Silvia AVRAM: Lunca

Paşi mici păşesc prin iarba înrourată
Lăsînd poteci, poteci prin păpădii,
De peste pod, se vede lunca toată
Şi-apoi pădurea ce te-aşteaptă ca să vii.

Se-aude clopotul şi toaca, printre ramuri
Ecoul se izbeşte de copaci,
Iar plutele foşnesc, când toţi stejarii,
Treziţi din somn, troznesc îmbrăţişaţi.

Ram lângă ram, frunzişul se-mpreună,
Doar trunchiul gros îi ţine separaţi.
Par nişte trupuri ce se ţin de mână,
Prin rădăcină însă toţi sunt fraţi.

Se vede zidul, parcă de cetate
Şi crucea ce se-nalţă către cer;
O bucurie sfântă te cuprinde
Lăsînd în urmă tot ce este efemer.

Pluteşte-n aer parcă veşnicia,
Tot zbuciumul trupesc s-a domolit,
De-ai căutat o cale în astă viaţă
Aici întreaga căutare s-a sfîrşit.

Un Sfânt Locaş, în care omul şi natura
Slujeşte fiecare în felul său,
Trecutau sutele de ani, de când în LUNCĂ
Se-nalţă rugăciuni spre Dumnezeu.

Poezie dedicată Mânăstirii Sfântul Nicolae Grădiştea ILFOV şi tuturor slujitorilor acelui loc,
Cu multă dragoste.

Gheorghe PAUL: Montana

Taci! Ascultă!
E răsuflarea muntelui
Cu miros de răşină,
Vioară de cetini
Pe murmur de stânci.

Ascultă inima muntelui
Zvâcneşte în tine.
Priveşte cum aburi
Îi ies din adâncuri
Şi-n cer se anină.

Priveşte ce piscuri solare
Şi gânduri, şi gânduri…
Prăpăstii adânci…

Stefan Catalin POPA : Eşti (II)

Eşti gândul meu ascuns din tainele iubirii,
Eşti raza ce-a pătruns până-n adâncul mării,
Eşti visul meu adânc din clipele furtunii,
Eşti amintirea mea când totul dau uitării.

Esti lacrima ce-o port pe-obrazul meu uscat,
Eşti zâmbetul frumos ce chipul mi-a purtat,
Eşti adierea blândă şi sentimentul neuitat,
Eşti ruga mea-nalţată şi dorul meu aflat.

Eşti ziua ce-a venit şi noaptea ce-a trecut,
Eşti valul neoprit ce marea l-a născut,
Eşti universul meu şi tot ce am avut,
Eşti jertfa mea ce niciodată n-a durut.

Eşti rodul meu ales ce porţi mireasmă sfântă,
Eşti diamantul meu ce-mi străluceşti iubită,
Eşti primul fulg de nea când iarna e chemată,
Eşti dansul stelelor ce-mi cântă noaptea-n şoaptă.

Eşti apripile mele ce zbor fără-ncetare,
Eşti luna dintre stele ce mângâi prin tăcere,
Eşti timpul meu oprit, iubirea ce nu moare,
Eşti ceea ce-am dorit şi ceea ce mă are.

Razvan CLAUDIESCU : Romanta omenirii

Mă pun în genunchi şi mă rog la cer
Ca Domnul Iisus să aibă grijă de lume,
De copii şi de femeile însărcinate,
Care ne sunt ca rodul pământului nostru;
Bătrânii ne sunt glasul, istoria noastră,
Iar bărbaţii au putere în credinţă.

Ţine-mă Doamne-n în poala ta,
Că am să-ţi mărturisesc ceva.
Doamne Dumnezeule,
Ocroteşte lumea de răutate,
Dă-le multă, multă sănătate
Copiilor, ca să ne ducă tradiţia mai departe,
Că ei sunt viaţa şi speranţa noastră.

O lacrimă de jale, o lacrimă de supărare…

Vreau ca lumea să simtă numai iubire, bucurie,
Necazurile să nu le simtă,
Vreau ca pe fiecare persoană
Să-i binecuvântezi cu sănătate şi fericire eternă.

Oare îmi promiţi că oamenii vor fi bine ?
Vei fi lângă mine, vei fi lângă ei ?
Vreau să ne dai o mângâiere.
În timp ce mă rog pentru omenire,
Pentru ei aduc o mică jertfire,
Vreau în lume parte numai de iubire.

Arată-mi calea mea,
Arată-mi calea lumii,
Arată-mi calea vieţii,
Arată-mi calea eternităţii.

Du-mă în Rai
Ca să văd cum e,
Să povestesc tuturor
Să fie mai buni,
Să aibă în suflet credinţă,
Pentru păcat, căinţă.

Doamne, omenirea-i în mâna ta;
Asta-mi e dorinţa mea:
Omenirea să trăiască bine !
Vreau să-i ocroteşti pe toţi,
De necazuri să-i izbăveşti, căci poţi.
În faţa tuturor sfinţilor îmi aplec capul,
Ca voi să aveţi parte de noroc.

