De ce-i atâta nedreptate pe pãmânt?
De ce sunt fericiţi bogaţii, iar sãracii plâng?
De ce suferă sãracul, iar bogatul râde?
De ce cel bun se chinuieşte, iar cel rãu se veseleşte?
De cel ce s-a ostenit, în aceasta viaţã unde,
E întâmpinat doar de tristeţi, dar tot sãrbãtoreşte?
De ce mor cei ce nu sunt pregãtiţi şi tineri?
De ce se-ntâmplã, în lume, atâtea nenorociri?
De ce se sinucid oamenii şi mor de foame?
De ce se fac prea multe avorturi spontane?
De ce Tu a trebuit sã Te Rãstigneşti?
De ce a trebuit sã mori şi sã înviezi?
De ce copii nu-şi mai ascultã pãrinţii?
Sunt întebãri la care vom gãsi rãspunsuri…
Pentru cã aceasta e Voia Ta,
Pentru cã lumea e tot mai rea,
Pentru cã Tu vrei ca prin sãraci,
Sã-i mântuieşti pe cei bogaţi,
Ca cel bogat vãzând sãracul,
Sã facã şi el o faptã bunã,
Pentru ca atunci când va veni necuratul,
Sã nu-şi râdã de el, ci sã intre în luminã.
Sãracul sãrbãtoreşte, cã Tu eşti cu el mereu
Şi nu l-ai pãrãsit nici când a dat de greu.
L-ai ajutat în grele suferinţi,
Când Te ruga, cu lacrimi fierbinţi,
Pe cei tineri,Tu, ai hotãrât sã-i iei,
Pentru a fi mântuiţi şi ei,
Pentru cã dacã ar mai fi trãit,
Cine ştie, ce pãcãtoşi ar fi devenit.
Îi iei nepregãtiţi fiind,
Sã vadã cei de pe pãmânt,
Cãci cu moartea nu e de glumit,
Te ia fãrã sã te fi gândit,
Se-ntâmplã atâtea nenorociri în lume,
Pentru cã se apropie sfârşitul,
Şi aşa cum ai hotãrât Tu, Doamne,
Vei veni şi ne vei aduce rãspunsul,
Rãspunsul, dacã vom fi mântuiţi,
Sau pentru pãcate osândiţi.
În Rai, cu Tine, Iisus Hristos,
Sau în iad, în chinul cel de jos.
Sunt prea multe sinucideri
Pentru cã nu mai cred în Tine,
S-au deznãdãjduit prea mult,
Şi-au avut Raiul de pierdut.
De ce avorteazã prea multe mame?
Pentru cã nu ştiu cât e pãcatul de mare, Doamne,
Cum le vor întâmpina bieţii copilasi,
Pe lumea cealaltã, ţipând şi plângând,
De ce nu le-a dat viaţa ca şi celorlalţi,
Şi i-au lãsat fãrã luminã, oftând.
Au zis cã nu mai au cu ce îi creşte,
Cu unul în plus, familia se mãreşte,
Şi nu au venit îndeajuns,
Negândindu-se la Tine, Iisus,
Cã, Tu, aşa cum hrãneşti pãsãrile cerului,
Aşa poţi ajuta şi pe cei ai nimãnui,
Pentru cã nu erau singure, erau cu Iisus,
Şi aşa se puteau întâlni acolo sus.
A trebuit sã Te rãstigneşti, Dumnezeu fiind,
Pentru a ne salva din iadul cel cumplit
A trebuit sã mori şi sã înviezi,
Ca din pãcat sã ne salvezi,
Pentru cã Tu, ne iubeşti, Sfinte,
Şi ne-ai crescut ca un Pãrinte,
Pentru a ne duce în Raiul Cel Sfânt,
Departe de iad şi de pãmânt,
Unde suntem aşteptaţi de Sfinţi,
De Îngeri şi de Maica Domnului,
În Ierusalimul ce ni s-a pregãtit
Departe de grijile omului.
Copii nu-şi mai ascultã pãrinţii
Pentru cã au fost rãsfãtaţi,
Iar acum sunt neglijaţi, bietii,
De proprii lor copii alintaţi,
Li s-a oferit totul pe tavã
Fãrã a munci, ca sã vadã
Cât de greu se câstigã banii
Şi cât de mult au muncit, sãrmanii.
Toate acestea fiind spuse iarã,
Luaţi aminte cã mult nu mai este,
Cãci au spus şi Sfinţii, odinioarã,
Se vor sfârşi aceste poveţe.
Amin