Poezii Ortodoxe

Sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu
“Bucurã-Te!” Îţi cânt azi şi eu,
Cã eşti Preaslãvitã în Cerul Cel Sfânt
Şi Prealãudatã aici, pe pãmânt.

Tu eşti Sfânta mea Mãicuţã,
Tu eşti o Bisericuţã,
Cãreia I se închinã
Toţi cei ce cautã luminã.

Te-ai bucurat, Maicã Sfântã,
Când ai primit Bunavestire
De la Îngerul care-Ţi cântã:
“Bucurã-Te Sfântă Marie!”

Dumnezeu Te-a învrednicit
A naşte pe Împãratul Mare,
Fecioarã fiind ai primit
Aceastã binecuvântare.

Aşa cum s-a profeţit
Sabie ai şi primit,
Când al Tãu Fiu, Maicã Dulce,
A fost osândit pe Cruce.

Nici o maică de pe lume
Nu a suferit ca Tine,
Nimeni nu a pãtimit
Ca Fiul Tãu când a murit.

Cât de mult ai suferit
Când L-ai vãzut pe Dumnezeu
Când al Tãu Fiu a fost lovit,
Scuipat şi osândit la rãu.

Şi toate, Mãicuţã Sfântã,
Pentru a noastrã izbãvire,
Ne cheamã mereu la luptã
Ca sã ne dea mântuire.

Ai fost lângã Fiul Tãu în lume
Atât la rele cât şi la bune,
Ai plâns pentru al Tãu Fiu,
Şi-acum eşti cu El, în Raiul Cel Viu.

Maicã Pururea Fecioarã,
Tu eşti a noastrã comoarã,
Roagã–Te şi pentru noi
Şi ne scapã din nevoi.

Tu eşti, dupã Dumnezeu,
Maica sufletului meu,
Pururea mijlocitoare,
Şi-a mea Sfântã salvatoare.

Sã nu-i uiţi nici pe cei morţi
Şi din iad Tu sã îi scoţi,
Sã îi iei în Rai, la  Tine,
Şi sã-i aduci la luminã.

Sã ai grijã de bolnavi,
Cã ei sunt foarte firavi,
Sã-i pãzeşti, Maicã, de rãu,
Dã-le  ajutorul Tãu.

Mãicuţã Sfântã, Crin rãsãrit,
În Grãdina Raiului înflorit,
Roagã–L pe  Mântuitorul,
Să miluiascã tot poporul,

Pe noi, românii-ortodocşi
Şi pe cei binecredincioşi.
Tu, Trandafir Preaminunat,
Roagã-Te neîncetat

Pentru acest popor viu,
Ce-L slãveşte pe-al Tãu Fiu,
Roagã-L, Scump Mãrgãritar,
Pe Fiul Tãu, când va veni iar,

Sã ne ierte de pãcate
Şi sã ne facã, în veci, parte
De Sfânta Lui Împãrãţie,
Acolo-n Rai, în Veşnicie,

Sã petrecem împreunã,
Pe cap purtând sfântã cununã
Şi sã ne veselim în cor,
Slãvind pe-al nostru Mântuitor,

Şi pe Tine, Maica Lui,
Împãrãteasa Cerului,
Maica Domnului Hristos,
Trandafir Prealuminos.

Maica Domnului Iisus,
Soarele cel neapus,
Tu, Curatã, care eşti,
Maica lumii pãmânteşti.

A noastrã ocrotitoare,
Ca o stea luminãtoare,
Tu, care-ai nãscut Cuvântul,
Şi fereşti de rãu Pãmântul.

Sã fi pentru noi mereu
Mijlocitoare la Dumnezeu,
Sã ne-ajuţi ca sã venim
Lângã voi pe veci .

Amin.

Părintelui duhovnic Teofil  Pârâian
- Apostolul bucuriei

Ai plecat la Domnul, Rai de Bucurie,
Inima îmi plânge cu lacrimi o mie,
Lãsat-ai  în urmã,  mir  duhovnicesc,
Sufletul sã mi-l clãtesc…

Ai vorbit despre Înviere şi ai înviat…
Ai trecut prin lume zâmbind, blând şi neplecat…
Chemat-ai întruna Duhul Sfânt să vină,
Să ne umple viaţa, de Har şi Lumină…

Dar în Ceruri grabnic, locul ţi s-a pus,
Aproape de Tronul Domnului Iisus,
Ca să fii de-a pururi la El  rugător,
Pentru noi, cei…  plânşi de dor…

Doamne Dumnezeu Cuvântul,
Tu ai fãcut cerul şi pãmântul,
Marea şi tot ce e în ea,
Pentru a se bucura.

