Poezii Ortodoxe

Când Îl guşti pe Domnul Iisus
Şi când Îl simţi cât de dulce este,
Ţi se revarsă acest nectar de nespus
Şi totul în tine parcă lăstăreşte.

Iubirea Ta cea Sfântă coboară
Spre mine nevrednica slugă
Şi relele le surpă, le doboară
Şi grijile vremelnice le alungă.

Când Domnul spre mine priveşte
Sunt cel mai bogat pământean;
Iubirea şi mila Lui mă covârşeşte
Şi depăşesc regii, eu simplu mirean.

Cu Tine Doamne înalţ o citadelă,
Neînţeleasă de cei orbiţi sufleteşte
Şi mă urc prin rugă ca pe o schelă,
Ştiind că Domnul meu mă iubeşte.

- Duhului Sfânt -

Te-am pierdut… cum pierde cerul
Multe stele într-o noapte,
Te-am pierdut,  cum pierde timpul
Clipe dulci şi minunate…

Te-am pierdut…  cum pierde omul
Rugăciunea, făr’ să ştie…
Te-am pierdut, cum pierde pomul
Câte-o frunză ruginie…

Te-am pierdut…cum pierde marea,
Printre stânci, câte-un val…
Te-am pierdut, cum pierde zarea
Câte-un munte, câte-un deal…

Te-am pierdut… cum pierde omul
Câte-o zi,  fără de ştire…
Te-am pierdut,  cum pierde dorul
Câte-un drag, câte-o iubire…

Te-am pierdut…  cum pierde mintea
Un gând bun, care adună…
Te-am pierdut, cum pierde gura,
Aruncată, o vorbă bună…

Te-am pierdut…  din al meu suflet
Bucurie…  Nerostită…
Şi-acum plâng… fără răsuflet…
Inima…  mi-e pocăită…

Te-am pierdut…  Duhule Sfinte,
Vino iar de mă învie!
Nu lăsa, că mă cuprinde
Neagra moarte!…  stă să vie…

Te-am pierdut… Dulce Iubire…
Te-am pierdut… Blândă Lumină…
Vino! … Te chem ca pe-un Mire…
Recunosc,  c-am fost de vină…

Poezie dedicată Părintelui Teofil Părăian

Inima de gheaţă este transparentă,
Prin ea poţi vedea ce poartă în sine;
Ea conservă la rece sentimente,
Omenia o păstrează bine.

Este tare în vremuri de frig,
Rezistă la ger, la furtună.
Nimic nu o poate schimba,
Decât o adiere de căldură.

Dumnezeu când a făcut
Universul, la început,
Totul a încununat
Cu făptura iubitoare,
După a Lui asemănare:

În mâini ţărână a luat,
Duh de viaţă i-a suflat;
Pe om atunci a creat,
Dupa chipul Său cel sfânt
Să trăiască pe pământ.

Să fie bun, luminat,
Lipsit de rău, de păcat;
L-a făcut nemuritor,
Raiului moştenitor.

Sufletul în om l-a pus
Ca să fie mai presus
De orice făptură care
Lui îi va da ascultare.

O, cât aş vrea ca să îţi simt prea dulcea ocrotire
Când sufletul mi-e încercat de griji şi de nevoi.
Şi câtă nevoie am ca focul dragostei divine
Să îl presari în inima cea rece ca un sloi.

Te-am părăsit, fugar fiind pe drumul vieţii
Şi-am căutat necontenit amarele plăceri.
Am alergat în vraja lor, ca după o nălucă
Şi n-am găsit decât tristete, lipsuri şi dureri.

Am rătăcit, am părăsit pe Tatăl meu din ceruri
Şi-am devenit un fiu rătăcitor pe acest pământ.
Trezindu-mă din starea tristă, întunecată
Alerg către Cel ce a împodobit  cer şi pământ.

Ridic spre ceruri ochii plini de lacrimi
Şi strig din inimă spre Cel ce m-a creat.
Dă-mi mâna Doamne, cu mila ta cea mare
Şi mă ridică din adâncul de păcat.

Ridică-mă din starea străină şi căzută
Şi mă primeşte în dulcea ta iubire.
Mă iartă, o Stăpâne că ţi-am greşit atâta
Şi îmi restaurează sufletul cu a Ta milostivire.

Dă-ne iute a ta milă,
Leagă rănile ce dor,
Pentru cei în suferinţă
Sprijin fii şi ajutor.

Nu-i lăsa fără nădejde,
Roagă-te la Fiul tău
De la ei să depărteze
Tot necazul, tot ce-i rău.

Varsă din pahar amarul
Din care ei au băut,
Pune-le în suflet harul
Vieţii fără de început.

Când durerea te apasă
Şi nu poţi a te ruga,
Linişteşte-te şi rabdă,
Domnul nu te va lăsa.

Iar dacă vreo ascultare
Greu îţi pare de făcut,
De o începi, apoi Iisus
Îţi va fi sprijin şi scut.

La părintele duhovnic
Sincer să te spovedeşti,
Ale lui sfinte îndemnuri
Cu râvnă să le-mplineşti!

Cine poate unui om
Viaţă veşnică să-i dea,
Să-i aduca pacea-n suflet
Şi durerea să o ia?

Cine oare a făcut
Tot ce este minunat,
Cine oare Universul,
Prin cuvânt doar, a creat?

Cine a făcut atâtea
Ce se află-n jurul tău?
Cine altul, decât numai
Înţeleptul Dumnezeu!

Când mâhnirea te cuprinde
Şi în suflet este ger,
Ridică-ţi degrabă mintea
Către Cel de Sus, din Cer.

Dacă vijelie mare
Se porneşte-n jurul tău,
Tu Îl roagă să îţi ierte
Dacă ai făcut vreun rău.

La liman de nu ajungi
Într-o  încercare mare,
Iar la Dumnezeu insistă,
El e plin de îndurare.

Doamne,
Tu ne-ai dat viaţă
Ca să o trăim,
Să fim sănătoşi,
Dar să şi muncim.

Cu-a Ta bunătate
Daruri felurite,
Le împarţi oricui,
Dar în traistă, singur,
nu vrei să le pui.

Deci nu aştepta
din cer să îţi vină
tot ce ai dori,
Fără un efort,
fără a munci.