Poezii Ortodoxe

Pădurea parcă-i de cleştar
Şi luna se reflectă unduitoare-n ape.
Stelele par licurici pe cerul cel senin
Văzduhul e de un tainic fior plin.

Lumea doarme trudită de a zilei munci.
Copii au adormit, visând la poveştile zise de bunici
Focul arde-n sobe si mesele-s îndestulate,
Doar trei fiinţe stau în frig şi-s nemâncate.

Să pătrundem în ieslea cea săracă,
De la margine de Betleem.
Şi-l vom găsi pe Iosif uitându-se cu îngrijorare
Spre prunc şi spre Maria, Măicuţa iubitoare.

Ce trist lucru,căci peste tot găsit-au ocupat.
Oraşul era ca niciodată atât de aglomerat,
De peste tot venit-a lume să se înscrie
Din porunca lui August împărat.

Copilul doarme, lumina parcă din micul trupuşor răsare.
Păru-i ondulat se aseamană cu grâul copt de soare
Şi zâmbetul e atâta de fermecător şi lin
Iar calzii ochişori întredeschişi se contopesc cu cerul cel senin.

El îi va izbăvi pe oameni,
Acest micuţ frumos şi delicat.
El va aduce mântuirea,
El pruncul mic şi sfânt ce-i veşnic Împărat.

Şi-n noaptea cu luciri pe cerul înstelat
Cu luna care zâmbeşte oglindită-n ape plutitoare,
Inimile lor sunt pline de fericire
S-a născut Izbăvitorul ce aduce lumii veşnic mântuire.

Fără să avem Crăciun
Nu ne-am bucura acum.
N-am fi an de an copii,
Moş Crăciun n-ar mai veni.

N-am trăi minunea sfântă,
Când colind inima cântă
Celui ce din Cer coboară
Şi se naşte din Fecioară.

Dacă n-am avea Crăciun
Cum ne-am mântui acum?
El s-a coborât din a Sa mărire
S-aducă pe pământ pace şi bunăvoire.

Dar Crăciunul vine an de an,
Domnul îşi urmează a mântuirii plan.
Vine iar in peştera săracă
Şi se naşte din Maica Preacurată.

Îngeri, oameni cântă împreună,
În miez de noapte colindele răsună
Steaua îşi urmează strălucitoare calea,
Păstoraşii aud de Sus chemarea.

Dacă n-ar mai fi Crăciun
Brazi nu am împodobi acum,
Inimi n-ar mai tresălta,
Lumea în întuneric ar umbla.

Dar El vine negreşit,
Cu magii de la răsărit,
Cu iubire vine iară,
Din Cerul Cel sfânt coboară.

Să-i cântăm colid pios,
Domnului Iisus Hristos.
Să-l rugăm, cu îndurare,
Ca şi-n peştera din suflet să coboare.

Noapte de vis în zări se arată
Stelele par licurici pe bolta întunecată.
În aer pluteşte un adânc mister necunoscut
E noaptea minunată aşteptată de demult.

Luciri puternice se arată clar spre răsărit
Clipa mântuirii pentru toată lumea a sosit.
Îngerii coboară pe pământ.
Osanale pline de armonie se aud vibrând.

În ieslea cea săracă stă Fecioara prea iubită
Şi inima îi plină de o dragoste neţărmurită.
Ea strânge cu iubire la pieptul ei gingaş
Pe cel mai scump din lume şi dulce copilaş.

Noapte sfântă minunată
Umple de lumină lumea toată.
Căci astăzi s-a născut Domnul Ceresc
Umplând de bucurie neamul omenesc.

Sărac, umil pe acest pământ
A coborât Cel ce-i din veacuri sfânt.
În peştera săracă printre dobitoace
Nu în porfiri şi luxuri cum lumii îi place.

Magii vin din depărtări cu daruri scumpe
Şi păstorii simt că bucuria inima le umple.
Că îngerii şi steaua lumii întregi vestesc,
Că vine Salvatorul, Împăratul cel Ceresc.

Să colindăm vestind naşterea sfântă,
Să simţim că inima ne cântă,
Pregătind peştera sufletului cu un gând pios
Ca să-l primim în taină pe Iisus Hristos.

De ce nu zburăm ca îngerii spre înălţimi?
Pentru că ne tăiem aripile sufleteşti.
De ce uităm să îngenunchiem spre răsărit?
Pentru că gândurile sunt doar spre cele ce-s lumeşti.

