Poezii Ortodoxe

Nu mi-ai spus cât de sus să urc
când ai pus în mine zborul
şi nici câte râuri voi naşte
când mi-ai dăruit lacrima!
Darurile tale mi-au împletit
drum spre mine.
Liniştea sufletului,
TU mi-ai dat-o odată cu ele.

David împărat de glorie,
Mereu ai purtat victorie,
Apărând poporul tău,
Ajutat de Dumnezeu.

David, împărat mărit,
Tot timpul ai fost cinstit,
Prin învăţătura ta,
Când ai scris şi Psaltirea.

Carte sfântă ce ne-nvaţă,
Multe lucruri cu povaţă,
Să urmăm o cale dreaptă,
Şi mult binecuvântată.

Du-te de te roagă,
Într-o mănăstire,
Ş-apoi ai să vezi
Că îţi e mai bine.

Du-te de te roagă,
Într-un sfânt lăcaş,
Ca mereu să scapi
De al tău păcat.

Du-te de te roagă,
Lângă-o sfântă cruce,
Ca apoi să vezi
Sufletul tău dulce.

Du-te de te roagă,
Cu inima pură,
Ca mereu să scapi
De chin şi de ură.

O, Măicuţă, Preacurată!
Născătoare, dulce nume,
Mulţumesc încă odată,
Că eşti alături de mine,

Mulţumesc că mă ajuţi,
Că mă protejezi mereu,
Tu nicicând să nu mă uiţi,
Roagă-Te la Dumnezeu.

Roagă-L, Sfântă Născătoare,
Pe Fiul Tău, Iisus,
Să mă-ndrepte spre cărare,
Pe calea spre ceruri, sus.

Roagă-L, Maică, să mă ierte,
Să aibă milă de mine,
Spre Tine să mă îndrepte,
Să ajung şi eu la Tine.

Ştiu că nu sunt vrednică
Să Îţi văd Preasfânta-Ţi Faţă,
Dar Tu eşti  puternică,
Adu-mă, din nou, la viaţă.

Vreau să cad, Măicuţă Sfântă,
La Preasfintele-Ţi Picioare,
Să strig : Maică Preacurată,
Ajută –mă, Născătoare,

Să-Ţi sărut, Măicuţă Dulce,
Sfintele-Ţi Tale Picioare,
Ştiind  c-am dus a mea cruce
Şi să vărs lacrimi amare.

Du–mi, Măicuţă, rugăciunea
La Preaiubitul Tău Fiu,
Roagă- L să facă minunea
Din păcate să înviu.

Trandafir strălucitor,
Răsărit printe mulţi spini,
Până când eu o să mor,
Durerile să-mi alini.

Crin ales dintre fecioare,
Cea mai pură dintre flori,
Eşti, Preasfântă Născătoare,
Luminează-mă în zori,

Luminează–mi, Maică, viaţa,
Curăţindu-mi sufletul,
Fă s-ascult mereu povaţa,
De-a fi una cu pământul,

Să pun strajă gurii mele,
De Fiul Tău să ascult,
Să nu mai fac  fapte rele,
Pe Voi să Vă iubesc mult,

Să urmez calea cea bună,
Să învăţ, să am răbdare,
Pentru a primi cunună,
De la Tine, Născătoare.

Ştiu, Măicuţă, că nu merit,
Nimic în această viaţă,
Şi nici în Cerul Iubit,
Dar, încă, mai am speranţă,

Că Te vei milostivi,
De mine, o păcătoasă,
Să Vă pot şi eu slăvi
Şi să mă întorc acasă.

Nădăjduiesc, Născătoare,
Că Te vei ruga mereu,
Fii a mea ocrotitoare
Şi du-mă la Dumnezeu,

În a Sa Împărăţie,
Sus, în Cerul cel Divin,
Să fiu cu Voi pe vecie
Şi Vouă să mă închin.

Măcar într-un colţ să stau,
Să simt şi eu bucurie,
Binecuvântări să iau,
Că sunt în Împărăţie.

Poate că visez prea mult,
Dar cât pe pământ trăiesc,
Vreau mereu să Vă ascult
Şi pe Voi să Vă  slăvesc.