Oameni cu bani, nu staţi nepăsători,
Haideţi să ajutăm oamenii sărmani!

Carmen: Doi ochi

Un tânăr se-ndrăgosti
De-o fecioară, într-o zi

Şi o ceru de soţie,
Ca mireasă lui să-i fie.

Dar oricât şi-ar fi dorit
Era vis de ne-mplinit,

Ea  nu putea accepta,
Căci vedere nu avea.

Însă odată, cineva,
Ochii săi voi a-i da;

Doctorul i-a-nlocuit,
Ea vedere a primit.

Primul om ce l-a zărit
A fost prietenul iubit;

Dar atunci a observat
Şi de soţ l-a refuzat:

Orb era, cum ea a fost,
Deci să-l ia nu avea rost.

Şi-a plecat şi l-a lăsat…
El atât doar s-a rugat:

“-Deşi acum nu mă vrei,
Ai grijă de ochii mei!”

Carmen: Te chem

Te chem Iisuse ca să vii,
Locaş să-ţi fie al meu suflet,
Te-aştept în nopţile târzii
Ca un copil, cu scâncet.

Imn de mărire să Îţi cânt,
Că m-ai adus la viaţă,
Să mă inunzi de fericire,
Să-mi fii lumină şi povaţă.

Să simt că al Tău sunt pe veci,
Că ţii nespus la mine,
Că vrei în Rai ca să mă duci,
Să fiu mereu cu Tine.

În mintea mea să Te păstrez
Ca pe-o comoară sfântă,
Viaţa mea toată să-mi veghezi,
Să mă fereşti de-osândă.

Luca Ionel BRANISLAV: Ma bucur in Domnul

Mă bucur în Domnul şi acum ÎL slăvesc,
Pentru tot ce mi-a făcut, din inimă Îi mulţumesc.

Că orfan am fost, dar Domnul m-a luat,
Pierdut am fost, dar Domnul m-a aflat.

Copil am fost, dar Domnul m-a crescut,
Şi mi-a dăruit cu drag tot ce i-am cerut.

Slab am fost, dar Domnul mi-a dat puteri,
Sărac am fost dar Domnul mi-a dat averi.

Bolnav am fost, dar Dumnezeu m-a vindecat,
Din patul suferinţei El m-a ridicat.

Neştiutor am fost, dar Domnul m-a înţelepţit,
Urât am fost de toţi, dar Domnul m-a iubit.

Batjocorit am fost, dar Domnul m-a sărutat,
Cu sărutare sfântă de Veşnic Împărat.

Mă bucur în Domnul acum şi ÎL slăvesc,
Pentru tot ce mi-a făcut, din inimă Îi mulţumesc.

Şi am să-L slăvesc în viaţă, până am să mor,
Pe Milostivul, Preainduratul şi Sfântul meu Ocrotitor.

Maria-Lucia CORNEA: Bunicului meu

Îmi amintesc de o Sfântă Duminică
În care bunicul meu, om cucernic,
Urca spre Biserică cu iubire şi frică,
Ca slujitor al Bisericii destoinic.

Ne lua de mână pe cei doi nepoţi
Şi pornea cu noi spre Sfânta Liturghie,
Apoi ne închinam la iconostas cu toţi,
Parcă sorbind prin sărut apa cea vie!

Ne aşezam la locurile bine ştiute
Şi într-o atmosferă caldă, cerească,
Sufletele noastre de preot erau lipite
Făcându-l atât de divin să liturghisească.

Câtă bucurie în ochi avea bunicul
Şi cu câtă iubire ne mângâia,
Visul lui era ca să purtăm stindardul
Credinţei ortodoxe ce în el vuia!

Azi, după zeci de ani, privesc o strană
În care nu se mai află bunicul meu,
Şi inima-mi revarsă lacrimi în taină
Şi ecteniile le cânt tot mai greu…

Luisa Maria : Regasire

Era pustiu, şi-n gândurile mele,
Sălăşluia deşertul fără sens…
Te căutam pe străzi şi-n pieţe,
Dar glasul tău în inimă-mi vorbea
Şi nu ştiam de unde vine.
Iată! Azi lumea mea învie!
Era cenuşie când încă te căutăm
Pe străzi pustii, întrebând vântul
Când mi te va aduce înapoi?
Un strop de mir mi-a amintit de noi…
L-am lăsat să curgă între sânii mei
Şi să învie dragostea ce adormise…
Nu te-am pierdut! Eşti mai viu că oricând!
Nici moartea şi nici timpul nu a stat între noi!
Nu va sta niciodată…
Am învins-o pe o cruce cândva
Şi ştiu că te vei întoarce
Curând pentru noi.
Nu mai întreb vântul acum,
Căci te am
mereu în inima mea…
Glasul tău acolo îl aud
Şi-mi vorbeşte frumos.
Tu ai colorat lumea mea cenuşie
Cu dragostea ta,
În culori mai frumoase
Decât mi-aş fi putut imagina…