Poezii Ortodoxe

Prin Valea Plângerii şi a ispitirii
Coboară, Doamne, lumină în gând,
Să caut frumuseţea nemărginirii
Şi rădăcina vieţii din Cuvânt.

Primăveri şi ierni curg de-a valma
Copiii de ieri, astăzi sunt bătrâni,
Ajuta-mă ca să iau bine seama
Că furtunile bat vârfuri de munţi.

Să caut esenţa veşnicei iubiri
În ochii blânzi si miloşi din Icoană
Şi să mă trezesc uşor în simţiri
Când nepăsarea mă îmbracă-n haină…

nepriceputule, ce-ți duci povara vieții
din brațul maicii până în al tău sfârșit,
mărindu-te pe tine și peste ani cu anii
ori poate-n bogății, tu ‘n suflet ești rănit.

te-ai pus povara lumii celor trecătoare,
în mintea ta grăbindu-te te-ai ostenit
când timpu-ți da îmbrățisări folositoare,
de Dumnezeu, în duh cu voia te-ai lipsit.

de te mărești tu frate ca străin, nu-ți pasă,
ai bucurii crezând că-s ale tale purtatoare,
aduci dreptatea pentru a ta viață născocită
uitând, că mică-i lumea în Palma Atotțiitoare.

mărește-ți timp, în picătura vieții bine dată
dându-ți ocol cunoaște faptele trăite-n tine,
te-ndreaptă de-ai greșit și răul de la toți le iartă,
ca până în sfârșit, prin tine, Dumnezeu fie slăvit.

nu-ți ridica păreri stricate și din plăceri povețe
iar ușurarea minții nu-ți trăi uitare-n conștiință,
cuvântul dat din glasul sfinților spre ascultare
mărește-l ca și timp, ca mântuirea ta ‘n Lumină .

mărește-ți timp, atât cât e nevoie într-un zâmbet
venit în mâna ta, ce altor suflete ca ajutor întinzi
și-n crucea pasului credintă te poartă ca exemplu,
că în Iisus Hristos e totul, e al tău suflet mântuit.

ieri m-am visat un mim ce nu ştia mima
aveam mănuşi de pânză, vroiam să fac ceva
şi-am vrut să trag de inimi, căci nu pot altceva
să smulg din toţi un zâmbet, dar nimeni nu zâmbea.

amestecat, am râs, am plâns şi n-am crezut
că fără vb multe, cam nu poţi fi văzut.
fără cuvinte dulci, tu nu mai poţi zâmbi
fără să spargi un “geam”, azi nu mai poţi iubi.

apropele, azi, e cel mai depărtat
şi fie vrem sau nu, e marele păcat
nu ne iubim vrăjmaşii, precum în cărţi e scris
şi alergăm cu toţi … spre locul interzis.

ştiu că e cel mai simplu a spune:nu se simte
cum să-i arăţi că îl iubeşti-fără cuvinte
inimă sus, credinţa poţi învinge
inbratiseaza-l azi şi sigur … va-nţelege.

…………………………………………

acum eu îţi lansez o simplă provocare
fără să spui nimic, fără să-i dai o floare,
arată-i celei dragi, din gesturi mult prea simple
că dragostea e mare, nu-ţi trebuie cuvinte.

dă-mi postul tău și dă-mi din a ta parte
iar ce renaște dă-mi din cuvântul tău,
dă-mi pasul către ce-ți dorești tu frate
ca lângă tine, credința, să fie postul meu.

de câte ori mă răzvrătesc cu mine
privesc din mine la genunchiul tău,
și-n suflet mă trezesc orfan de sine
că-n postul lacrimii nu-i postul meu.

dă-mi mâna ta, dar ce tu ai prietene
ce-n Dumnezeu cu post ai tot păzit,
lăsând din clipa ta un loc fără de nume
spre noi ființe, ce de Hristos s-au dăruit.

Tu ești un suflet bun și cald, ce are
Tot timpul resurse de iubire și iertare,
Și-aș vrea să-ți amintesc că TU și EU
Suntem zidite de același DUMNEZEU.

Tu știi că dragostea ce cuibărește-n noi,
De fiică, soră, soție sau mamă
E ca un fir, atât de bine și de strîns legat
Că nici un rău, de când e lumea nu l-a destrămat.

Să-ți amintesc că, prin ai tăi copii
Chiar de te stingi prin ei vei dăinui
Știai că viața noastră după moarte
Doar prin iubire merge mai departe.

În numele iubirii ce dă viață
Primește aceste rânduri drept povață,
Să treci prin viață cu iertare și iubire
Și Dumnezeu te va iubi pe tine.

