Poezii Ortodoxe

A fost un fapt real sau poate un vis,
Când pronia divină aşa a făcut
Ca mâna dreaptă să-ţi sărut,
Eu, leşul păcatelor de nedescris!

Cu jind aşteptam binecuvântarea
Îngenuncheată la picioarele-ţi sfinte,
Inima îmi era goală de cuvinte,
Iar privirea ta îmi tăia răsuflarea.

Aş fi stat părinte acolo o veşnicie
Cu o inima frântă, rugătoare,
Aş fi alungat şi o rază de soare
Dacă aceasta nu-ţi era trimisă ţie.

Te priveam părinte ca pe o icoană
Copleşită de a ei frumuseţe,
În chipul tău era atâta blândeţe!
Ce taină ascundeai părinte, ce taină?

Părinte Iustin, îl rog pe Dumnezeu
Să-ţi dea ani din anii mei,
Să ne înmiresmezi ca floarea de tei
Topind din lume al necredinţei seu!

Un trandafir alb, tămâios
Odrăslit în ţinutul ardelenesc
Îi slujeşte cu patos lui Hristos,
Înfiată de pământul moldovenesc.

Cu faţa albă ca şi crinul,
Cu chipul blând, îngeresc
A îmbrăcat cu ardoare cinul,
Cinul cel sfânt monahicesc.

De pe buze îi curg râuri de miere
Sub privirea blândă te învăluia,
Ţi-ar purtat cu drag a ta durere
Dacă Dumnezeu îi permitea.

În trupul ei atât de firav
Se afla acea sfântă ascultare,
În inima mea gemea un glas grav:
,,Învaţă de la această floare!”

M-a cucerit atunci pe loc
Pietatea şi ale ei virtuţi,
Iubirea m-a încălzit ca un foc
Şi îmi străbătea ai inimii munţi!

Creştinilor, de nu credeţi
Că Maica lui Dumnezeu
A fost şi este Fecioară,
Ascultaţi ce vă spun eu.

Într-o carte veche scrie
O frumoasă învăţătură,
Care va cutremura
Întreaga noastră făptură.

Cu sute de ani în urmă,
Satana a ispitit
Pe un dascăl credincios
Şi cu hula l-a lovit.

Căci el nu putea să creadă,
Cum Preasfânta Născătoare
A fost şi este Fecioară,
A noastră Ocrotitoare.

Auzind de-un pustnic bun,
Ce se nevoia din greu,
Plecă spre peştera lui
Cu nădejde-n Dumnezeu.

Fiind cu duh văzător,
Pustnicul ştia că vine
Şi l-a-ntâmpinat pe cale,
Vrând să-l îndrepte spre bine.

Dascălul l-a salutat
Făcându-i metanie,
Dar nu a primit răspuns,
Mai mult din smerenie.

Cuviosul  a  lovit
Cu toiagul într-o stâncă,
Şi-a-nceput să  glăsuiască,
Cu-o voce puternică:

“Fecioară  mai înainte
De naşterea lui Hristos”,
Şi atunci a răsărit,
Un crin c-un miros frumos.

“Fecioară în naştere”
Şi, din nou, a răsărit
Un alt crin mirositor,
Dascălul fiind uimit.

“Fecioară  după naşterea
Sfântă a lui Dumnezeu”,
Glăsuit-a cuviosul…
“Şi va rămâne mereu”.

Atunci , din nou, răsărit-a
Un crin alb strălucitor,
C–un miros ce te-nălţa,
Pân‘ la slava stelelor.

Astfel s-a descoperit,
O preaslăvită minune,
Că, Maica lui Dumnezeu,
Fecioară a fost şi rămâne.

S-a preaslăvit şi  Treimea
Cea Sfântă, unită-ntr-una,
Prin cei trei crini răsăriţi,
Ce ne dau nouă  lumina.

Ca să credem cu tărie,
Într-un singur Dumnezeu,
Unit în trei ipostasuri,
Binecuvântând mereu.

Şi în Fecioria Sfântă
A Preasfintei Născătoare,
Pe care–o rugăm mereu
Să ne fie Ocrotitoare.

