Maria-Lucia CORNEA: In Saptamana Patimirilor

Voi merge şi eu pe urma paşilor Tăi
În Săptămâna aceasta a Pătimirilor,
De suferinţa Ta, Domnul Măririlor,
Se înfioară pietrele de oamenii răi.

Voi fi alături de Tine, Iisuse al meu
Şi inima mea îţi este şi acum alături,
Prigonitorii când Te-or trimite în chinuri
Voi fi acolo cu suspinul cel greu.

Întinde-voi mâna să nu Te pălmuiască
Scuipatul îl voi primi în locul Tău,
Aş coborî în cel mai adânc hău,
Dar pe Domnul meu să nu-L osandească!

Dacă aş putea ca Simon Cireneanul
Să port şi eu Crucea cea grea,
Sau ca Veronica a-ţi şterge sudoarea,
Aş bea din paharul Tău şi eu amarul.

Voi plânge cu Mironosiţele şi eu
Şi voi striga de durere cruntă,
Când în pălmi cuiele se afundă
Sub lovitura ciocanului greu.

Alături de Maica Preacurată
Şi alături de a Ei suferinţă,
Voi sta neclintită în credinţă
Privind jertfa cea supremă înaltă!