Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Porumbei din departare
1.Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din depărtare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.
2.Am început să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.
3.N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
“Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?”
4.M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergând spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.
5.Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.