Carmen : Pisica rugătoare

Fabulă

O pisică torcătoare,
Gingaşă, cu blana moale,
Mieuna, cerând agale,
La un câine, de măncare.

Câinele, mai credincios,
Luă carnea de pe-un os,
Ce-l găsi cu osteneală
Şi îi dete cu sfială:

“- Ia, mănâncă, sora mea,
Eu, oi mai găsi ceva!”
“- Bucata ce tu mi-ai dat,
O termin imediat!

Deci, te du şi fugăreşte
Vreun pui sau chiar un peşte
Şi mi-l dă neapărat
Până se va fi-nnoptat!”

Câinele umil plecă,
Hrana de o căută,
Pentru sora lui drăguţă,
Sărmana de pisicuţă.

Şi după lungi căutări,
Trudă multă, alergări,
Îi aduse-un şoricel,
Tot jucându-se cu el.

“-De-aste feluri sunt sătulă,
Adu-mi mâncare mai bună!
Nu vezi cât de mult trudesc,
N-am timp nici să lenevesc.”

Dar deşi milos, ştim bine,
Câinele-şi veni în fire;
Şi-I răspunse imediat,
Pe un ton cam răspicat:

“-Dacă nu te cunoşteam,
Poate, iată, te credeam;
De vrei să ai de mâncare,
Pleacă tu la vânătoare!”

Pisica tot n-a plecat,
Ci la fel a procedat
Şi uşor a păcălit
Pe alt câine ce-a găsit.

Cum putem ajuta oare
O pisică rugătoare,
Care hrană nu găseşte,
Deşi deloc nu munceşte?!