Carmen: Parintelui Arsenie Boca

Te-ai dus spre tărâm de fericire
Unde nu este întristare, nici suspin,
Unde este pace şi lumină,
Spre Cerul cel divin.

Dar ne vom întâlni,
Avem nădejde tare,
În viaţa cea eternă
Şi-acolo vom trăi

În iubire şi în armonie,
Pe Dumnezeu îl vom slăvi
Cu multă bucurie
Şi îi vom mulţumi.

Carmen : Avem sfinti

Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.

Carmen: Te chem

Te chem Iisuse ca să vii,
Locaş să-ţi fie al meu suflet,
Te-aştept în nopţile târzii
Ca un copil, cu scâncet.

Imn de mărire să Îţi cânt,
Că m-ai adus la viaţă,
Să mă inunzi de fericire,
Să-mi fii lumină şi povaţă.

Să simt că al Tău sunt pe veci,
Că ţii nespus la mine,
Că vrei în Rai ca să mă duci,
Să fiu mereu cu Tine.

În mintea mea să Te păstrez
Ca pe-o comoară sfântă,
Viaţa mea toată să-mi veghezi,
Să mă fereşti de-osândă.

Carmen: Intinerim

Întinerim, îmbătrânind în fapte bune,
Cu fiecare clipă întinerim,
de ne apropiem, Doamne, de Tine.

“Înnoise-vor ca ale vulturului
tinereţile tale”,
cântă psalmistul David;

Să înnoim haina sufletului,
în orice vreme,
prin spovedanii.

“Fericiţi cei ce nădăjduiesc în Domnul”;
Slavă lui Dumnezeu,
cu mulţumire, să-i aducă tot omul.

Carmen: Nu va ingrijorati

Fraţi creştini să nu uităm
Pe Dumnezeu să Îl chemăm
Cât mai des în rugăciune,
Să-i urmăm prin fapte bune.

Întâi să ne îngrijim
Voia Lui să o-mplinim
Să ducem viaţă curată,
Sfântă şi nevinovată.

De-am greşit să mă căiesc,
Păcatul să-l spovedesc;
În biserici să venim
Harul Sfânt să îl primim.

Dumnezeu nu părăseşte
Pe ai Săi fii; El îi iubeşte
Şi cele de trebuinţă
Le va da cu prisosinţă.

Carmen: Dusmanii se straduiesc

Ai mei sârguitori “prieteni”,
Care doar binele-mi doresc
Şi care în scurtimea vieţii
Cu dor nespus mă însoţesc,
Ca să îmi facă iar un “bine”
Preamult şi azi se străduiesc.

Ajută-mă, Iisuse,
Pe nimeni eu să nu urăsc,
Ci singur, doar păcatul,
Iar oamenii să îi iubesc.

Păcatele cu noi se luptă
Şi pun adesea stăpânire,
Chiar dacă noi nu vrem,
Peste firava noastră fire.