Ionel CROITORU : Frunza neagră

Peste câmpuri monahale
paşte Floarea cea Cerească,
frunza neagră a dreptăţii
cu genunchii-n osteneală.

De sunt frunzele-n metanii,
duhu-i sfânt, ceru-şi presară
lacrimi-n glasul monahii,
rugăciunii dându-i mană.

Teamă-i pusă-n cea fiară
viespii frânte-s de duh sfânt,
când în geană monahală
soarele-i rugă şi cânt.

Munţilor pitiţi sub creste
pustinicii le dau mireasmă,
jertfă-i fruntea rugăciunii
stâncă-n viaţa crestinească.

Chiar şi suflete-n adâncuri
mişcă frunza monahală,
când prin osteneală rugii
sânge sfânt e şters din rană.

Sunt comori ce nu-s atinse
de priceperea lumească,
voia minţii depărtandu-i
chiar de Floarea cea Cerească.

Silvia AVRAM: Lunca

Paşi mici păşesc prin iarba înrourată
Lăsînd poteci, poteci prin păpădii,
De peste pod, se vede lunca toată
Şi-apoi pădurea ce te-aşteaptă ca să vii.

Se-aude clopotul şi toaca, printre ramuri
Ecoul se izbeşte de copaci,
Iar plutele foşnesc, când toţi stejarii,
Treziţi din somn, troznesc îmbrăţişaţi.

Ram lângă ram, frunzişul se-mpreună,
Doar trunchiul gros îi ţine separaţi.
Par nişte trupuri ce se ţin de mână,
Prin rădăcină însă toţi sunt fraţi.

Se vede zidul, parcă de cetate
Şi crucea ce se-nalţă către cer;
O bucurie sfântă te cuprinde
Lăsînd în urmă tot ce este efemer.

Pluteşte-n aer parcă veşnicia,
Tot zbuciumul trupesc s-a domolit,
De-ai căutat o cale în astă viaţă
Aici întreaga căutare s-a sfîrşit.

Un Sfânt Locaş, în care omul şi natura
Slujeşte fiecare în felul său,
Trecutau sutele de ani, de când în LUNCĂ
Se-nalţă rugăciuni spre Dumnezeu.

Poezie dedicată Mânăstirii Sfântul Nicolae Grădiştea ILFOV şi tuturor slujitorilor acelui loc,
Cu multă dragoste.

Razvan CLAUDIESCU : Romanta omenirii

Mă pun în genunchi şi mă rog la cer
Ca Domnul Iisus să aibă grijă de lume,
De copii şi de femeile însărcinate,
Care ne sunt ca rodul pământului nostru;
Bătrânii ne sunt glasul, istoria noastră,
Iar bărbaţii au putere în credinţă.

Ţine-mă Doamne-n în poala ta,
Că am să-ţi mărturisesc ceva.
Doamne Dumnezeule,
Ocroteşte lumea de răutate,
Dă-le multă, multă sănătate
Copiilor, ca să ne ducă tradiţia mai departe,
Că ei sunt viaţa şi speranţa noastră.

O lacrimă de jale, o lacrimă de supărare…

Vreau ca lumea să simtă numai iubire, bucurie,
Necazurile să nu le simtă,
Vreau ca pe fiecare persoană
Să-i binecuvântezi cu sănătate şi fericire eternă.

Oare îmi promiţi că oamenii vor fi bine ?
Vei fi lângă mine, vei fi lângă ei ?
Vreau să ne dai o mângâiere.
În timp ce mă rog pentru omenire,
Pentru ei aduc o mică jertfire,
Vreau în lume parte numai de iubire.

Arată-mi calea mea,
Arată-mi calea lumii,
Arată-mi calea vieţii,
Arată-mi calea eternităţii.

Du-mă în Rai
Ca să văd cum e,
Să povestesc tuturor
Să fie mai buni,
Să aibă în suflet credinţă,
Pentru păcat, căinţă.

Doamne, omenirea-i în mâna ta;
Asta-mi e dorinţa mea:
Omenirea să trăiască bine !
Vreau să-i ocroteşti pe toţi,
De necazuri să-i izbăveşti, căci poţi.
În faţa tuturor sfinţilor îmi aplec capul,
Ca voi să aveţi parte de noroc.

Oameni cu bani, nu staţi nepăsători,
Haideţi să ajutăm oamenii sărmani!

Carmen : Avem sfinti

Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.

Claudiu-Nicolae SIMONATI : Post si rugaciune

Prin post şi rugăciune
Scăpa-vom de blesteme,
Farmece, lucruri rele,
Ce-au fost puse pe noi,
De vraci şi vrăjitori.

Prin post şi rugăciune
Ne-om curăţa păcatul,
Ce l-am făcut la altul
Când am fost duşi de rău.

Prin post şi rugăciune
Vom depărta ispita,
Ce vine de la lume
De nu fac lucruri bune.

Prin post şi rugăciune,
Fiii lui Dumnezeu,
Fi-vom noi tot mereu
Chiar dacă-om fi la greu.

Razvan CLAUDIESCU: Rugaciunea mea

Aş vrea să dau un sfat
celor ce  au bunăvoinţa şi plăcerea
de a-mi citi gândurile aşternute:

atunci când aveţi necazuri mari
şi vă simţiţi sufletul încărcat şi greu,
rugaţi-vă la Domnul Dumnezeu
şi mergeţi la biserică să vă spovediţi,

pentru că este cel mai simplu
şi eficient mod de a redobândi speranţa,
de a căpăta puterea să treceţi mai departe.

