Cristina ONOIU: Te iubesc, Iisuse

Mi–aş fi dorit să te cunosc, Iisuse,
Încă de când eram o copilă,
Să vorbesc cu Tine taine ascunse,
Să–Ţi dau dragostea mea umilă.

Oriunde aş merge, să fii cu mine,
Orice-aş începe, să-ncep cu Tine,
Orice aş face, să faci cu mine
Şi al meu gând să fie la Tine.

Dar nu regret că Te-am cunoscut acum
Şi Îti mulţumesc că mi Te-ai arătat,
Ca o rază ce îţi apare în drum,
Aşa Tu pe mine m-ai luminat;

La minunata vârsta a adolescenţei,
Când una lume pare a Te fi uitat,
Tu m-ai chemat pe calea pocăinţei
Şi în acest fel eu Te-am aflat.

Când mulţi, de vârsta mea, Te-au părăsit,
Dar mulţi, au încercat să Te slăvească,
Aşa cum încerc eu, de când Te-am găsit,
Dragostea pentru Tine să nu se sfârşească.

Eu Te iubesc din tot sufletul meu,
Orice mi s-ar întâmpla,
Să nu mă lasi niciodată la greu ,
Oricare ar fi voia Ta.

Niciodată să nu mă desparţi de Tine,
Să Îţi slujesc toată viaţa mea,
Orice s-ar întâmpla cu mine,
Să fac, în toate, voia Ta,

Să-Ţi cânt, să Te slăvesc Iisuse,
Să Te iubesc, Mântuitorul meu,
Şi Îngerii cu imnuri nespuse
Să îmi păzească sufletul mereu.

Tu de acum îmi eşti Tată,
Tu eşti Părintele Ceresc,
Şi-i rog pe Sfinţi, ca ei să facă
S-ajung  la Tine, să-Ţi slujesc.

Ajută-mă Tu, Doamne Sfinte,
Cu Sfânta  Doamnă, Maica Ta,
Să Te iubesc, Iubit Părinte,
Din toată inima mea.

Să vin la Tine sus, în Rai,
În Noul Ierusalim Ceresc,
Să mă pomeneşti Iisuse,
Lângă cei ce Te iubesc.

Luca Ionel BRANISLAV: Monahala

Vântişor de primăvară
Tu din ceruri ai purces,
Haină neagră monahală,
De bună voie te-am ales.

Haină neagră a robiei
Ce bucurii cereşti îmi dai,
Tu eşti mantaua bucuriei
Ce mă duci pe mine-n rai.

Haină neagră a pocăinţei
Ce te port cu umilinţă,
Tu eşti mantaua suferinţei
Ce mă duci la biruinţă.

Haină neagră ca pământul
Ce mă-nalţi în zbor ceresc,
Tu eşti suspinul, tu eşti cântul
Dorului călugăresc.

Călăuzeşte-mă în viaţă
Smereşte-mă în propriul eu,
Lacrimi adună-mi pe faţă
Şi du-mă sus la Dumnezeu.

Maria-Lucia CORNEA : Domnul meu

Din această lume nu-mi trebuie nimic
Îl vreau doar atât:”pe Domnul meu!”
Cu El înfloresc ca ramura de finic
La pieptul Lui alerg când mi-e greu.

Cuvintele Lui îmi mângâie auzul
Ca cel mai duios cânt ascultat,
Tot Domnul meu îmi curmă plânsul
Şi mă ridica când sunt în păcat.

Când necazurile mă lovesc cu furie
Şi mă aruncă cu violenţă la pământ,
Iisus îmi dă să beau apa cea vie
Spre Ierusalimul de sus îmi dă avânt.

Nici un om din întreaga lume
Nu poate atât de delicat mângâia,
Nici să şteargă ale rănilor urme
Sau sufletul mort să-l poată învia!