Cristina ONOIU : Ajuta-ma, Nascatoare

Ajută-mă, Născătoare,
Că mi-e sufletul amar,
E plin de păcate grele,
Te rog salvează-mă iar!

Nu mai pot, Măicuţă,
Te rog, nu mă lăsa,
Roagă-L pe al tău Fiu,
Pe mine a mă ridica.

Ştiu că am păcătuit
Şi mereu L-am supărat,
Nu ştiu de mă va primi,
Că mult L-am mai mâniat.

Nu merit, Măicuţă,
Nimic pe pământ,
Cu-atât mai puţin,
În Cerul Cel Sfânt,

Dar, te rog din suflet
Ca să mijloceşti,
Pentr-o păcătoasă,
În Locuri Cereşti.

Te rog, Maică Preacurată,
Roagă-L pe Domnul Iisus,
Să mă ierte, să m-ajute
Şi să urc la Ceruri, sus.
Amin.

Cristina ONOIU : Sfanta Cuvioasa Parascheva

Cuvioasă Maică,
Astăzi am venit,
Să-ţi aducem laudă,
Într–un loc sfinţit.

Am venit, Preasfântă,
Ca să îţi cântăm,
Să ne-nchinăm ţie
Şi să ne rugăm.

Ajută-ne, Sfântă,
Ca să îţi urmăm,
Să ne luăm crucea,
Veseli să răbdăm.

Primeşte-ne, Maică,
Pe noi păcătoşii,
Să ajuti, Preasfântă,
Crestini-ortodocşii.

Sfântă Parascheva,
Ai mila de noi
Şi ne scapă, Maică,
Pe toţi din nevoi.

Dă-ne sănătate,
Bucurii cereşti,
Pace-n astă lume,
Comori duhovniceşti.

Ai auzit, Sfântă,
Al Domnului cuvânt,
Ţi-ai luat crucea-n spate,
Până la mormânt.

Ai lepădat lumea,
Ţi-ai lăsat părinţii,
Şi–ai plecat departe,
Să slujeşti cu Sfinţii.

Te-ai închinat, Sfântă,
Domnului Iisus,
Şi- ai rămas slujind
Cu Îngeri de sus,

După ani buni de zile,
Domnul te-a trimis,
La ai tăi părinţi,
Că aşa ţi-e scris.

Te-ai întors, Preasfântă,
De-unde ai plecat,
Din Ierusalim
Tot în Epivat.

Ai plecat la ceruri,
Sfântă, ca străină,
Te-ai dus sus, la Domnul,
Te-ai dus la lumină.

Lângă al tău trup,
A fost îngropat,
Un om păcătos,
Astfel s-au aflat,

Ale tale moaşte,
Cu miros plăcut
Şi atunci, minune
Mare, s-a făcut.

Căci tu unui preot,
În vis te-ai arătat,
Pentru a-ţi scoate trupul,
Ce era îngropat.

Atunci, Cuvioasă,
Toţi au cunoscut,
Slăvită minune,
Ce s-a petrecut.

De-atunci eşti slăvită,
În Cerul cel Sfânt
Şi Prealăudată
Aici pe pământ.

Pe noi, credincioşii,
Care te rugăm,
Să ne-ajuţi tu, Sfântă,
La ceruri să urcăm.

Roagă-te, Preasfântă,
Cerescului Mire,
Să ne dăruiască
Har şi mântuire.

Să ne-nvrednicească
Toţi să moştenim
Cereasca Cetate,
În Ceruri. Amin.

Claudiu-Nicolae SIMONATI : Manastirea Brancoveanu

Mănăstire Brâncoveanu,
Din ţinut de Făgăraş,
Mereu eşti un sfânt lăcaş
Unde vin să se închine,
Toţi cu inima curată,
Care urmează calea dreaptă
Şi preabinecuvântată.

Mănăstire Brâncoveanu,
Arăţi ca ş-un colţ de rai,
Prin preoţii care-i ai.

Mănăstire Brâncoveanu,
Porţi mireasmă de zăpadă
Şi cu iarnă, şi cu vară,
Eşti ca o cetate-n munte,
Din depărtări, un grăunte.

Claudiu-Nicolae SIMONATI : Manastirea Frasinei

Mănăstire Frăsinei,
Porţi călugări ca şi zei,
Care-n post şi rugăciune,
Iar desfac fermecăciune.

Mănăstire Frăsinei,
Din ţinut al Olteniei,
Oamenii parcă-i priveşti,
De când intră îi citeşti.

Ştii cu ce gând fiecare
Intră pe porţile tale,
Să-şi alunge relele
Şi toate blestemele.

Mănăstire Frăsinei,
Prin monahii care-i porţi,
Ajută-i pe credincioşi
Aproapele să-l iubească,

În lume să nu urască,
Că şi Dumnezeu ne iartă,
Când păcătuim odată.

Maria-Lucia CORNEA : Vesmantul parintelui Arsenie

Ţara Făgăraşului azi se închină
La veşmântul tău părinte ce-i alină,
Ce le mângâie inimile arse de dor
Chemându-te părinte cu iubire şi fior.

Ne este dor să-ţi ascultăm cuvântul
Să ne linişteşti inima şi gândul,
Din norii negri să aduci o rază de soare
La veşmânt venim într-o răsuflare!

