Cornelia BERENDE : Ruga de seara

Îmi plec genunchii la pământ,
Că ziua este spre sfârşit
Şi Doamne, eu acuma plâng,
Pentru toate cât ţi-am greşit.

Tu ştii că sunt neputincios,
Porunca Ta am încălcat
Prin toate azi, eu ţi-am greşit,
Pe Duhul Sfânt, l-am întristat.

Mă iartă, Domnul meu Prea Sfânt
De toate câte ţi-am greşit.
Ca om sunt eu, si pe pământ
Supus, e omul a greşi.

Sunt tânăr şi minte n-am ca să pricep
Că mare e ispita,
Şi în păcate tot petrec
Viaţa, mi-o duc în zadar.

Şi multe am greşit eu, azi
Pe al Tău nume m-am jurat,
Şi-mi curg lacrimi pe obraz
Că mult prea greu, te-am supărat.

Te-am hulit îm gândul meu,
Pentru puţina mea credinţă
Când dădusei eu de greu
N-am crezut în biruinţă.

Pe cel de aproape, l-am întristat
Cu vorba şi privirea
L-am clevetit, l-am judecat
Zicând mereu, aşa e omenirea.

Minciuna, pus-a stăpânire
Şi m-a însoţit la pas, mereu
Minţind mereu, uitând de Tine
Uitând că fac un mare rău.

O, vai şi lenea iar m-a stăpânit
De rugăciune nu m-am îngrijit
Cu mintea, am fost împrăştiat
La rugăciune când am stat.

Şi trupul meu, prea mult l-am săturat
Uitând că este un alt păcat,
Şi nebuneşte eu am râs
În loc să petrec în plâns.

La frumuseţi străine am privit
Şi în gândul meu, eu am curvit
M-am întinat şi m-am spurcat
Cu cel mai greu şi mai urât păcat.

De fraţii mei, am râs şi am gândit
Că eu sunt bun şi duc o viaţă dreaptă
Şi cu mândria ce m-a stăpânit
Neajutând, pe cel ce mila mea aşteaptă.

Sunt întinat şi sufletul îmi plânge
Şi ziua este spre sfârşit,
Pierdut-am ziua în zadar
Clipă de clipă, Te-am mâhnit.

Nimica nu-i în mine bun,
Şi groapa-zace înainte.
Mi-am dus viaţa, ca şi un nebun
Uitând mereu de cele sfinte.

Mă iartă! şi mă scoală la viaţă
Şi acest pat, să nu-mi fie mormânt
Şi să vestesc la toţi, minunea Ta cea mare
Cât voi mai duce viaţa pe pământ!