Ovidiu : Timp

Se aşternuse iubirea peste praf,
Şi-n urmă nimeni nu mai vine
Te-ai duce înapoi acolo unde,
Nici timpul şi nici răul nu ajunge.

Acasă toţi te-au aşteptat ca niciodată
Şi braţele păreau că le-au întinse,
Nu te-au îmbrăţişat ca altă data
Ci ei ţi-au arătat amarul şi suspinul.

Copii vin râzând cu voia bună a tinereţii
Adulţii tac şi meditează-n rouă dimineţii.
Nu ştiu că Mâine îţi va fi mai bine
Nu ştiu că eşti aici şi nu vei fi şi Mâine.

Te-au preţuit atunci când te-au văzut,
apoi de mulţi ai fost înlăturat din minte
Nici n-au gândit că ai un crez şi c-ai putut
Să râzi şi azi, să ierţi, să poţi să crezi şi-n Mâine.

Închis de voie şi nevoie cu oamenii haini,
Te joci cu îngerii când nu mai ai prieteni
Aştepţi duminica din sat să-ţi vezi stăpânul
Doar el te mai aşteaptă, să îţi aline oful.