Ca o petală purtată în aer de vânt,
Ai primit chemarea dumnezeiască,
Iar Tu, Teodora, nume sfânt,
Ai părăsit noaptea casa părintească.
Paşii te-au purtat spre mântuire,
Ai lăsat bucuriile vremelnice
Ai dorit să fii monah, nu monahie,
Arzând cu dor spre cele veşnice.
Atunci hainele ţi le-ai schimbat
Din firava femeie, în puternic bărbat,
La poarta mânăstirii te-ai înfăţişat
La egumen ca:,,Teodor monah!”
Ai făcut ascultare cu drag,
La fiecare cuvânt, de egumen,
Şi ai adus apă din izvor secat
Ca seva ce străbate prin lumen.
Într-un sat pe foamete, ai fost trimisă
De către egumen, să aduci pâine,
Iar după luni de zile ai fost surprinsă
Când sătenii te-au acuzat de calomnie.
Pe nedreptate ai fost judecată
De o faptă pe care nu ai comis-o
Şi hotărârea a fost luată
Spre decapitarea ta, muceniţo!
La locul de jertfă aşa te-ai rugat
Ca din sângele tău să iasă
Un râu rece cu apă, curat,
Pe Domnul lumea să-l slăvească.
,,Cu voia Ta Doamne să faci
Biserică din trupul meu,
Din părul meu să iasă copaci,
Să se slăvească Dumnezeu!”
Când sufletul tău s-a înălţat
La Domnul Slavei cel ceresc,
Acolo aidoma s-a întâmplat
Ce în rugă ai cerut firesc.
Şi astăzi de secole dăinuie
O Bisericuţă de piatră minunată,
Alături râul care o străjuie
Copacii pe acoperiş îi poartă.