Ioana Voicila DOBRE: Un cantec de lumina

Un cântec de lumină
ninge-a mister prin crengi,
când ciutura-nflorită
adânc coboră-n suflet.
Izvoru-i nesecat,
cu apa cea mai lină,
răcoare-i e iubirii
cu arsiţă în umblet.

Un cântec de lumină
ninge cu maci în pleoape,
când somnul nopţii vine
să-ţi dăruiască vise.
Acolo te simt eu,
de mine, mai aproape,
în apele, duioase poveşti
încă nescrise.

Sunt cântecele toate
de fulgi-petale ninse,
acolo între ape,
acolo între vise…