Maria-Lucia CORNEA : Serafim de Sarov
O stea luminoasă călăuzea poporul
Din pustia Sarovului spre cer,
Era blândul Serafim-iubitorul
Ce primea oricare suflet stingher.
Atâta bucurie duhovnicească avea
Şi atâta iubire pentru fiece om,
Cu vorba blândă pe toţi mângâia
Şi răcorea ca umbra unui pom.
Prin post şi rugă neîncetată,
Nevoinţe ascetice de neînchipuit,
Cu viaţa ca roua de curată,
Harisma străvederii i s-a dăruit.
Tămăduia bolnavii de suferinţa mare,
Când ruga lui la cer s-a înălţat,
Şi bolnavii făceau ascultare
Şi Icoana Maicii Sfinte au sărutat.
Pe buze numele Domnului avea,
Iar în minte şi inimă purta
Comoara de preţ pe care o ducea
Şi dulceaţa cerească o gusta.
I-a fost sprijin Împărăteasa Luminii
Şi paşii mereu i-a îndrumat,
Când cu sufletele albe ca şi crinii
La Diveevo obştea de maici a înfiinţat.
Şi dacă azi în cer sălăşluieşte
În soborul Sfinţilor Părinţi,
Serafim de Sarov nu părăseşte
Pe cei ce au credinţă în Sfinţi!