şi liniştit.

În ziua asta toţi îţi cerem:
Mai iartă-ne pre noi că ţi-am greşit,
În voia ta de-acum ne-ncredem
Şi tu de-a pururi vei fi cel iubit!

Mai multe despre colinde găsiţi aici:
http://dictionarortodox.com/dictionar/litera-c/colindul/

Ioana : Iubirea Ta

În orice clipă-a vieţii mele
Iubirea Ta mă-nvăluie mereu,
Dar mai ales când mă apasă
Prea mult necazul greu.

Atunci în braţe mă ridici
Şi mergi pe al meu drum,
Crucea mea însuţi Tu mi-o duci
Ca ieri, la fel şi-acum.

Tu mă iubeşti nespus
Şi poate ai uitat
De câte ori cu îndrăzneală
Iisuse, eu te-am supărat.

De Tine nu mai vreau
Nicicând să mă despart.
Ajută-mi Doamne
Să Te iubesc şi eu cu-adevărat.