Carmen: Parintelui Arsenie Boca

Te-ai dus spre tărâm de fericire
Unde nu este întristare, nici suspin,
Unde este pace şi lumină,
Spre Cerul cel divin.

Dar ne vom întâlni,
Avem nădejde tare,
În viaţa cea eternă
Şi-acolo vom trăi

În iubire şi în armonie,
Pe Dumnezeu îl vom slăvi
Cu multă bucurie
Şi îi vom mulţumi.

Carmen: Sfanta Treime

Dumnezeu e unul singur
În Trei firi unite,
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
Firi nedespărţite.

Tatăl lumea a creat
Şi tot Universul,
El în Rai pe om l-a pus
Fericire i-a adus.

Fiul s-a pogorât
Pe acest pământ
Şi fiinţă a luat
Ca om, cel mai sfânt.

Pe cruce cumplit
A fost pironit,
Pentru lumea toată
Hristos s-a jertfit.

Duhul Sfânt are putere
Viaţa s-o sfinţească,
Prin voinţa noastră,
Să ne mântuiască.

Elena MARIAN: Chemare

Veniţi boboci de floare
Sub scutul nostru părintesc,
Luaţi lumină binefăcătoare
Trebuitoare neamului omenesc.

Noi vă iubim, vă îndrumăm
Pe drumul cel mai bun în viaţă,
Veniţi, veniţi că v-aşteptăm
Cu drag, în orice dimineaţă.

Prin voi surâde orizontul
Nădejdei noastre de mai bine
Vino, deci, de ia lumină!
Nu ne ocoli, copile.

Carmen: Te chem

Te chem Iisuse ca să vii,
Locaş să-ţi fie al meu suflet,
Te-aştept în nopţile târzii
Ca un copil, cu scâncet.

Imn de mărire să Îţi cânt,
Că m-ai adus la viaţă,
Să mă inunzi de fericire,
Să-mi fii lumină şi povaţă.

Să simt că al Tău sunt pe veci,
Că ţii nespus la mine,
Că vrei în Rai ca să mă duci,
Să fiu mereu cu Tine.

În mintea mea să Te păstrez
Ca pe-o comoară sfântă,
Viaţa mea toată să-mi veghezi,
Să mă fereşti de-osândă.

Carmen: Nu va ingrijorati

Fraţi creştini să nu uităm
Pe Dumnezeu să Îl chemăm
Cât mai des în rugăciune,
Să-i urmăm prin fapte bune.

Întâi să ne îngrijim
Voia Lui să o-mplinim
Să ducem viaţă curată,
Sfântă şi nevinovată.

De-am greşit să mă căiesc,
Păcatul să-l spovedesc;
În biserici să venim
Harul Sfânt să îl primim.

Dumnezeu nu părăseşte
Pe ai Săi fii; El îi iubeşte
Şi cele de trebuinţă
Le va da cu prisosinţă.

Carmen: Iubire de-as avea

De aş avea iubire
Către Creator,
Ruga mea ar fi
Cuprinsă de fior.

Credinţă de-aş avea
În Domnul meu preabun,
Vrăjmaşii aş ierta,
N-aş vrea să mă răzbun.

Dragoste de aş avea
Către Dumnezeu,
Nimic în viaţa aceasta
Nu mi-ar părea prea greu.

De aş avea credinţă
În Domnul cel ceresc,
Păcatul, cu căinţă,
Să îl mărturisesc!

Nic : Munca

Munca întreţine viaţa
Şi de-aceea să muncim;
Nu e viaţă pentru muncă,
Ci muncim ca să trăim.

Orişicare ar fi munca,
Fie grapă sau cosit,
Ţăranul munceşte într-una
Şi se simte fericit.

Fierarul, pe nicovală
Bate fierul înroşit,
Iar lucrul acesta
Este iarăşi răsplătit.

Croitorul coase haine
Cu acul cel mititel,
Dar acesta minunat
Face lucrul frumuşel.

Cizmarul cu gheata-n mână
Pentru-n lucru de nimică
Bate cu ciocanul cuiul:
Dar, chiar “dacă nu curge, pică”.

Zidarul cu cărămida,
Zideşte casa cea mare,
Lucrul nu e chiar uşor,
Dar de-aici câştig el are.

Vedem de aici, că munca
E o brăţara de aur,
Sau, mai bine zis, aduce
Un foarte mare tezaur.

Datoria nostră este,
De copil şi de şcolar,
Să-nvăţăm mai multă carte,
Să ne facem nouă dar.

Nic : Mosorasul vietii

Cu fiecare zi ni se scurtează viaţa
Şi-al vieţii mosoraş îşi rupe mereu aţa
Şi fiecare mică parte din mosor
Sunt ani şi ani de trudă, de trai istovitor.

Te-ntrebi, o, drag prieten, pentru ce trăieşti?
Ai tu un scop în viaţă pe care-l urmăreşti?
Te-ntreb: tragi vreo speranţă, de viaţă ţi-este dor?
Nu vezi, vai, cum se bat mulţi câini pentru mosor?

Te uiţi cum se deapănă, întâi, un fir mic
Şi deodată se rupe şi cade ca nimic.
Urmează apoi un altul, un alt fir de păr
Şi e ceva mai lung, mai plin de adevăr.

O, vai, drag mosoraş, subţire te-ai făcut
Şi cât erai de mare, dar mult ai mai scăzut
Şi-ncetul cu încetul te-ai micşorat mereu
Şi-ai dat acum pe faţă ceea ce sunt eu.

O, nu demult, mosor mic, nevinovat,
Eram copil. De-atunci te-ai depănat,
Te-ai micşorat continuu, mai ai prea puţin păr
…………………………………………………..
Şi, totuşi, eşti mereu tânăr şi-ncurajator.