Omul, care L-ai fãcut
Dupã al Tãu chip şi-asemănare
Şi i-ai dat de stãpânit
Pãmântul, cu ale sale.

Tu, Treime minunatã,
Sfântã şi Adevãratã,
Toatã lumea Te slãveşte
Şi în cor Te preamãreşte.

Atât în cer, cât şi  pe pãmânt,
Oameni, Sfinţi şi Îngeri,
Laudã-Ţi înalţã cântând
Imnuri  frumoase cu plângeri.

Natura toata Te laudã
Prin a ei blândeţe caldã,
Toţi copacii, toate florile,
Pânã ce chiar şi pãsãrile.

Laudã  a Ta putere,
Fie zi, fie şi noapte,
Ca o dulce mângâiere,
Vântul legãnat  în şoapte

Nu se lasã mai prejos,
Şi Îţi cântã preafrumos,
Cu-a lui linã adiere,
Ce ne îmbie în plăcere.

Nici soarele nu lipseşte,
El ziua ne încãlzeşte
Şi ne lumineazã calea,
Fiind prezentã  şi marea.

Noaptea, luna strãluceşte
Cu a ei suavã luminã,
Iar luceafãrul vesteşte
Urmãtoarea  zi seninã.

Doamne, Împãrate Sfinte,
Tu eşti al nostru Pãrinte
În trei ipostasuri eşti,
Slãvit de Oştile Îngereşti,

De Sfinţi şi de Maica Sfântã,
Sus în Rai, în Paradis,
Cu candelă luminândã…
Totul pare ca-ntr-un vis.

Slavã Ţie, Dumnezeu-Tatã,
Pentru viaţa minunatã,
Pentru darul ce ne-ai dat
Sculându-ne din pãcat.

Slavã Ţie, Dumnezeu-Fiu,
Scumpa noastrã mântuire,
Tu ne eşti Focul Cel Viu,
Dulcea noastrã  izbãvire.

Slavã Ţie, Dumnezeu-Duh Sfânt,
Care eşti în cer şi pe pãmânt,
Soare de viaţă dãtãtor,
Al veacului viitor.

Slavã Ţie pentru toate,
Treime Preaminunatã
Dumnezeu Atotputernic,
Tu eşti Stãpânul Cel Veşnic.

Ţie laudã-Ţi înãlţãm,
Cu Maica Sfântã Te rugãm,
Cu Sfinţii ne bucurãm
Şi cu Îngerii-Ţi cântãm,

Imnuri de slavã, cereşti,
Pentru a putea primi
Cununile duhovniceşti
La Tine, când vom veni.

Iartã –ne, Pãrinte Dulce,
Cã Te rãstignim pe Cruce
Cu ale noastre pãcate,
Fãcute nenumãrate.

Pomeneşte–ne, Tu, Doamne,
Pe noi toţi din astã lume,
În Împãrãţia-Ţi mare,
Slãvind, în veci, al Tãu  Nume.

Amin .

Florile vorbesc despre Tine
În diversitatea de culori,
Şi aştrii ce dispar în zori,
Anotimpuri care pleacă-vine.

Şi susurul izvoarelor pădurii
Ce Iţi şoptesc neîncetata rugă,
Un vis hoinar ce e pe fugă
Spera în idealul nemuririi.

Munţii ce ne străjuiesc
Ca cele mai tari fortăreţe,
Şi brazii ce stau cu nobleţe
Tot măreţia Ta închipuiesc.

Un zbor al păsărilor spre cer
Cu cele două aripi întinse
Vor să atingă zări necuprinse
Spre zbor, spre înalt şi stingher.

Când toate ale Tale Te Slăvesc
Şi fac sfânta ascultare,
Eu păcătoasa de pe Cale
Fără asceză cum să izbutesc?

Fraţi creştini noi vã rugãm
Sã vã lãsaţi grijile
Şi–ascultaţi acum cu toţii
Ce ne mai spun cãrţile:

A plecat un om odatã
Pe un drum spre nicãieri
Neştiind ce e credinţa
Sãturat de-orice plăceri.

Şi–ntâlneşte o persoanã
Veselã şi liniştitã
O opreşte şi-o întreabã
Vãzând cã e fericitã:

“Unde ai fost?” şi  îi rãspunde
“La o Sfântã  Mãnãstire”
“Si ce-ai fãcut tu acolo?”
“Am fost sã iau mântuire”.

