Cornelia BERENDE : Sufletul mi-l curateste

Doamne, pleacă-Ţi faţa Ta cea sfântă,
Peste rana sufletului meu,
E rănit şi zace-n jale,
L-a rănit păcatul greu.

L-a rănit mândria, ura,
Desfrânarea şi minciuna
Cu păcatele de moarte,
E rănit sufletu-ntruna.

Pleacă-Ţi Doamne a Ta faţă,
Şi-l spală, că-i rănit,
Cu iubirea Ta cea mare,
Pentru el Te-ai Răstignit.

Sufletul se tânguieşte
Că a plecat de lângă Tine,
Când l-a stăpânit păcatul
Nu s-a mai gândit la Tine.

Iartă-l Doamne şi-l primeşte,
Cu iubirea Ta cea mare
Şi îi iartă fărădelegea
Că se află în marea jale.

L-a rănit vorba deşartă,
Judecata, clevetirea,
Nu ţinut-a socoteala,
A uitat ce e iubirea.

Minciuna, lenea, lăcomia,
Necredinţa şi dezmăţul,
Cu toate pus-au stăpânire
Mult au mai rănit pe dânsul.

Mult se tânguie sărmanul,
E rănit şi depărtat,
Când trăia în fărădelege
Se credea că e împărat.

O secundă de plăcere
L-a rănit şi pace n-are,
Plânge, n-are mângâiere.
Şi aşteaptă doar o zare.

Să răsară de departe
Şi sa-l mângâie frumos,
Să primească iertarea
De la Mirele Hristos.

Doamne cu a Ta iubire
Dăruieşte-mi iar iertare,
Sufletul mi-l curăţeşte
De spinii multor păcate.

Îndrăzneală n-am o Doamne
Să mai ridic privirea-n sus;
N-a greşit, precum greşit-am,
Nimeni, Domnul meu Iisus.