Poezii Ortodoxe

Nu numai crucea  osândirii era grea
Când Domnul Golgota cu greu urca,
Ci eu eram povara mare de păcate
Şi-a lumii întregi ce le ducea în spate.

Nu numai Petru apostolul s-a lepădat
De învăţătorul său iar cocoşul i-a cântat,
Ci eu mă lepăd în fiecare ceas de legea Ta,
Deşi conştiinţa ca un cocoş îmi va cânta.

Nu numai o suliţă doar coasta ţi-a străpuns
Din care sânge mult şi apă ca mărturie au curs,
Ci mii de suliţe îţi pătrund sfântul trup mereu
Când eu şi lumea facem doar voia celui rău.

Nu numai un Pilat şi iudeii te-au judecat
Când strigau că tu spre răstignire să fii dat,
Ci eu şi toţi acei ce în orbirea cea nebună
Judecă şi osândesc pe cei din jur şi poartă ură.

Nu numai cei ce-au fost atunci sunt vinovaţi,
Şi eu şi lumea de azi de rele vicii greu pătaţi
Îl osândim, îl batem, îl scuipăm, îl răstignim mereu
Pe Domnul care ne-a iubit şi ne scapă din cei greu.

Nu numai pentru iudei, pe Cruce  Iisus s-a rugat
Ci pentru mine şi lumea toată, să o scape de la iad.
Eu i-am cerut iertare şi m-a primit şi viaţă am aflat.
Tu omule, cât timp mai porţi cu tine povara de păcat?

Veniţi de luaţi lumină !
S-a auzit un glas biruitor în noapte.
C-a înviat Iisus Hristos, Mântuitorul lumii
Şi ne-a adus, prin jertfa Sa, iertare de păcate.

S-a sculat din morţi Lumina,
Că întunericul nu poate s-o cuprindă.
A biruit scoţând pe cei legaţi, Iubirea.
Că din iubire, a dus a crucii grea osândă.

Veniţi de luaţi cu toţi, lumina!
Ce ne-a adus iertare, pace şi speranţă.
Şi ne-a unit prin trup şi sânge cu Dumnezeirea,
Trezindu-ne din moartea păcatelor la viaţă.

Spre dimineaţă, zeci de luminiţe aprinse,
Se întorc cu veselie şi paşi grăbiţi spre casă.
A înviat Hristos, a biruit aducând mântuirea,
Parfum de flori şi triluri minunate în văzduh se înalţă.

Ard candeli de lumină în fiecare casă
Şi-n suflete-i aprinsă Lumina Ta Cerească.
Pe-ntreg pămîntul, iarăşi, Lumina e solie,
Tot omul simte-n suflet o Sfântă bucurie.

Apostolii Tăi, Doamne, veghează printre noi,
Mesajul lor ne spune: LUMINA E ÎN VOI !
Primiţi cu bucurie Lumina din Lumină,
Iar viaţa să vă fie curată şi senină.

De veţi păstra credinţa şi dragostea în voi,
La marea Înviere vom învia şi noi!
Lumina Învierii speranţa ne-a redat
Mesajul bucuriei HRISTOS A ÎNVIAT!

În mormânt cu trupul Domnul Iisus era
Şi prin iad cu sufletul, ca un Biruitor umbla.
În Rai pe tâlharul de pe cruce cu drag l-a primit
Şi pe Tronul slavei cu Tatăl Ceresc s-a odihnit.

Dar a treia zi din mormântul cel întunecat
Trupul cel atât de chinuit, îndumnezeit a înviat.
Aducând bucuria în iad, în cer şi pe pământ,
Cuprinzând şi în moarte, şi în viaţă toate câte sunt.

A înviat Hristos în noi, în fiecare, morţi în greu păcat,
A adus Lumina în sufletul întunecat şi ne-a salvat.
Bucuria a cuprins orice făptură din cer şi pe pământ.
A înviat Hristos, a biruit iubirea, văzduhul tot sfinţind.

