Cristina ONOIU : Un suflet bland intra in Rai

(continuare la “Familia creştină“)

Familia mea iubită,
Vreau ca să vă povestesc
Cum am ajuns eu în ceruri,
În Raiul dumnezeiesc.

Nu pot ca să vă descriu
Frumuseţea de aici,
Dar o să vă spun acum
Ce s-a întâmplat atunci:

În cele 40 de zile
Am fost cu voi pe pământ,
Dar am văzut şi chinul veşnic
Si Raiul, cel iubit şi sfânt.

Când se cinstesc Sfinţii Apostoli
În ziua prăznuirii lor,
Avea ca să mi se decidă
Unde voi sta în viitor.

Pentru a le voastre rugăciuni
Am ajuns în ceruri, sus,
La Porţile Împărăţiei,
Urmând să intru la Iisus.

Sfinţii Petru şi cu Pavel
Mi-au descuiat Împărăţia,
Am văzut lumină mare,
Mă aştepta veşnicia.

M-am apropiat încet
Şi–n dreapta era Maica Sfântă
Se auzeau melodios,
Coruri îngereşti ce cântă,

Iar în stânga se afla
Sfânta Elena Împărăteasă,
Care m-a chemat pe nume
Şi m-a numit floare aleasă.

Se vedeau în depărtare
Milioanele de sfinţi
Şi-n văzduh, minune mare,
Îngeri ce cântau cuminţi.

Însoţită de-al meu Înger,
De Preasfânta Născătoare,
De-mpărăteasa Elena,
A mea scumpa ocrotitoare,

Am intrat în Paradis,
Eram nespus de fericită,
Ne îndreptam spre lumină
Şi cete de Îngeri cântă,

Era bucurie mare
În Cereasca Împărăţie
Şi ne-apropiam încet
De Stăpânul veşniciei.

Am fost de m-am închinat
În faţa lui Dumnezeu,
El m-a binecuvântat
Şi cunună-am primit eu.

Mi-a zâmbit şi-atunci mi-a zis:
“Bine, slujitoarea Mea,
Pentru c-ai făcut a Mea Voie
Ai câştigat Împărăţia.”

Acum, eu sunt fericită
Şi aştept să ne-întâlnim
Ca să-I slujim Domnului nostru,
În vecii vecilor. Amin.