Maria-Lucia CORNEA : Lumina unei stele

Am ţinut în palme o stea
Ce primise căldura din soare,
Lumina ei delicat mângâia
Oferindu-mi o dulce desfătare.

M-am încălzit la lumina ei
Şi am privit-o mereu cu nesaţ,
Dar mi-am retras paşii grei
Căutând tot vechiul opaiţ…

Cu durere am aşezat-o pe cer
Acolo unde îi este menirea,
Să lumineze în nopţile cu ger
Să binecuvânteze toată zidirea.

Ochii-mi ridic când mi-e dor
Spre cerul luminat de stele,
Privesc steaua aceea cu fior
Înghiţindu-mi lacrimile grele.