Dupã ce-i aratã drumul,
El porneşte mai departe
Şi–n a sa cãlãtorie
De ispite are parte.

Diavolul vrea sã-l înşele
Şi-i aratã un alt drum
Dar atunci voios rãspunde:
“Nu! nu! nu! te  las acum,

Cã mie mi-a arãtat
Drumul, o persoanã bunã,
Şi mi-a zis cã de acolo
Eu o sã primesc cununã “.

Când ajunge e întrebat
“De ce–ai venit la mânăstire?”
Şi atunci, frumos, rãspunde:
“Ca sã primesc mântuire”.

Bãtrânul stareţ i-a zis:
“De vrei sã te mântuieşti,
În bisericã sã ştergi,
Tot praful ce-l întâlneşti”.

Tot ştergând praful acolo
S-a deschis din întâmplare,
Uşa din altar, şi-atunci,
El vãzu minune mare,

Al nostru Mântuitor
Domnul Iisus Rãstignit
Era VIU şi plin de rãni,
Cu–acest om, El a vorbit.

Pentru a lui ostenealã
Ca rãsplatã,  el primea
Un castron de ciorbã caldã
Şi mâncând, se tot gândea:

“Oare acum Cel  Rãstignit,
O avea El ce mânca?”
Şi s-a-ndreptat spre altar
Pe Rãstignit a-L chema:

“Vino, Doamne, de mãnâncã
Cu mine, nu mã urî”,
Atunci, o minune mare,
Cel Rãstignit coborî.

Dar în acest timp la uşã
Un cãlugãr  urmãrea,
Cum un om cu ascultare,
Cu Cel Rãstignit vorbea.

Mai târziu, omul întreabă:
“Doamne, când o sã primesc
Darul cel mai mare anume,
Mântuirea, har ceresc”.

Atunci Domnul îi rãspunde:
“Joi, ai sã primeşti, copile,
Mântuirea cea promisã
Celor ce fac binele”.

El atunci pleacã în grabã
La stareţ de îi vorbeşte
Şi îi spune atunci cu lacrimi
“Cel Rãstignit mã primeşte”.

Dar stareţul îl trimite
Ştiind cu cine vorbea
Sã–i spunã  şi lui, anume,
Când îi va da mântuirea?

Atunci el se duse–ndatã
La Cel Rãstignit de-I zise
Când îi va da mântuirea
Stareţului ce-l primise.

Dar Cel Rãstignit pe Cruce,
Cel ce l-a moarte a mers
A zis :”Spune-i tu la stareţ
Cã mai are praf de şters”.

Fraţi creştini sã vã gândiţi
Fiecare dintre voi
Cât praf mai aveţi de şters
Ca sã scãpaţi din nevoi.

Şi sã primiţi mântuirea
Pregãtitã  tuturor
Celor ce fac binele
Aici şi-n vecii vecilor.

Amin.

(Cântec dedicat Părintelui Teofil pe melodia “O Măicuţa Sfântă” de la Mânăstirea Nicula)

Preasfinte  Părinte,
Azi ne părăsiţi,
Plecaţi  sus  la  Domnul
Dar  tot  ne  iubiţi.

Am  venit , Părinte,
Ca  să  vă  rugăm,
Să  nu  ne  lăsaţi
Şi  să  vă  cântăm.

Aveţi  mare  har
Şi  nădajduim,
C – o să  vă  rugaţi
La  cer  să  venim.

Să fim sus  cu  toţii
Ca  să  Îi  cântăm
Domnului  Iisus ,
Să  ne  bucurăm.

Preasfinte  Părinte,
Domnul  nu  v-a  dat
Ochi  trupeşti, în  lume,
Dar  v-a  luminat.

Deşi  n-aţi  văzut
Nimic  pe  pământ,
Aţi  fost  fericit,
Văzând  Raiul Sfânt.

A   fost  rânduit
Ca  să  nu  vedeţi,
Căci  aţi   fost  ferit
De  multe  răutăţi.

O  viaţă  curată
Aţi trăit în  lume,
Fiind fericit,
Făcând fapte bune.

Ne –aţi  povăţuit
Ca  să  nu  greşim
Şi  ne  îndreptaţi
Când  păcătuim.

Aţi  fost  ca  un  tată ,
Pentru  noi  din  lume
Şi  ne-aţi  învăîat
Să  facem  fapte  bune.

Un înger ceresc ,
Aţi  fost  pe pământ
Dar  v-aţi dus  la  Domnul,
Sus  în  Cerul Sfânt,

Ca  să  întregiţi
Ceata  îngerescă
Şi  ca  să  primiţi
Cunună  cerească.