Nu avem timp să tindem spre Lumină.
Ne înconjoară mii de griji mărunte.
Uităm mereu că suntem oameni trecători
Şi vrem să rezolvăm prea multe.

Şi trece viaţa ca un vis.
Timpul pierdut nu îl mai prindem niciodată
Şi pentru suflet ce putem să dăm în schimb?
E mai preţios ca lumea toată.

Umblăm în întuneric pe pamânt
Şi n-avem timp ca să privim Lumina.
Să înălţăm spre ceruri ochii şi să o chemăm
Şi Ea ne va cuprinde cu iubire inima.

De ce nu zburăm ca îngerii spre răsărit?
De ce nu vrem să ne înălţăm către Lumină?
Căci Ea ne aşteaptă să ne întoarcem cu iubire.
Să îngenunchiem cerând iertare pentru a noastră vină.

Avem nevoie de Dumnezeu,
Care în mila Sa cea mare,
Ne-a creiat după asemănarea
Şi după chipul Său.
Care a împodobit pământul
Cu tot ce e mai frumos şi mai curat.
Şi-n toate acestea ne-a pus stăpânitori
Numai pe timpul scurtei vieţi
În care noi uităm,
Că în lumea aceasta suntem
Doar simplii călători.

Avem nevoie de Dumnezeu.
De mii de ani,
Oamenii l-au căutat şi l-au găsit.
Au simţit în sufletele lor
Acea pace divină, superioară, deplină,
Pe care nu o ai,
Decât atunci când El coboară în sufleul tau
Şi tu îl laşi să locuiască,
Fără să mai faci ce-i rău.

Avem nevoie de Dumnezeu.
Să ne apropiem de El
Cu dragoste şi cu iubire.
Că în mila Sa, încă mai aşteaptă
La poarta vieţii noastre.
Încă mai bate
La uşile încuiate ale sufletelor voastre.
Să ne întoarcem, să-l recunoaştem,
Şi să I ne închinăm.
Învăţătura şi calea sa
Mereu să o urmăm.

Peste zările senine,
Peste câmpuri ce-s de roadă pline,
Peste râuri şi răzoare,
Pluteşte Mireasă, Pururea Fecioară,
Cereasca Ta binecuvântare.

Celor ce-n suferinţe şi-n necazuri
Mâinile spre rugăciune îşi ridică,
Văduvelor ce cu inima cernită
Îţi cer ajutor şi alinare,
Tu le dai tuturor cereasca binecuvântare.

Păsările cu glasul lor şi-n taină,
Îţi dedică triluri nesfârşite,
Florile cu sfială în faţa Ta
Îşi pleacă capul cu dulce înfiorare,
Iar Tu le dai la toate binecuvântare.

Creştinii îţi aduc rugăciuni de mulţumire,
Că i-ai scăpat din veacuri de pieire.
Ei pe Tine te cinstesc cu ardoare
Şi flori îţi aduc cu umilinţă la altare.
Iar tu cu un semn, le dai dorita binecuvântare.

Fugar, pe drumul vieţii ,
Nemulţumit, mereu neliniştit ,
Pierdut în căutări vremelnice şi fără rost,
Într-un sfârşit de toamnă, spre asfinţit ,
Te-am cunoscut cu adevărat, IIsus iubit.

Trecea-i prin dreptul uşii
Sufletului meu întunecat.
Ferestrele pe unde pătrunde
Lumina cea dumnezeească
Erau ferecate de păcat.

Şi uşa zăvorâtă cu lacăt greu
De fărădelegi, de rele.
Şi întunericul plăcerii,
Pusese straşnic stăpânire,
Pe toate simţurile mele.

Dar Tu, cu pasul tău uşor
Ce pluteşte în zări
Transparente şi senine,
Ai coborât din slava Ta cea mare
Şi ai venit la mine.

Cu glasul blând ce străbate-n veacuri,
Mai chemat pe nume.
Cu privirea plină
De dragostea cea nesfârşită,
Mi-ai mângâiat inima rănită.

Eu ţi-am deschis
C-am auzit chemarea.
Şi te-am primit,
Că Tu, cu pacea Ta ,
Umpleai totul in jur şi zarea.

Într-un sfârşit de toamnă ,
Te-am întâlnit IIsus iubit.
Şi inima s-a umplut de mângâiere,
Sufletul se lumineză în tăcere,
C-am fost pierdut şi m-ai gasit.