Poezii Ortodoxe

În lume sunt taine ascunse,
Sunt taine de nimeni pătrunse;
Creatorul celor văzute şi nevăzute
Le poate dezvălui şi face cunoscute.

El lasă să descoperim,
Spre bine noi să folosim
Ce pentru oameni El a dat,
Dar nu pentru amar păcat.

Prin trudă sfântă vom găsi
Ce Domnul va îngădui
Ca sufletul să-l mântuiască
Şi de păcat să ne ferească.

Oaia este blândă şi ascultătoare,
Omului îi este mult folositoare.
Ne dă hrană şi îmbrăcăminte,
Oaia este bună, tăcută şi cuminte.

Liniştită paşte ea mereu în turmă,
Lupul greu mai poate s-o prindă din urmă.
Deşi ea nu ştie deloc ca să lupte,
Oile-s puternice pentru că sunt multe.

Dar pe oaia ce de turmă s-a îndepărtat,
Lupul poate să o prindă uşor, de îndat’.
Căci cu râvnă el le tot urmăreşte
Şi moment prielnic de atac găseşte.

Bucuroase pasc oile-mpreună,
Iar păstorul cu drag mereu le îndrumă.
Spre păşune proaspătă, curată şi verde
Şi cu grijă mare el de toate vede.

Daca vreodată una e rănită,
De păstor ea este mai mult îngrijită.
O pune în spate, repede-o ridică,
Oiţa este de păstor iubită.

De vreo durere grea
Sufletu-ţi apasă,
Maicii Domnului să-i spui
-Ea este împărăteasă-.

La biserică să mergi
În orice sărbătoare,
Iar Domnul îţi va răsplăti
Cu mila Lui cea mare.

El îţi va dărui şi-aici
Tot ce îţi trebuieşte
Şi viaţă veşnică va da
La cel ce Îl doreşte.

Cu veselie să munceşti
Cât poţi pe-acest pământ,
Chiar dacă uneori e greu,
Dar lucrul este sfânt.

Binevoitoare tu să fii
Cu orice om pe cale,
C-un zâmbet cald să-l linişteşti
Pe cel cuprins de jale.

Dacă vreun om te-o supăra,
Uşor să-i dai iertare,
Cu cei ce lângă tine sunt
Să ai multă răbdare.

C-o vorbă bună să ajuţi
Pe-un om în suferinţă
Şi către Domnul cel de Sus
Să ai mereu credinţă.

Lui Dumnezeu tu să te rogi
La drum să te-nsoţească,
De rele şi primejdii grele
Ca să te izbăvească.

Nu Te iubesc, căci dacă Te-aş iubi,
Ar trebui ca să vorbesc mereu cu Tine.
Simţind adânca dragoste ce Tu mi-o porţi
Şi stând sub dulcea-ţi ocrotire.

Nu Te iubesc, căci nu alerg spre Tine
Când sufletul mi-e liniştit şi cald.
Doar când furtuni ajung pe cerul vieţii mele,
Atunci cu desnădejde în genunchi îţi cad.

Şi cât mi-ai dat din darurile Tale,
De câte ori, cu bucurii m-ai mângâiat,
În viaţa plină de neprevăzut şi de primejdii
De tot ce-i rău, cu harul Tău m-ai apărat.

De ce nu Te iubesc Iisuse
Când ştiu că pentru mine mult ai suferit,
Ca să mă scapi din chinul veşnic
Ce pentru lume fost -a hărăzit?

Nu pot, Tu ştii că firea mea e slabă
Şi că iubeşte tot ce-i trecător.
Dar vreau ca să îmi dai putere Doamne
Să Te iubesc, că mult îţi sunt dator.

De Tine Doamne am uitat
În tumultul vieţii-aprinse,
Revino iar în viaţa mea,
Înflăcărează candela mea stinsă.

Nu mă lăsa să pier aşa
Robit de patimile grele,
Ci vino  şi-mi opreşte Tu
Urcuşul meu spre cele rele.

Cândva am fost şi eu curat,
Ca neaua care-acum se pune,
Dar iată rău m-am tot schimbat,
Revino-n viaţa ce-mi apune!

Să fiu pe veci al Tău aş vrea
Cu toţi pe care-i port în gând,
Dar lupta vieţii este grea,
Ajută-mă, îţi cer plângând.

Doamne, de Tu vrei
Suferinţa să mi-o iei,
Căci eu sunt prea slab
Şi nu pot s-o rabd.

Doamne-aş vrea să te iubesc,
Voia să îţi împlinesc
Şi la greu să nu cârtesc,
Doar să-ţi mulţumesc.

Dar eu singură nu pot,
Ci ajută-mă în tot,
Vino şi-n sufletul meu,
Varsă-n el din Harul Tău.

Eu pot să visez, să scriu,
Să citesc, chiar să muncesc,
Ţie Doamne să mă rog,
Eu nu pot, deşi doresc.

Mintea-mi este prea-ntinată,
Sufletul e prins de patimi,
Iară Tu – curat ca neaua,
Să mă spăl, îmi trebui’ lacrimi.

Voinţa mi-e adormită,
Inima de gheaţă prinsă,
Mă prinde somnul cu totul,
Deşi candela-i aprinsă.

Ştiu Doamne că Tu ai vrea
Cu mine de vorbă-a sta,
Să-mi asculţi orice durere,
Să-mi dai leac şi mângâiere.

Dă-mi putere ca să-ţi spun
Ce-am în suflet rău sau bun,
Căci eu cred că mă iubeşti
Şi-a mea rugă o-mplineşti.

Din Cer vuiet a venit
Limbi de foc s-au răspândit
Peste Apostolii lui Hristos,
Ce i se rugau pios.

Duhul Sfânt i-a învăluit,
I-a sfiţit, i-a întărit,
Ca în lume să pornească,
Şi să propovăduiască.

Oile să i le-adune,
Ori de-s rele, ori de-s bune
Şi în staulul Său Sfânt,
Să le-adape pe pământ.

Din izvorul nemuririi
Şi cu flacăra iubirii,
Tot cu drag să le îndrume
Către-aleasa Lui păşune.

Trandafiri se deschideau,
Dulci miresme dăruiau,
Ucenicii împărţeau
Harul Sfânt cui îl doreau.

Crinul Alb iar înflorea,
Maica Sfântă alina
Suflete îndurerate,
Greu robite de păcate.

Soarele viu strălucea,
Lumea el o lumina;
Oameni mulţi au cunoscut,
Adevărul au văzut.

Creştini am fost, creştini vom fi,
Cu Domnul noi vom birui.
Hristos e viu, e-n veci Stăpân,
E sfânt, e iubitor şi bun.

Fii Doamne sprijin şi-ajutor
Acestui credincios popor!
Ajută-ne să te cinstim,
Credinţa dreaptă s-o păzim!