Fraţi creştini să nu uităm
Pe Dumnezeu să Îl chemăm
Cât mai des în rugăciune,
Să-i urmăm prin fapte bune.

Întâi să ne îngrijim
Voia Lui să o-mplinim
Să ducem viaţă curată,
Sfântă şi nevinovată.

De-am greşit să mă căiesc,
Păcatul să-l spovedesc;
În biserici să venim
Harul Sfânt să îl primim.

Dumnezeu nu părăseşte
Pe ai Săi fii; El îi iubeşte
Şi cele de trebuinţă
Le va da cu prisosinţă.

Ce îţi doreşti tu suflet drag?
Ce stai tăcut şi aştepţi?
Tu mă-nsoţeşti când sunt pribeag,
Tu nu mă părăseşti.

De ai putea şi tu să ceri,
Să vrei şi tu ceva,
Să-mi spui ce-ai vrea să îţi ofer
Şi poate aş încerca.

Vai, oare cât îţi e de greu
Să fii lăsat uitării,
Căci trupului îi dau mereu
Din roadele plăcerii.

Dar pentru tine suflet drag,
Ce fac eu pentru tine?
Cum aş putea să te îngrijesc,
Foc viu ce arde în mine.

Văd calea vieţii mele plină de neprevăzut
Şi urma paşilor mei pe nisipul ud.
Treceam plin clipe grele, urcam şi coboram
Şi drumul vieţii mele cu anevoie străbăteam.

Dar văd că lângă urma mea de paşi, mai e o urmă,
Paşi necunoscuţi lângă paşii mei se-adună,
Şi merg şi ei lângă ai mei paşi pe a vieţii cale,
Mă însoţesc mereu văd, pe lunga mea cărare.

Dar când mă uit mai bine, când mi-a fost mai greu,
Doar o singură pereche de paşi urca mereu.
N-am înţeles ce e, ce taină urma paşilor ascunde,
Dar în cuget o voce blândă îmi răspunde.

Vezi în viaţa ta, Eu Iisus te-am însoţit mereu,
Urma mea de paşi e lângă urma ta şi te-am urmat şi eu.
Când tu credeai că nu mai poţi pe drumul drept urca,
Eu îţi dădeam putere, mergeam în dreapta ta.

Când tu credeai că ai să cazi, îţi era tare greu,
Mâna mea te ridica, că ţi-am slujit, eu Domnul tău.
Şi sarcini grele de fărădelegi şi de păcate ţi-am purtat.
Şi crucea vieţii tale, pe umerii mei din dragoste am luat.

- Dar,  Doamne, când eram în nevoia cea mai grea,
Mai lăsat singur, că nu se vede pe nisipul umed urma Ta.
Atunci cu glasul Tău cel dulce mi-ai răspuns în adâncuri  întristat:
- Aceia erau doar paşii mei, că pe tine pe braţe te-am purtat.

Sfântă Elena, Împărăteasă,
Tu eşti floare preaaleasă,
La Hristos şi Sfânta Fecioară
A noastră  mijlocitoare.

Sfântă Elena, povăţuitoare,
Tu eşti maicilor apărătoare,
Celor ce poartă al tău nume,
Îi ajuţi în fapte bune.

Tu, împărăteasă, te-ai învrednicit
Cu Împărăteasa Cerului a locui.
Acum  în Rai te veseleşti
Cu Maica lumii cereşti.

Ai fost trimisă de al tău fiu
În Ierusalimul viu
Şi ai plecat a căuta
Sfânta Cruce  a afla.

Sfântă Elena, frumos crin,
Maica Sfântului Constantin,
Ajunsă la Ierusalim,
Noi, mare cinste primim.

Pentru  că tu ai găsit
Crucea , pe care S-a jertfit
Scumpul nostru Mântuitor,
Pentru a salva  acest popor.

Dar atunci s-a întâmplat,
Mare minune de neuitat,
Pentru că ai găsit, umblând,
Trei cruci mari, neştiind

Care este Crucea Sfântă,
Ce ne-a scăpat de osândă.
Tot în acest timp trecea,
Un mort ,spre a-l îngropa,

Iar tu atunci te-ai gândit,
Ca pe mort sâ îl învii;
De el crucile ai apropiat,
Şi la ultima s-a ridicat.

