Poezii Ortodoxe

A început postul Crăciunului.
Un post de bucurie.
Căci va veni în lume să se nască,
Cel ce este din vecie.

Şi cerul şi pământul se bucură acum,
Steaua magii călăuzeşte,
Îngerii slavă înalţă Stăpânului cel bun,
Peştera tainic se pregăteşte.

Păstoraşii aşteaptă în uimire mare,
Ca proorocia să se împlinească.
Numai omul îmbătat de griji şi treburi
Uită, ca sufletu să-şi pregătească.

Mai este timp să ne amintim de clipa mare,
Că vine Crăciunul cu bucurie.
Să  pregătim peştera din suflet pentru Domnul.
Şi să ne bucurăm ca în copilarie.

Iubesc florile ce în pasteluri de culoare,
Spre soare îşi întind petalele gingaşe.
Şi verdele naturii ce se întrepătrunde
La orizont, cu cerul senin de albastre unde.

Iubesc pe oameni aşa cum este fiecare.
Cu calităţi şi cu defecte, prieteni şi duşmani.
Şi văd în ei un rost spre drumul mântuirii,
Un tainic scop spre a ajunge în Ţara nemuririi.

Iubesc zidirea creată de Cel ce ne iubeşte,
Cu pronia sa divină, pe toate le orânduieşte.
Când rătăcim pe căi străine ne aşteaptă cu răbdare
Şi ne primeşte când venim, că mila Lui e mare.

Iubesc pe Bunul Dumnezeu ce m-a adus în lume,
Ca să mă bucur de tot ce a creat şi să-L slăvesc.
El vrea, în veşnica Împărăţie să ducă pe tot omul,
El vrea ca şi eu iubindu-L să mă mântuiesc.

Doi arhangheli a trimis
Dumnezeu la credincioși,
Să-i slujească și slăvească,
Răul să nu-i contopească.

Mihail e cu dreptatea,
Iar Gavriil cu bunătatea,
În noiembrie îi poftim
Cu lumină îi cinstim.

Se-arată-ntr-o noapte, Fecioarei Maria,
Un înger ceresc cu sufletul pur
Trimis cu o veste de Tatăl de Sus,
Că peste un timp se naşte Iisus.

E Fiul de Tată, cel fără de păcate,
Ce pe Pământ va aduce dreptate
Cu-nvățături şi cu bunătate,
Până la moarte în ziua de Paște.

Port o raniţă în spate
Plină, Doamne, de păcate;
Drumul lung, povara grea,
Nu m-ajută nimenea.

Birueşte, Doamne Sfinte,
Cu iubirea de Părinte,
Rătăcirea mea din urmă
Ca să nu mă pierd de turmă!

Am gonit după plăcere,
După ranguri şi avere
Şi-am adaos suferinţă
Tuturor fără căinţă;

Lasă-mă s-ajung la Cruce
Că altminteri unde duce
Drumul care tot coboară?
Doar în iad. Şi Înfioară!

Am vedere, dar sunt orb
Răpitor precum un corb,
Căci iubirea de aproape
Mi s-a spulberat pe ape.

Dă-mi putere să iubesc
Focul tău dumnezeiesc
Şi să mă feresc de rău
Că port Doamne chipul Tău!

Mi-e dor de Tine Doamne,
Îmi este atît de dor,
Pășesc pe scara vieții
Și-n loc să urc, cobor.

Pe treptele virtuții
În loc să cresc, eu scad
Mă prind din nou cu patos
Dar tot greșesc și cad.

Cum pot zări lumina,
Și-apoi să n-o ating?
Cum să-nțeleg iubirea,
Cînd din iubire plîng?

Întinde-ți brațul, Doamne
Și-ajută-mă, Te rog
Cum vrei să ajung la Tine
Cu sufletul olog.

Cumpără-se Doamne sfinte
Totul, totul pentru bani:
Cimitire, oseminte
Şi prieteni şi duşmani;

Cumpără-se viaţă, moarte
Şi înfrângeri şi victorii
Că sminteala se împarte
În delicte provizorii

Noi trăim adâncă noapte
Că nu ne-a plăcut lumina
Fructele mâniei coapte
Ne-au înscris în ceruri vina.

Copleşiţi suntem de rele
Ce ne-mprejmuie cetatea
Dacă ne-am făcut din ele
Scutul, platoşa, dreptatea.

