Poezii Ortodoxe

Dă-mi Doamne un strop
Din a Ta bunătate,
Trimite Harul Tău cel sfânt,
Să am puterea ca să iert
Orice nedreptate.

Răul să îl răsplătesc cu bine,
Să alin durerea semenilor mei,
Împreună să te slăvim pe Tine,
În Rai, Doamne, pe toţi să ne iei.

Ieri am primit o binecuvântare
Ce mi-a adus tot cerul în inima mea
Şi am simţit cea mai mare comoară
Ce poate o inimă umplea!

Simţeam că am prins aripi să zbor
Şi că puteam atinge Everestul,
Bucuria şi pacea mă copleşeau
Şi aş fi îmbrăţişat tot Universul.

Ca o cascadă ce curge din înalt
Aşa mi s-a revărsat binecuvântarea;
Cu nici o bucurie telurică n-aş asemăna
Ca aceea ce mi-a dus iluminarea.

Ce putere au acele mâini sfinte
Ce creştetul mi l-a binecuvântat,
Câtă rugăciune a străbătut prin ele,
Ce liniştea sufletească în mine s-a durat!

Până când, Stăpână,
Mă vei tot ierta,
De mine mereu
Te vei îndura?

Până când, Măicuţă
Mă vei tot păzi,
De răul vrăjmaş
Tu mă vei feri?

Dragostea Ta sfântă
Nu mă părăseşte;
Până când la pieptu-ţi
Iarăşi mă primeşte?

O, durere sufletească
Cu gust nici dulce, nici amar,
Eşti suferinţa omenească
Şi-mi stai în suflet în zadar.

Ce am pierdut, e o nimica,
Dumnezeu îmi poate da
De mii de ori pe-atâta,
Ce nimeni nu-mi poate lua.

Tu nu vezi că nu îmi pasă,
Tu nu vezi că te ignor,
Nădejdea mea e-Împărăteasa
Şi numai Ei cer ajutor.

Priveşte suflete al meu
În trecut, în depărtare,
Când L-au răstignit pe Domnul,
Ce dureri îngrozitoare!

O, Preasfânta mea Măicuţă,
Ce-aveai în inimă şi-n gând
Când i-au hotărât moartea
Celui neprihănit şi blând?

Ce ai simţit atunci Stăpână,
Când pe Fiul Tău iubit
L-ai văzut întins pe Cruce
Bătut, hulit şi răstignit?

A fost Lumina pe pământ,
L-ai cunoscut că-i Fiul Tău,
Tu ai ştiut că este Bun şi Sfânt,
Tu ai ştiut că-i Dumnezeu!

Dar n-ai putut să Îl ajuţi,
Pentru că cei mari şi tari
L-au răstignit precum au vrut,
L-au numărat între tâlhari.

În suflet iadul ţi-a venit
Şi vărsând lacrimi amare,
Cu El şi Tu ai suferit
Dureri preaîngrozitoare.

Ai privit cu disperare
Spre întunecaţii nori,
A căzut pe Tine cerul
Şi cu El ai vrut să mori.

Mă întreb, cuprins de frică,
Cum e oare cu putinţă
Un suflet atât de gingaş
Să rabde-atâta suferinţa?

Cum ai putut trăi momentul
Răstignirii şi-ngropării,
Când s-au cutremurat şi munţii
Şi adâncurile mării ?

Când pământu-a deschis gura
Primind în pântecele său
Cu mirare şi cu teamă
Pe milostivul Dumnezeu?

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de îndurare
Şi celui care mi-a greşit,
Negreşit să-i dau iertare.

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de-ngăduinţă
Şi să trec uşor, cu Tine,
Peste orice suferinţă.

Iar suferinţa cea mai mare
Ce să o port în piept mereu,
Să fie, Preasfântă Născătoare,
Jertfa scump Fiului Tău.

Căci pentru mine a murit,
Să mă ducă-n nemurire,
Căci pentru mine S-a jertfit,
Să-mi dea eterna fericire.

Iar restul, toate-s praf în vânt
Şi trec pe rând precum o boare,
Trecător sunt eu pe-acest pământ
Şi toate-n lume-s trecătoare.

Lăsaţi-mă în pace să-mi plâng sufletul meu
Lăsaţi-mă în pace să mă rog lui Dumnezeu
Lăsaţi-mă în pace în Numele lui Hristos,
Lăsaţi-mă în pace că sunt un păcătos.