Aşa  tu ai găsit,
Crucea pe care s-a jertifit
Domnul nostru Iisus,
Având putere de sus

Pe adormiţi a-i învia,
Şi pe creştini a-i îndrepta,
Pe calea ce duce sus,
În Rai, la Domnul Iisus.

Tot în acel loc minunat
Dumnezeu ţi-a arătat,
Unde sunt Sfintele  Piroane
Bătute-n mâini şi în picioare,

Făcând minuni şi cu acestea,
Şi tot ducându-se vestea,
Multă lume a aflat,
Şi de boli s-a vindecat.

Tu acolo-n locul sfânt
18 Biserici ai construit,
În locul unde S-a jertifit
Al nostru Iisus Iubit.

Sfânta Împărăteasă Elena
Să ne ajuţi pururea,
Să Îl rogi pe Dumnezeu
Să ne păzească mereu.

Sfinte Împărate Constantin,
Darul nostru cel divin,
Tu eşti al nostru odor
Pentru  acest sfânt popor.

Tu ,Sfinţite  Împărate,
Ai salvat creştini din moarte,
Ţie ţi s-a arătat
Pe  cer ,semn prea luminat,

Sfânta Cruce ai văzut,
Semnul ceresc luminând,
Şi din cer glas îti grăi
“Cu acest semn vei birui!”

Această Sfântă minune,
La ostaşi te-ai dus a spune,
Şi la luptă când plecai,
Pe steaguri aşa scriai:

“Iisus Hristos NIKA”
De pe care nu lipsea,
Semnul cresesc, Crucea Sfântă
Câştigând tu orice luptă.

Cel mai Sfânt dintre–mpăraţi,
Tu ai luminat pe fraţi
Prin a ta încreştinare,
Scăpându-i de la pierzare.

Constantine, preamărit,
Dumnezeu te-a-nvrednicit
A-I vedea Preasfânta- I faţă
Şi-a te aduce la viaţă.

Căci lepra te-a năpădit,
Şi tu mult ai suferit,
Dar Preabunul Dumnezeu,
Te-a scăpat şi de-acest rău,

Bucură-te Constantine,
Că astăzi tu petreci bine,
Sus în cer cu Maica ta
Şi cu Sfinţii pururea.

Aşa cum ai ajutat,
Mulţi creştini ai luminat,
Atât cât ai trăit în lume,
Aşa să ne ajuţi, Bunule.

Să mijloceşti la Dumnezeu,
Pentru sfânt poporul tău,
Care cinsteşte a ta pomenire
Spre a ne vedea în veşnicie.

Pe voi Părinţii Creştinilor,
Vă rugăm mai-marilor,
Ca să mijlociţi mereu,
Sus la Bunul Dumnezeu

Să ne ajutaţi, Sfinţilor,
Să venim la voi, Părinţilor,
Cu toţi să ne veselim
În vecii vecilor. Amin.

De aş avea iubire
Către Creator,
Ruga mea ar fi
Cuprinsă de fior.

Credinţă de-aş avea
În Domnul meu preabun,
Vrăjmaşii aş ierta,
N-aş vrea să mă răzbun.

Dragoste de aş avea
Către Dumnezeu,
Nimic în viaţa aceasta
Nu mi-ar părea prea greu.

De aş avea credinţă
În Domnul cel ceresc,
Păcatul, cu căinţă,
Să îl mărturisesc!

Doar cel vrăjmaş îl trage
Pe om spre animale
Şi vrea să-i schimbe chipul
Prin măşti, prin rea purtare.

Omul prin a lui neascultare
A distrus şi natura înconjurătoare.
Ce însuşi Dumnezeu a creat
De nimeni nu poate fi făcut,
Ci numai imitat.

Acestea eu imi doresc
Cu râvnă ca să muncesc
Şi voios eu să ii cânt
Lui Hristos pe-acest pământ.

Iar El cu dragostea Sa
Totdeauna îmi va da
Ceea ce îmi foloseşte,
După cum El rânduieşte.