Ai fost un suflet
plin cu bunătate
ai fost de laudă
prin multe fapte

ai fost duhovnic
la mulţi credincioşi
ai dus pe calea dreaptă
pe cei păcătoşi

dar a venit momentul
când Tatăl cel Ceresc
în zi de sărbătoare
te-a ridicat spre EL

te voi păstra în suflet
părinte drag Manase
din gând nu te voi scoate
de e până la moarte.

Viaţă monahală
de multe ori
aş dori să fiu
un monah
care
să poată
să-i aducă jertfă
lui Dumnezeu
din zi până-n noapte.

numai că
acest lucru
nu s-ar putea realiza
decât
dacă aş renunţa
definitiv
la acea ispită
care poartă numele
de iubită.

Prin pomi e ciripit de păsări
Ce ne desfată cu-a lor cânt.
Şi soarele surâde vesel,
Că-i mulţumire pe pământ.

Copiii saltă pe câmpie
După vreun fluture neastâmpărat.
Tinerii prinşi în horă mare
Joacă cu pasul măsurat.

Bătrânii strânşi mai la o parte
Întrerupându-şi a lor sfat,
Ciocnesc cu toţii ouă roşii
zicând: “Hristos a Înviat!”

Eu nu am lacrimi, pocăinţă,
Să plâng trecutul meu căzut.
Nici mir, nici vas de alabastru
Picioarele să-ţi ung şi să sărut.

Ea a venit cu multă umilinţă
Şi s-a plecat smerit în faţa Ta.
Iar eu, lipsită de iubire şi credinţă,
Cu greu înalţ spre Tine ruga mea.

Şi nu i-a fost ruşine ca să plângă
Trecutul său, prea negru de păcat.
Ci ţi-a spălat picioarele cu lacrimi,
Le-a şters şi uns cu mirul cel curat.

Iar eu străin de tot ce-i bun în lume,
Trăind nepăsător de legea cea divină,
Alerg neliniştit prin lumea asta mare
Şi nu găsesc nici pace, nici odihnă.

Eu nu am lacrimi, nu am umilinţă,
Nici dragoste să mă întorc la Tine.
Dar Tu cu milă iarăşi mă primeşte,
Îmi dă iertare, pace şi mă mântuieşte.

Am ţinut în palme o stea
Ce primise căldura din soare,
Lumina ei delicat mângâia
Oferindu-mi o dulce desfătare.

M-am încălzit la lumina ei
Şi am privit-o mereu cu nesaţ,
Dar mi-am retras paşii grei
Căutând tot vechiul opaiţ…

Cu durere am aşezat-o pe cer
Acolo unde îi este menirea,
Să lumineze în nopţile cu ger
Să binecuvânteze toată zidirea.

Ochii-mi ridic când mi-e dor
Spre cerul luminat de stele,
Privesc steaua aceea cu fior
Înghiţindu-mi lacrimile grele.

Două aripi ne-a dat Domnul în dar:
Postul şi cu rugăciunea, cea plină de har.
Cu ele cobori pe Creator din Cerul Său
Şi te înalţi tu, omule, spre Dumnezeu.

Te ridici deasupra nevăzuţilor vrăjmaşi
Şi iei puteri nebiruite, de rele să te laşi.
Devii mai bun, virtuţile ţi le sporesti
Şi-n duhul cel duhovnicesc tu creşti.

Dar vai, ce greu e să transpui în faptă
Rugăciunea cea smerită şi curată,
Că mii de griji atunci se îngrămădesc fierbinte,
Să te oprească, să nu mergi înainte.

Vin zeci de gânduri rele sau fără de folos,
Că să nu mergi drept pe calea lui Hristos,
Te împiedică şi te opresc, te leagă-n jocul lor,
Şi îţi curmă, spre ceruri duhovnicescul zbor.

Să folosim tot ce Dumnezeu ne-a dat în dar,
Să nu lăsăm să treacă timpul vieţii în zadar,
Postul şi cu rugăciunea să ne înalţe spre mântuire,
Ca la sfârşit, toţi să ajungem în cereasca Împărăţie.