Eu am trecut prin multe necazuri
şi chiar dacă am numai 21 ani,
am reuşit în timpul acesta scurt
să înţeleg o părticică din Tainele lui Dumnezeu,

Care lucrează neîncetat
pentru aducerea oamenilor pe calea cea bună,

prin ,,micile coincidente” pe care le trăim fiecare
în parte şi care de fapt sunt minuni
şi semne că Hristos ne iubeşte
şi vrea să ni se descopere dacă îl lăsăm.

Puterea Lui este nemărginită,
iar prin rugăciune sinceră şi golirea de sine,
Dumnezeu ne împlineşte cererile
care sunt spre folosul nostru.

Uitaţi o scurtă rugăciune,
scrisă de Sfântul Vasile cel Mare,
un imn al dragostei care mie îmi dă putere
atunci când îl citesc:

Iubite-voi Doamne, tăria mea,
Domnul este întărirea mea
Şi scăparea mea şi izbăvitorul meu
Dumnezeul meu, ajutorul meu
Şi voi nădăjdui spre Dânsul

Şi cornul mântuirii mele
şi sprijinitorul meu,
Lăudând voi chema pe Domnul
Şi de vrăjmaşii mei mă voi mântui.

Carmen: Intinerim

Întinerim, îmbătrânind în fapte bune,
Cu fiecare clipă întinerim,
de ne apropiem, Doamne, de Tine.

“Înnoise-vor ca ale vulturului
tinereţile tale”,
cântă psalmistul David;

Să înnoim haina sufletului,
în orice vreme,
prin spovedanii.

“Fericiţi cei ce nădăjduiesc în Domnul”;
Slavă lui Dumnezeu,
cu mulţumire, să-i aducă tot omul.

Carmen: Doi oameni

Doi oameni când se întâlnesc,
uniţi în rugăciune,
care spre Tine năzuiesc
în cuget şi-n simţire,

vor dobândi har sfinţitor
ce îi va întări,
împlini-vei ruga lor
şi nu-i vei părăsi.

Doi tineri de se hotărăsc
să fie împreună
şi-or cere binecuvântare,
Tu le vei da cunună.

La fapte bune, fraţii,
mai mulţi de se unesc,
de cursele viclene
uşor se izbăvesc.

Cristina ONOIU: Ajuta-ne, Doamne Sfinte!

Opreşte-Ţi, Doamne, mânia
Ce-ai trimis în România!
Apele ne-au înghiţit,
Multe suflete au murit.

Ai milă, Doamne, de noi
Şi ne scoate din nevoi,
Din greul păcatului,
La lumina soarelui.

Lumea strigă disperată
Că-i de apă înconjurată,
Te strigă, Doamne, mereu :
“Unde este Dumnezeu ? ”

Strigă, dar nu vrea să vadă
Sufletul, ce stă să cadă
Din cauza păcatului;
Spun că sunt ai nimănui.

Dar Tu eşti cu ei mereu,
Nu i-ai lăsat nici la greu,
Îi ajuţi, le dai putere
Să treacă peste durere.

Doamne, toată ţara plânge,
Omul a-nceput să strige:
“Suntem fiii Tăi, Părinte,
Nu ne lăsa, Doamne Sfinte,

Iartă-ne că am greşit,
Mult am mai păcatuit,
Dar suntem făptura Ta,
Doamne, fie voia Ta.”

În schimb, alţii Te înjură,
Scot injurii cu-a lor gură,
De nu îţi vine să crezi
Şi mai rău te–ngrijorezi.

Mai vrem ca Tu să ai milă
De făptura Ta umilă;
Peste tot, în lumea toată,
Zace pofta desfrânată.

La avorturi suntem primii,
Mamele-şi ucid copii,
Ce zic mame, că nu sunt,
De omoară ce-au mai sfânt.

Peste tot prin cârciumi, baruri,
Nu e zi fără scandaluri,
Tineri, tinere se-mbată,
Cu adulţii laolaltă.

Nici ţigara nu lipseşte,
Spun că asta-i linişteşte,
Dar ei nu realizează
Că pe diavol tămâiază .

Unii oameni nu gândesc,
Anapoda se unesc,
Homosexualii vor
S-aibă  şi ei dreptul lor.

De la-nceput ai lăsat,
Ca femeia cu bărbat
Amândoi să se unească,
Împreună să trăiască,

Să dea naştere la prunci,
Astfel să scape de munci;
Tu ai zis ca ei să crescă,
Făptura să se–nmulţească.

Bogatul vrea tot mai mult,
Săracul cere-mprumut;
Dar lacomia e mare,
Cel sărac de foame moare.

Mulţi n-au, Doamne, ce mânca,
Au o cruce foarte grea;
Dar aceasta-i voia Ta,
Fie–Ţi milă a ne ajuta .

Pe drept Tu Te-ai mâniat
Că noi zacem în păcat,
Nu vrem să ne ridicăm,
Ci noi tot mereu cădem.

Peste tot este un haos,
Nu aflăm ce-i de folos,
E prea multă răutate,
Nimeni nu face dreptate.

Poate mult nu va mai fi,
Când Tu, din nou, vei veni
Şi ne vei aduce pacea,
Fi-vom cu Tine aievea .

Te rugăm ca să ne ierţi,
Spre bine să ne îndrepţi,
Căci noi facem prea mult rău,
Dă-ne ajutorul Tău!

Să ne-nvredniceşti, Părinte,
Voia Ta să facem, Sfinte,
Sus, în ceruri, să venim,
Să-Ţi slujim pe veci. Amin.