De la cîmpie pînă-n vîrf de munte
Stau mărturie sfîntă peste veacuri,
Prin văi ascunse și prin mîndre sate
Străvechi biserici, vechi cetăți și datini.

Timp, după timp, Cezarului i-ai dat
Dar n-ai uitat nicicînd de crezul tău
Biserici mîndre tu ai ridicat
Ofrande pentru bunul Dumnezeu.

Drept metereze-s turle de biserici
Străjeri sunt sfinții anume zugrăviți,
Și-n fața Crucii ce se-nalță către ceruri
Ne închinăm smeriți dar ocrotiți.

La temelia neamului stă scrisă
Credința noastră către Dumnezeu,
Căci mîntuirea ce ne-a fost promisă
O împărtășim cu toți prin Fiul Său.

Să ne unim în suflet și în gînd
Un dar, din darul nostru Domnului,
E timpul meu și-al tău pe-acest pămînt
Un dar spre Catedrala Neamului.

O Românie dragă, sfântă țară
Tu ești grădina Maicii Domnului,
Înalță ruga ta spre a Sa icoană
O rugă pentru Catedrala Mântuirii neamului.

O lume tristă-i îmbrăcată
În haine sure de zăpadă,
Iar cerul nins și lunca toată
Nici o minune nu mai adă.

Nu-i alb, cum a fost odată,
E totul gri, întunecat,
E fruntea bradului uscată
Iar sărbătorile-s înnegrite, s-au uitat.

De sărbători acum e întuneric,
Nu-i veselie, nici lumină
Doar cel rău e mai puternic
Iar pace nu lasă să vină.

E lumea rea, s-a-nfumurat,
Vorbesc de rău pe-apropiați,
De Dumnezeu poate au-uitat,
Acum doar idolii nu-s mai uitați.

Dar aștept, și eu, și tu,
Cu sufletul plin de nădejde
Că într-o zi nu va fi NU,
Ci doar DA, “Dumnezeu ne mântuiește!”.

Colindăm Pruncului Sfânt
Colinda-i cu folos,
Că să știe tot creștinul
Că azi s-a născut Hristos!

Naștere ce-a împreunat
Cerul și pământul,
Pe oameni cu Dumnezeu
Cum a spus Cuvântul.

Am venit să colindăm
Colinda-i cu folos,
Lui Hristos să ne închinăm
La praznic Luminos.

Hai cu toți să colindăm
Colinzi de fericire,
Că Nașterea lui Hristos
Ne aduce mântuire.

Și mai vin colindători
Din deal, de pe colină,
Ei aduc în cântul lor
Lumină din lumină.

Să fim cu toții îmbăiați
De această Lumină,
Să avem peste tot anul
O viață mai senină.

Iar la anul care vine
Colinda-i cu folos
Sigur ne va fi mai bine
Din mila lui Hristos.

Iisus și Maica Sfântă
Iubesc colindătorii,
În Biserici se întâlnesc
De dragul Sărbătorii.

Gandu-i la cele pământești
Dacă mi-ar fi la Hristos,
Ar fi un semn că Îl iubesc
Și în lume aș trăi cu folos.

Dacă nu împlinesc poruncile
Iată dovadă că nu-l iubesc,
Mintea nu gândește la Iisus
Și inima mi-o împietresc.

Nu cred în cele religioase
La viață veșnică nu gândesc
Lipsit de virtuți, plin de păcate
Cuvântul evangheliei nu împlinesc.

Neiubind pe aproapele
Am iubire de sine și mândrie,
Viață dezordonată, nechibzuită
Uneori sunt plin de mânie.

De-aș gândi mereu la Dumnezeu
Cu totul altfel m-aș purta,
Aș pune piedică păcatelor
Și întunericul mi-aș lumina.

Mă mărturisesc Ție, Hristoase
Că mai am multe, alte păcate
Dar cu lacrimi îmi cer iertare
Din milă Ta îmi vor fi iertate.

Şi acesta hotărî
La Dumnezeu s-o pârască,
Dreptul să îi dăruiască
Să o pună la-ncercare
Chiar în ziua următoare.

Dimineaţa de îndată vine,
Dar mama ei rosteşte rugăciune
Ca fata ei să fie ocrotită
Şi ruga ei de mamă
I-a fost îndeplinită.

Trecu apoi o vreme,
Iar cel îmbătrânit în rele
Momentul aştepta.
Dar iată că spre ceruri
Mâinile îşi întindea o fată
Cerând ca sora ei să fie apărată.

Văzând că n-are nici un spor
Vicleanul chemă alte duhuri rele
Să-i vină în ajutor.
Dar se-auzi din depărtări
A fratelui  strigare, pentru a lui soră
Cerând la Domnul îndurare.

Apoi, apropiindu-se spre noapte,
Se auzeau ca nişte şoapte:
“Doamne, nu-i lăsa pe-aceia care
Mi-au fost sprijin şi-alinare!”

Miez de noapte se-apropia,
Iar vicleanul se gândea
Că tot omul va dormi
Şi prilej el va găsi.

Dar lumini în depărtare
Se vedeau prin neagra zare:
Monahii în rugăciune
Cuprindeau întreaga lume.

Iar diavolul ruşinat
Uşurel s-a depărtat,
Sperând să găsească-o zi
Când pe om ar birui.

Inima îi zvâcnea în durere
Ştiind că “prietenii” au trădat,
Un ţel înalt de adâncă mângâiere
Ce strămoşii zestre ne-au lăsat.

A strigat din ale ei răsputeri
Iubirea pentru dreapta credinţă,
Dar i-au turnat oţet în dureri
Fără nici un pic de căinţă!

Mărturisitorii credinţei azi plâng
Când fiarele încet ne încolţesc,
Rugăciuni pentru noi ei strâng
Când oile cu lupii se însoţesc.

Idoli se-aştern în grabă
peste al vieţii gard
punând ca biruinţă
sălbăticia-n steag,
prin birul necredinţei
pecete celui slab.

Răsar semnele morţii,
sminteala e în toi
călcând printre credinţă
mândria luptă-n noi,
timpu-i de baricadă
cuvinte-s de folos
suicidaţi genunchiul
la poarta lui Hristos,
punând ca tânguire
o lacrimă pios.