Dă-mi, Doamne, tăcerea ca să-mi fie bine,
Învăţa-mă să tac, că să-Ţi slujesc Ţie,
Să tac dacă nu am nimic de spus,
Să tac când am vorbit îndeajuns,

Să tac dacă am enervat pe cineva,
Să tac când iau povara altuia,
Să tac când trebuie să vorbesc,
Să tac şi mai mult să iubesc,

Să tac când sunt provocată,
Să tac când sunt iritată,
Când intru în Biserică să tac,
Voia Ta, Doamne, s-o fac,

Că Duhul Sfânt să îmi vorbească,
Şi n mine să sălăşluiască,
Când plec de la Biserică să tac,
Ca ce-am auzit să şi fac,

Când sunt ispitită să bârfesc,
Mai bine să tac decât să vorbesc,
Când vreau să critic pe cineva,
Mai bine critic viaţa mea,

Decât să vorbesc ce nu trebuie,
Mai bine tac şi mă rog Ţie.
Te rog, Doamne, să-mi dai puterea
Să învăţ şi eu ce e tăcerea,

Şi prin tăcere să mă smeresc,
Că mântuirea s-o primesc,
Şi să-ţi slujesc neîncetat,
Căci Tu Doamne nu m-ai uitat.

Amin.

Tăcere, atât de-adânc, adânc peste tăcere,
înlanțuit din pragul inimii și-a infinitului durere
ce tainic mișcă gândul, luminii adunând unghere,
… tăcere!, că-n tine Inima, vorbește din a Sa tăcere.

In clipele ce trec prin glasul peste vreme,
ce-i întuneric lumină vezi, de vezi în timp de cruce
și locuri nepătrunse a strigătelor cu durere,
… tăcere!, vorbește Inima, vorbește-n tine cu tăcere.

Moment al minții ridicate-n duh și dincolo de stele
atât în timp, sau clipe răstignite ce lepădate-s la durere,
prin lacrimi vorbe rătăcesc, istorii sfinte și strigătul din ele,
… tăcere!, că-n tine Inima, vorbește pentru a ta vreme.

Poem al sufletului, poem al vieții peste moarte,
durere, timp ce din trecut își caută iar loc aparte,
glas vine peste cruce, glas peste creștini în noapte,
… tăcere!vorbește Inima, străpunsă-n cuie însângerate.

De vei deschide ochii,
ca dar, pe acest pămant
și zâmbet larg al vieții
de vei afla în gând,
de-i pasul tău lumină
sau cerul vei simți plângând,
e bine să-nțelegi…
dar, să-nțelegi cuvântul dat
și clipa ce din loc în loc
a stat, cândva, ca dar a stat
prin brațul Său însângerat,
pentru ca tu, o! suflete,
în dar să fii mereu aflat.

De vei deschide ochii
prin darul Cerului lăsat
și-n glasul minții tale
pătrunzi a rugăciunii sfat,
de vei simți că firea ta
prin lacrimi s-a împraștiat,
e bine să-nțelegi…
dar, să-nțelegi crucea,
ce a ta inimă a purtat
prin adevăr, prin calea
răstignirii Sale și capul înspinat,
pentru ca tu , o! suflete,
să fii al vieții darul minunat.

cu fața spre Tine, se află adânc tăcerea
ce-n lacrimi limpezesc timpul, durerea,
spre Tine duc cărarea pocăinței și trăirea
adâncului suflet , aflându-i mângâierea.

cu fața spre Tine, răsare mila bucuriei
și zâmbetul căzut pe cruce iar se-nalță,
curajul stă-n tăcerea sufletului și-a iubirii
ce-nTine Doamne, e luptă creștinească.

cu fața spre Tine, se-aduce floarea de câmpie
natura slobozită în Duhul Tău, Te înconjoară,
pământu-i prins de rădăcina crucii ortodoxe
ce-n Tine Doamne, răbdarea vieții o înalță.

cu fața spre Tine e darul sufletului mântuire,
bunăvoință ce pare ăste-i lumi ca plină, lipsă
și înțelepte gânduri la cina Ta se vor ca jerfte,
dar, Ție Doamne, crucea răstignirii iar ridică.

cu fața spre tine, e Adevărul Vieții și e Calea
Iisus, fii răsărit luminii, Lumină peste-ntreg apusul,
călăuzind tăcerea pe-a crucii creștinului suflet
că-n Tine Hristoase … iubirea-i veșnică cu Duhul.

Tu, neam frumos și aspru încercat
Ce ai un singur Domn, pe Dumnezeu
În timp ce parcă toate s-au schimbat
Tu ai purtat în suflet Crezul tău.

De la cîmpie pînă-n vîrf de munte
Stau mărturie sfîntă peste veacuri,
Prin văi ascunse și prin mîndre sate
Străvechi biserici, vechi cetăți și datini.

Timp, după timp, Cezarului i-ai dat
Dar n-ai uitat nicicînd de crezul tău
Biserici mîndre tu ai ridicat
Ofrande pentru bunul Dumnezeu.

Drept metereze-s turle de biserici
Străjeri sunt sfinții anume zugrăviți,
Și-n fața Crucii ce se-nalță către ceruri
Ne închinăm smeriți dar ocrotiți.

La temelia neamului stă scrisă
Credința noastră către Dumnezeu,
Căci mîntuirea ce ne-a fost promisă
O împărtășim cu toți prin Fiul Său.

Să ne unim în suflet și în gînd
Un dar, din darul nostru Domnului,
E timpul meu și-al tău pe-acest pămînt
Un dar spre Catedrala Neamului.

O Românie dragă, sfântă țară
Tu ești grădina Maicii Domnului,
Înalță ruga ta spre a Sa icoană
O rugă pentru Catedrala Mântuirii neamului.