Mihaela SLAINA : Muntele Athos

sălaşul Maicii Domnului şi inima mea

Muntele Athos, e împletit din curcubee,
E ca  o preafrumoasã, albă, orhidee…
El a’nflorit de-acum, nepãmântesc,
Ca sã îl vãd, aşa cum îl iubesc…

Atunci când coboarã Maica Sfantã pe pãmânt,
Vârful îi este-acoperit de-un nor alb şi sfânt,
Care-i de fapt o-ntraripatã adunare,
De îngeri şi de heruvimi, pânã spre mare…

Ei cântă-ncet, încât abia se-aude versul lor,
Şi e venit chiar dintr-un  colţ de Rai, cerescul nor,
Razele aurii ce ies din el, încãlzesc vieţi
Şi privitorii, rămaşi fãrã grai, devin poeţi…

Din stâncile umblate de a lor cãutare,
Au răsărit, înlãcrimate, dulci izvoare…
Din inimile lor fierbinţi ca un tăciune,
A izvorât un mare-ocean de rugăciune…

Pietrele sunt într-o mereu-îmbrãţişare
Şi se întrepãtrund, de-atâta-nfiorare…
Copacii-s înfloriţi, înmiresmându-se-ntre ei
Şi drumurile-s albe, precum un şir de miei…

Iarba, e de un verde, abia acum nãscut,
Iar cerul se sfârşeşte în Raiul nevãzut…
Dar marea, ce se zbate val după val, i-un cânt,
În mângâierea-dulce-a  Duhului cel Sfânt…

Am vrut, demult, să vin la tine Munte sfânt,
Dar sunt femeie slabă, cu ochii de pământ…
Şi–apoi, eu ştiu, nu mai sunt ca un copilaş,
Aici, doar Maica Domnului are sãlaş!