Iartă-mă c-am îndrăznit
Astfel eu, să Îţi vorbesc,
Mulţumesc că m-ai primit,
Nu mă lăsa să greşesc.

Mulţumesc şi pentru darul,
De-a putea scrie în versuri,
Ştiu că nu meritam Harul,
Dar Tu ai vrut să mă bucuri.

Şi m-ai bucurat, Preasfântă,
Chiar dacă nu meritam,
Tu m-ai făcut fericită
Şi-Ţi datorez tot ce am.

Sunt, Măicuţă, fericită,
Fericită în  Hristos
Şi de Tine ocrotită,
Crin ales cu sfânt miros.

Împărăteasă Preasfântă,
Mereu Ţie mă închin,
Ţie Îngerii Îţi cântă,
Du-mă-n cer la Tine. Amin.

Păzeşte-te de oameni răi,
Care nu îţi vor bine,
Păzeşte-te şi de vrăjmaşi
Ce sunt pe lângă tine.

Fi totdeauna înţelept,
Urmează calea dreaptă,
Ş-apoi mereu tu ai să vezi
Cu-o minte luminată.

Om bun, credinţă tu să ai,
Şi să m-asculţi pe Mine,
Iar pe pământ cât vei trăi
Îţi va fi mult mai bine.

Atâtea bogăţii am strâns în ochii blânzi şi părul nins
Dar când furtuna a venit eu o epavă-am devenit!

Căutătorii de comori m-au ocolit de-atâtea ori
Şi, leneşii, au adunat nisipul ce m-a îngropat.

Sunt o epavă prea bogată în aur şi în diamante!
A mea e marea, marea toată la fel şi stâncile înalte!

Văd cum se zbat în zarea strâmtă, cum marea pare prea adâncă…
Îi văd izbindu-se de stâncă şi, orbii, mă ocolesc încă!

Cel ce a hrănit popoare
Şi-a dat apă din izvoare,
Într-o noapte a fost trădat
De un Iuda blestemat.

Din grădina Ghetsimani,
Unde-a stat de s-a rugat,
Domnul Isus a fost luat
Şi la moarte condamnat.

Răstignit a fost pe-o cruce,
Care singur el şi-o duce,
Cu batjocură şi chin,
Tot cu patimi şi venin.

Te prind de mână: nu privi-napoi!
Nu fă greşeala fără de scăpare,
Urcăm Golgota asta amândoi!

Ţi-e drumul greu, primejduit,
Picioarele ţi-s aprig scrijelite,
Dar chipul tău e luminos şi privirile-osândite!

Şi de-o să cazi cu fruntea-n mărăcini
Lasă-mi povara frunţii tale!
O cruce, fie şi din spini
Să-ţi duc pe-a vieţii înspinată cale!

Când soarele se va ascunde
Şi de durere n-o să-l vezi,
Să-ţi fiu alături, o lumină,
Şi în lumină să mai crezi!

Când sete-ţi este, eu să-ţi fiu
Năframa buzii arse în pustiu!
Să-ţi întăresc, în timp, credinţa
În tot ce înseamnă iubire

Şi să câştigi cu biruinţă a noastră primenire!

Doamne, cei care Te-au însoţit
Şi-au fost mereu cu Tine,
Tot timpul o să-i prăznuim,
C-au fost curaţi în bine.

Doamne, cei care Te-au urmat
Cu crez şi-nvăţătură,
În lume au propovăduit
Credinţă şi cultură.

Pe fiecare-i prăznuim
În câte-o zi din lună,
Şi tot mereu îi preaslăvim
Cu câte o cunună.

Lumea mai crede
în miracole,
cum ar fi ploaia mult aşteptată.
Dar nimeni nu face nimic.
E drept că
nu poţi inventa ploaia
dar o poţi chema!
Cât te-am chemat!
Am implorat cerul
şi ai venit nesperat
aducându-mi însăşi, ploaia!
Să mai spun lumii cât m-am rugat?
Numai aburii ploii ştiu
cât am ars în această iubire!
Lumea mai crede în miracole,
dar nu le imploră Cerului…