Vesmântul tău poartă atâta slujire
Rugăciune de foc si ocrotire,
Poartă lacrimi curate ca cristalul
Tămâia de preţ ce a avut Ardealul.

În el se simte o inimă bătând
Mireasma rugăciunii dogorind,
Se simte pacea, puterea harică
De care lumea oare-i vrednică?

Cristina ONOIU : Povestea unui suflet

A fost odată ca niciodată,
Un suflet rătăcit prin lume,
Ce sta cu faţa-nlăcrimată
Şi se-ntreba adesea-n sine:

Cine sunt eu, Doamne,
Pe-acest pământ trecător?
Oare nu-s şi eu în lume,
Doar un călător?

Care vrea s-ajungă,
Sus în Casa cea Cerească,
Să se-nchine şi să plângă,
În Cetatea Împărătească.

Vrea să fugă, să alerge
Şi să strige ne-ncetat:
Cheamă-mă, Părinte Sfinte,
Iartă-mă, Te-am supărat!

Strigă adesea şi suspină,
Către Creatorul lui,
Pentru că doar El alină
Suferinţa sufletului.

Vrea să fie liber,
Fără de păcat,
Se simte stingher,
Singur şi alungat.

Vrea doar ca să spună:
Te iubesc, Părinte,
Vreau să fiu cu Tine,
Vreau la Tine Sfinte.

Dar a lui inimă
Simte suferiţa,
Simte despărţirea
Din toata fiinţa.

Glasul lui din depărtare
Se aude cum susupină,
Vrea sa aibă alinare
Şi strigă către lumină:

Cine sunt eu, Doamne?
Ce-ai de gând cu mine?
Mai am eu nădejde
Să mă-ntorc la tine?

Mai am eu nădejde,
C- o să mă primeşti,
Şi să vin la Tine
În locuri cereşti!

Ce-o să fac, Părinte,
Eu, la judecată,
Când va fi de faţă
Lumea-ntreagă toată?

O să sper, Iisuse,
Că o să mă ierţi
Şi cu vorbe dulci,
Tu o să mă cerţi.

Pentru că nu vrei
Ca eu să pier.
Tu vrei să mă-ntorc,
Iertare să-Ţi cer.

Amin

Cristina ONOIU : Mama

Primul cuvânt pe care l-am rostit,
Când am venit în lumea asta mare,
Unde totul este prevestit,
Unde totul este o întâmplare,
A fost mama.

Cea mai sfântă şi grea meserie,
Din lumea-aceasta pământească,
Este de a fi mamă timpurie,
Pentru a-ndrepta spre calea cerească,
Îndrepta copii.

Mama a fost cea care,
M-a purtat în pântece de mică,
Şi după nouă luni de aşteptare,
Am venit  în lumea cea făţarnică
Şi trecătoare.

Cea care suferă în această viaţă,
Pe-acest pământ trecător,
Este scumpa mamă, care pe faţă,
Îi curg lacrimile şi iubitor
Ne mângaie.

Au fost nopţi întregi la rând,
Când nu a dormit din cauza mea,
Mă ţinea în braţe plângând,
Gândindu-se care va fi soarta mea
Şi mereu ofta.

O, scumpă mamă, tu eşti mărgăritar,
Tu eşti odor ales de Dumnezeu
Şi-n faţa Sfântului Altar,
Îl rog pe Iisus Hristos ca mereu
Să te protejeze.

Ai ştiut să mă creşti, şi-ţi mulţumesc,
Ai plâns pentru mine când sufeream,
M–ai învăţat ca mereu să urmez
Calea cea bună când deznădăjduiam,
În suferinţi.

Ai avut emoţii când am avut şi eu,
M-ai încurajat când eu plângeam,
Ai fost lângă mine mereu,
Atunci când  nici nu speram,
Nu m-ai părăsit.

Bucură–te mamă dragă
De darurile primite,
Că ai două flori în ogradă,
De  Dumnezeu dăruite,
Ca să fii MAMÃ.

E o mare binecuvântare
Darul cu care te-a învrednicit
Dumnezeu pentru a ta purtare,
Să fii mamă pe  acest pământ, învălmăşit
De rele.

Ai renunţat la toate pentru noi,
Pentru că ne iubeşti necontenit,
Ai face orice să ne scapi din nevoi
Şi viaţa pentru noi ţi-ai jertfit,
Ca să fim fericite.

Eu nu-ţi doresc decât ca Dumnezeu,
Să-ţi împlinească visul dorit,
De-a ne vedea fericite mereu
Şi îndreptate pe drumul dorit,
Spre mântuire.

Claudiu-Nicolae SIMONATI : Manastirile Moldovei

Mănăstirile Moldovei,
De un Ştefan ctitorite,
De Dumnezeu preamărite,
Adună pe credincioşi

Pe păgâni şi păcătoşi,
Să le-arate calea dreaptă
Şi cea binecuvântată,
Ca să nu creadă în rău,

Ci într-unul Dumnezeu
Care-i ajută în toate,
Chiar dacă mai fac păcate
Fiindcă este ca şi-un tată,

Care fiii şi-i mai iartă
Când greşesc iar câteodată.