Ovidiu : Un alt apus de soare

Fă-mă să înțeleg de ce se înroșește-
Natura. Şi aerul e mai curat
De ce când vreau să scriu, ceva mă poticnește,
Să-ți povestesc apusul-așa de minunat.

Se încunună ziua, își ia din nou veșmântul
Cu soarele ea astăzi își termină cuvântul
Rămâi acum închis într-un imperiu care
preface totul roșu și care-apoi dispare.

Zi-mi tu ce-ai câștigat din ziua ce-ncheie
Ce ai văzut frumos, sau ce ți-a dat idee,
ce te-a făcut mai bun, ce bine ai făcut
cu cine ai vorbit, pe cine ai cunoscut.

Sfârșitul care acum, încetul se pornește
E asfințitul roșu, ce totul cucerește
E un final de zi, de patimă și de durere
E vremea ta de rugă, un of și-o mângâiere.

Apusul nu-i sfârșitul,
Nu vreau să cred c-un soare,
mă crește și m-ajută
Să fiu cu-o zi mai mare.

Din tot ce văd mai bun și mult mai luminos
E că la asfințit, tot omu-i bucuros,
Că a trecut ce-i greu, că merge spre odihnă
Că ce-a fost azi a fost, că mâine-i altă luptă.

Nu-i un război cu pușcă, cu arme și cu tun
E un război de fapte și vorbe cu venin,
cu toți suntem soldați, niciunul nu-i mai mare
și dintre cei mai buni sunt cei ce au răbdare.

Cred că apusul trece, de fapt … a și trecut
Noaptea cu tot ce are , pe toți ne-a cucerit
E ceas de rugăminte și ceas de mulțumit
Căci Tatăl cel Ceresc în pază ne-a ținut