Lăsaţi-mă în pace cu dorurile mele,
Lăsaţi-mă să visez că mă plimb printre stele
Lăsaţi-mă să mă bucur de-o stea preafrumoasă,
Dragii mei vrăjmaşi, dar vouă ce va pasă?

Ce vă pasă vouă dacă dorm uşor,
Ce vă pasă vouă dacă mâine mor,
Ce va pasă vouă de mănânc ouă crude,
Nu-mi sunteţi prieteni, nici vecini, nici rude!

Înaintea voastră acum eu mă smeresc,
Şi dacă v-am greşit ceva, sincer mă căiesc,
Dacă v-am rănit cândva prin vorbă sau purtare,
Acum îmi pare rău şi vă cer iertare.

Domnul Sfânt din ceruri pe voi să vă păzească,
Din necaz şi de tot răul, El să va mântuiască,
Să vă dea sănătate şi pace şi binecuvântare
Şi păcatelor voastre în veci să le dea iertare.

Dar acum lăsaţi-mă să îmi văd de viaţa mea,
Să-mi găsesc în lume rostul şi să fac cu ea ceva,
Lăsaţi-mă să cânt, să zbor şi să fac ce-mi place,
Dragii mei vrăjmaşi, vă rog: lăsaţi-mă în pace!

Mă bucur în Domnul şi acum ÎL slăvesc,
Pentru tot ce mi-a făcut, din inimă Îi mulţumesc.

Că orfan am fost, dar Domnul m-a luat,
Pierdut am fost, dar Domnul m-a aflat.

Copil am fost, dar Domnul m-a crescut,
Şi mi-a dăruit cu drag tot ce i-am cerut.

Slab am fost, dar Domnul mi-a dat puteri,
Sărac am fost dar Domnul mi-a dat averi.

Bolnav am fost, dar Dumnezeu m-a vindecat,
Din patul suferinţei El m-a ridicat.

Neştiutor am fost, dar Domnul m-a înţelepţit,
Urât am fost de toţi, dar Domnul m-a iubit.

Batjocorit am fost, dar Domnul m-a sărutat,
Cu sărutare sfântă de Veşnic Împărat.

Mă bucur în Domnul acum şi ÎL slăvesc,
Pentru tot ce mi-a făcut, din inimă Îi mulţumesc.

Şi am să-L slăvesc în viaţă, până am să mor,
Pe Milostivul, Preainduratul şi Sfântul meu Ocrotitor.

Bucuria mea cea mare şi Nădejdea mea cea tare,
Cerească Împărăteasă şi Preaminunată Floare,
Azi, în cer şi pe pământ, e sărbătoare mare,
E sărbătoarea Ta, Preasfântă Născătoare.

Azi Serafimii şi cu Heruvimii într-un glas Îţi cântă,
Îngerii şi oamenii şi toate cele care nu cuvântă,
Natura întreagă, de bucurie se frământă,
Pentru că e ziua Ta, Măicuţa mea Preasfântă!

Să străluceşti că soarele între cetele îngereşti,
Să ne povăţuieşti şi să ne aperi, să ne mântuieşti,
Peste oameni, peste îngeri, de-a pururi să domneşti,
Că Preasfântă, Preacurată şi Preanevinovată eşti.

Noi, azi, cu buze păcătoase, pe Tine Te mărim,
Noi, azi, cu inimi întinate, pe Tine Te cinstim,
Curăţeşte-ne Stăpână, în Har să strălucim,
Cu Serafimii şi cu Heruvimii în veci să Te slăvim.

Simt o bucurie în suflet,
Simt că o să Te găsesc;
M-am uitat după-al Tău zâmbet,
Încep să mă regăsesc.

Stau acum şi mă gândesc,
La Creaţia Ta Sfântă,
La florile, ce uimesc
Tot sufletul ce cuvântă.

Câtă măiestrie e în ele!
Cât de minunate sunt!
Te înalţă pân’ la stele
Mirosul lor plăcut şi sfânt.

Sunt ca însăşi viaţa noastră,
Ce-o trăim pe-acest pământ,
Ca o mare-ntinsă albastră,
Doamne, minunate sunt!

Aşa cum sunt florile,
De pure şi de curate ,
Doamne, fă să fiu ca ele,
Curăţită de păcate.