Luca Ionel BRANISLAV: Inger sau calugar

Se aude-n depărtare
Un cântec preafrumos,
Ce-ar putea să fie oare?
Un imn Domnului Hristos.

Al cui e cântul drăgăstos
Atât de lin şi de sublim
Atât de dulce şi duios,
O fi pe-aici vre-un Heruvim ?

O fi vreun îngeraş căzut
Între oamenii ce pier,
Care plânge nevăzut,
Căutând calea către cer?

Văd în depărtare-un munte
Şi nici ţipenie de om,
Oare muntele să cânte
Pe aşa un dulce ton ?

Mă apropii-ncetişor,
Dar mă opresc mirat:
Oare acest vântişor
Să cânte-atât de minunat?

Lângă munte am ajuns
La o peşteră micuţă,
Cine oare stă ascuns
Aici, că o vrăbiuţă ?

Intru, dar cu mare teamă
Micindu-se inima mea,
Şi fără să mă bage-n seamă,
Un monah, plângând, cânta.

Şi cânta el şi plângea
Ca fiind al nimănui,
Tot muntele se întrista
Şi plângea de jalea lui.

Iar când în duh se bucura,
Şi stâncile se veseleau,
“Osana” peştera cânta
Şi cu toţi slavosloveau.

Şi cânta cântec de dor
Cum n-am auzit nicicând,
Către al sau Mântuitor
Atât de trist, smerit şi blând.

Tristeţea lui mă întrista
Şi cu el plângeam şi eu,
Cântul lui mă veselea
Şi mă ‘nălţa la Dumnezeu.

Multă vreme am stătut
Topindu-mă în al sau zel,
Că aşa mi s-a părut
Că ceru-ntreg este în el.

Poate a fost o minune,
Acea albă floare de nufăr,
Nici acuma nu pot spune
De-a fost înger sau călugăr.

El demult este plecat,
Dar mai răsună pe pământ,
Glasul lui imaculat,
Glasul imnului cel sfânt.