Nu mai este cel drept. Nu e
Nimeni s-audă Cuvântul
De când Te-am bătut în cuie
Noi uitat-am Legământul

Unde-s mila şi iubirea?
Ca o plantă fără apă
Seceta şi pustiirea
Rădăcinile ne sapă

Am uitat de mult că cerul
Ne-a-nfiat prin sacrificiu
Urgisitu-Ţi-am tot clerul
Noi, cei ahtiaţi de viciu

Rătăcirea asta doare
Că ne-a rupt de Tine, Doamne
Cum să smulgi din ram, o floare
Când dau brume şi vin toamne?

Şi mlădiţa nu dă roadă
Dac-o-ndepărtezi de trunchi
Scopul viermelui: să roadă
Lujerele din mănunchi

Ne rugăm la Tine: – Iartă
Noi păcătuim şi veşnic
Cu blândeţea Ta ne ceartă,
Lasă-ne lumina-n sfeşnic!

Nu ne pierde pân-la urmă
L-ai iertat şi pe Manase
Milă dacă biata turmă
Fără de Păstor rămase!

Bate-ne cu îndurare
Nu cum ne bătură zbirii
Fiul rătăcit îşi are,
Bucuria mântuirii!

Fericit acela care Îl caută
toată viaţa lui pe Domnul!

Şi mai fericit
acela care Îl găseşte!

Am simţit o putere care a ieşit din Mine (Luca 8.46)

- Iartă Doamne, eu sunt păcătoasa
Care-am îndrăznit să Te ating,
Mă roade boala şi mă sting
Simt moartea şuierându-i coasa;

De doisprezece ani îmi curge
Izvorul vieţii fără lecuire,
Dar fără Tine nu e mântuire
Şi vlaga vieţii mi s-ar scurge.

Şi disperarea m-a împins
Dar cel mai mult dintr-o credinţă
Că vindecare-i cu putinţă
De asta Doamne, Te-am atins

Şi-acum mă simt tămăduită
Aştept Iisuse să mă cerţi,
Dar Tu eşti bun şi blând. Şi ierţi
iubirea mea făgăduită.

- Pentru cuvântul tău rostit
Că astfel te vei vindeca,
te iert femeie. Mergi în calea ta
Credinţa, azi te-a mântuit!

Se scurge vremea, ceas cu ceas,
Se duce timpul ce-a rămas.

Și-oricât de mult aș căuta
Doar prin credință pot vedea,

Un scop, un sens, în viața mea
Ca o busolă spre CEVA…

Cum aș putea să deslușesc?
Gândind în modul omenesc.

Cum să separ, sau să unesc
Două puteri ce se-ntîlnesc,

Alcătuind din asta, OM.
De parcă m-aș trezi din somn.

Trupul îmi cere pâine, apă
Mergând agale către groapă

Sufletu-mi zboară, către cer,
Cu aripi mari de porumbel.

Pot oare, Doamne, să strunesc
Trupul acesta omenesc?

Pot sufletul să-l dezrobesc
Strigând doar DOAMNE TE IUBESC.

Îți e de-ajuns iubirea mea,
Când trupu-mi cere altceva.

Azi mă căiesc și strig spre Tine
Dar mâine cad și nu mi-e bine,

Și iarăși strig, IUBIREA MEA
Mă poți iubi? Mă poți ierta?

În viața asta trecătoare,
Când orice gest e o-ncercare,

Când pot să fac și rău și bine
Asta depinde doar de mine.

Dar…orice faptă săvîrșită
Din trup și suflet, zămislită,

Mă poate duce către rău,
Sau către Tine, Domnul meu.

Învață-mă să-mi stăpânesc
Tot SINELE meu omenesc,

Și-atunci când strig că Te iubesc,
Să știu de ce-am trăit…trăiesc.

Iar trupul ce mi-ai dăruit,
Să nu trudească osândit.

Și-n toate cele ce i-ai dat,
Să nu rămână în păcat.

Căci uneori pentru a-mi fi bine
Nu mă gîndesc decât la mine.

Iar toate cele câte sunt,
Când ai zidit acest pămînt,

Nu-s ale mele, sunt ale Tale
Și-ai pus un DAR în fiecare,

În orice om, în orice floare
Și-n vietățile din mare.

Cu TRUP și SUFLET păcătos,
Te rog, eu, omul vanitos,

Întoarce-ți, Doamne, fața Ta
Spre robul Tău, spre roaba Ta,

Iar Doamne, de am ispășit,
Tot ce aveam de pătimit,

Dacă clepsidra s-a sfîrșit
Și ceasul vieții s-a oprit,

Primește-mă în sânul Tău,
Atotputernic Dumnezeu!