Luca Ionel BRANISLAV: Cararea Imparatiei

Pe Cărarea Împărăţiei
Atât de mult am pătimit,
Foame, sete şi durere
Şi oameni mulţi m-au prigonit.

Pe Cărarea Împărăţiei
Multe primejdii am aflat,
Crivăţul, arşiţa şi gerul,
Pe toate le-am îndurat.

Pe cărarea Împărăţiei
Am gustat băuturi amare,
Mai amare că pelinul
Şi mâncări otrăvitoare.

Pe Cărarea Împărăţiei
Au încercat să mă îngheţe,
Să mă împuşte, să mă fiarbă
Şi în iezer să mă-nece.

Pe Cărarea Împărăţiei
Au încercat că să mă ardă,
Căci au dorit cu orice chip
De pe Cărare să mă piardă.

Pe Cărarea Împărăţiei
Erau şerpi otrăvitori,
Şi casnicii mei de-o viaţă
Mi-au devenit prigonitori.

Pe Cărarea Împărăţiei
Prea mulţi spini am întâlnit,
Prăpăstii adânci şi curse,
Cu greu am supravieţuit.

Pe Cărarea Împărăţiei
De multe ori era să mor,
De nu era Domnul cu mine,
Bunul meu Ocrotitor.

Pe Cărarea Împărăţiei
De mii de ori eu L-am chemat,
Când eram în neputinţă,
De mii de ori mi-a ajutat.

Pe Cărarea Împărăţiei
De dorul cerului, nebun,
De nu era Domnul cu mine,
Demult mă prăpădeam pe drum.

Pe Cărarea Împărăţiei
Am ajuns eu în sfârşit,
Lângă Împăratul slavei,
Lângă Domnul mult dorit.

Cu Cununa Biruinţei
Domnul m-a încununat,
Şi m-a sălăşluit în cortul
Sfinţilor ce I-au urmat.

Deci, creştinilor din lume
Ce pe Cărare vă aflaţi,
Nu refuzaţi nici o-ncercare,
Că pacea Domnului o să aflaţi.

Iar de nu eşti pe Cărare,
Nu eşti părtaş al bucuriei,
Căci nimeni nu ajunge-n ceruri
Decât pe Cărarea Împărăţiei !