Maria-Lucia CORNEA : Duhovnicul

Ca o pasăre măiastră
Ce se înalţă spre zenit,
Vroiam credinţa noastră
Să nu se frângă la pământ.

Cu câtă micime eu văd,
Că sufletul mi-e în ger
Cu o aripă, eu prevăd,
Nu pot zbura spre cer!

Orbecăind în întuneric
Fără să fac ascultare,
Nu zbor spre cerul feeric,
Tot trupul meu mă doare.

Flămândă şi însetată
Îmi doream acum să zbor,
Cu o aripă aplecată
N-aveam al Tău ajutor.

Şi cu povara-n spate
Cu o aripă rănită,
Voi merge mai departe…
Sau voi sta zgribulită?