Aţi  lăsat  durere
Multă, pe  pământ,
Multe  lacrimi  curg,
C –a  plecat  un  Sfânt

V-aţi  dus  la  Măicuţa,
Preasfânta  Fecioară,
Pe care  aţi  iubit-o
Ca  pe  o  comoară.

Atunci  când  vorbeaţi,
De Măicuţa  Sfântă,
Sufletul  sălta,
De  lumină  multă.

Aţi  fost fericit
În  acestă  viaţă,
Şi  acum , din  ceruri,
Tot  ne  daţi  povaţă.

Ne-ntristăm,  Părinte,
Că ne-aţi  parasit,
Azi  în  număr  mare
La Sâmbăta-am venit.

Ne  rugăm cu toţii ,
Părinte  Teofil,
Căci  plecaţi  la  ceruri,
Într – un  loc  divin.

V –a  chemat  la  ceruri,
Părintele  Arsenie,
Să  fiţi  împreună,
Trăind  în  sfinţenie.

Să ne-ajuţi, Părinte,
La cer  să venim,
Fericiţi  cu  toţii
În  veci de veci să fim.

Amin.

Doi aştri ne veghează acum
A Făgăraşului Cetate
Şi spre Cer ne croiesc drum
Cu iubire şi cu pietate.

Arsenie şi Teofil împreună
Peste Cetate au pus cunună
Cu trandafiri înrouraţi,
Ca sfletele lor de curaţi.

Ne alină inima când doare
Se roagă cu foc la Născătoare,
Ne arată Cărarea Împărăţiei
Şi surâd din lumea veşniciei.

Arsenie din ceresc sobor
Lui Teofil cel odihnitor
I-a pregătit o cale cu flori,
Din Sâmbăta mai sus de nori.

Azi plânge Făgăraşul
Toţi ne tânguim,
La cer primit-a sălaşul
Părintele Teofil.

De azi suntem orfani,
Prin lume bâjbâim
La Sâmbăta de ani
Lumina noi găsim.

Sunt lacrimi prea sărate
Şi inimile-s frânte
Strigăm cu greul în spate:
,,Cui ne laşi Părinte?”

Clopotele sună a jale
Bisericile-s îndoliate
Vin versuri în rafale,
Părintele-I în Cetate?

Chilia Ta Părinte
De acum va fi încuiată,
Şi poveţele-ţi sfinte,
Nu vor avea tăgadă.

În suflet te vom avea
Ca pe o mare visterie,
Şi amintirea Ta pururea
Ca o mare dăruire.

Este un loc atât de maiestuos
Ca un vis grandios.
Un colţ de rai pe pământ
Lavra Pecerska-nume sfânt.

Comoara cea mai aleasă,
A ortodoxiei fortăreaţă,
A Ucrainei Sfântă minune
Ca un zâmbet ce nu apune.

Pe malul drept al Niprului
Totul din mila Domnului,
Antonie, Teodosie aveau să vină
Să înalţe Lavra pe o colină.

Erau stâlpii de foc ai credinţei
Şi ctitori de inimi sfinte,
Erau avântul cel mare al dorinţei
Al monahilor sfinte cuvinte.

Dintr-un trunchi, atătea rămurele:
Nikon, Lavrentie sau Varlaam
Şi rod însutit au dat din ele
Ca Moise, Isaia, Aretas, Damian.

Aici cuvioşii din cer ne privesc
Moaştele lor Sfinte sunt mărturie
Şi prin rugă ei ne dăruiesc
Ce cerem cu foc şi tărie.

E  atâta cuvânt în fiece piatră
Şi atâta credinţă în fiece ungher,
Început-a cândva viaţa ca la vatră,
Se adunau monahii ca stelele pe cer.

Credinţa nu o afli
În inimi înfumurate,
Nici în slove reci ca Alpii
Sau în cuvinte elevate.

De am avea toată ştiinţa
La ce ne-ar folosi,
De n-am avea credinţa
După himere ne-am dosi.

Din ostroave secătuite
E greu ca să găseşti
Un firicel de apă
Setea să îţi potoleşti.

În inimi este focul
Ce arde cu avânt,
Acolo este tot cerul
E al Domnului Cuvânt.

Tot acolo e imboldul
La lupta cruntă, dreaptă,
Şi se află izvorul,
Al faptelor ce o adapă.

Iobagii carte nu ştiau,
Dar cu simplitate
Virtuţile le împleteau
Cu tenacitate.