Radu BĂEŞ : Ghetsemani

În Ghetsemani, grădina de temeri înnegrită
Părea că-şi plânge menirea ei mereu,
Când Fiul Omului, cu faţa Lui cernită ,
Porni-ntr-o rugă-aprinsă: „
Părintele Meu,

Treacă pe-alături de Mine Paharul acesta,
Dar nu cum voiesc eu, ci facă-se voia Ta.”
Mărgăritare roşii alunecau pe celesta
Faţă a lui Iisus. Clipa s-apropia…

Doar ucenicii pierduţi în somn nedorit
Nu desluşeau imensitatea lucrării,
Pănă când Iisus pe toţi i-a trezit
Spunându-le c-a venit ceasul trădării.

Ghetsemaniul tot era o noapte-adâncă
Şi inimile oamenilor păreau a fi de stâncă!

Radu BĂEŞ : Sfat împotriva Lui

Natura-nvolburată cu norii cununaţi
Şi tunete
muşcând din liniştea-nserării
Îi prinse pe-arhierei cu toţii adunaţi
În curtea lui Caiafa, gândind calea pierzării.

Erau acolo şi neînţelepţi bătrâni
Cu gândul lor întunecat şi aspru,
La sfat cu-arhiereii la inimă haini…
Pe cer murise şi cel din urmă astru.

Şi clipele se alungau nemângâiate,
Când întunericul din inimi a rodit,
Zilele Lui aspre erau, vai, numărate,
Nici timpul n-avea cum să fie stăvilit.

Drumul lui Iisus era de mult sortit:
De Paşti „
El se va da, să fie răstignit”.

Carmen: Sfanta Treime

Dumnezeu e unul singur
În Trei firi unite,
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
Firi nedespărţite.

Tatăl lumea a creat
Şi tot Universul,
El în Rai pe om l-a pus
Fericire i-a adus.

Fiul s-a pogorât
Pe acest pământ
Şi fiinţă a luat
Ca om, cel mai sfânt.

Pe cruce cumplit
A fost pironit,
Pentru lumea toată
Hristos s-a jertfit.

Duhul Sfânt are putere
Viaţa s-o sfinţească,
Prin voinţa noastră,
Să ne mântuiască.

Ion UNTARU : Mi-e tare, tare dor

Din cerul Tău căzând, cel mai de jos,
Doamne, eu sunt cel mai păcătos
Că după sfântul Tău supliciu
Nu Ţi-am adus un cât de mic serviciu

La vreme de Calvar eram alături
Cu farisei, cu cerşetori şi alte pături
Ce Te huleau parcă ieşiţi din minţi,
Cum fiii-i persecută pe Părinţi;

Când universul şi-a fost frânt o roată
Am strigat şi eu cu-această gloată:
– Crucificaţi-L pe Iisus
Căci gloria Lui astăzi a apus!

Voiau şi ei, voiam şi eu
Să-L omorâm pe Dumnezeu
Izvorul cel de-viaţă-dătător
De-atuncea plâng şi mă-nfior!

Mă tângui şi Te cat întruna
Inima-mi suspină precum struna
Care-a rămas atâta: cu o coardă
Tu Doamne ai iertat această hoardă!

Dar am aflat de învierea-Ţi sfântă
Ca un cuţit ce lama şi-o împlântă
În carnea noastră plină de păcat
Când toţi rosteau: Iisus a înviat!

Îţi ofer în suflet adăpost
Că nu mai sunt acel care am fost
Acceptă-mă oricât de nefiresc
Tot restul vieţii voi să Te slujesc!

Te-am supărat şi mă-nspăimânt
Că văd şi astăzi Sângele Tău Sfânt
Cum picură din ceruri pe destine
Şi-mi este tare, tare dor de Tine!

Cristina ONOIU: Sfanta Liturghie

Doamne, eu Te rog pe Tine,
Ajută-mă şi pe mine,
Ca să pun început bun
Şi pe duşmani să-i răpun,

Făcându-i să înţeleagă
Sfânta Taină ce ne leagă,
Pe noi, creştinii-ortodocşi,
De Tine Iisus Hristos.

Acum Te vom asculta,
Căci noi vrem a învăţa,
Cum pe pământ să-Ţi slujim
Şi Raiul să-l moştenim .

Doamne, acum ai Cuvântul:
“Voi începe cu începutul,
Vă rog să luaţi aminte,
Vă vorbeşte al vostru Părinte:

Pentru că M-aţi supărat,
Şi nu M-aţi ascultat,
Pe toţi am vrut să vă pierd
Şi, în veci, să nu vă iert,

Dar, pentru că vă iubesc,
N-am putut să vă părăsesc,
Ci am venit să Mă răstignesc,
Ca pe voi să vă mântuiesc,

Înainte de a fi osândit,
Lovit, scuipat, batjocorit,
Străpuns cu suliţa în coastă,
Din care a curs sânge şi apă,

Iar în mâini şi în picioare,
Mi-au fost bătute piroane,
V-am lăsat spre pomenire,
Sfânta Liturghie, spre slujire.

Aceasta să ştiţi, dragii mei,
Că s-a întâmplat într-o joi,
Când cu Apostolii am cinat
Şi când Iuda M-a trădat

Din cauza arginţilor,
Vânzându-Mă iudeilor.
Poate că mulţi n-aţi ştiut
Taina ce s-a petrecut,

Cu două mii de ani în urmă ,
Când v-am scăpat de osândă.
Atunci, Eu, am prefăcut
Pâinea şi Vinul, în al Meu Trup

Şi al Meu Sânge Preacurat,
Cu Duhul Sfânt Prealuminat,
Zicându-vă tuturor :
Mâncaţi dintru acesta, fraţilor,

Acesta este Trupul Meu,
Frânt pentru păcatul greu,
Beţi dintru acesta, voi,
Sângele Legii celei noi ,

Vărsat pentru omenire,
Să-Mi faceţi întru pomenire.
Toate acestea vi le-am spus ,
Eu, Dumnezeu Iisus.

Prin aceasta, voi,să ştiţi,
Că puteţi fi mântuiţi,
Mie slujindu-mi mereu ,
Uitând tot ce este greu.

Vreau ca voi toţi să fiţi
Luminaţi şi mântuiţi,
Să veniţi la Mine sus,
Căci Eu vă iubesc nespus,

Dar pentru aceasta, voi,
Să fiţi scăpati de nevoi,
Trebuie ca Voia Mea,
S–o împliniţi pururea,

Să împliniţi poruncile,
Ca să scăpaţi de muncile
Din iadul cel chinuitor,
Şi-a fi în Rai mântuitor .

Împlinind acestea toate,
La Ziua de Judecată,
Vă voi învrednici a sta ,
Cu cei drepţi, de-a dreapta Mea .

Iar pe cei ce au făcut rău,
Nu vor scăpa de ce e greu ,
Vor fi osândiţi să stea ,
Cu cei răi, de-a stânga Mea .

Să nu credeţi că glumesc,
Acestea vi le-amintesc,
Pentru că voi le ştiaţi,
La Biserică de mergeaţi .

Puteţi afla multe taine,
Începând chiar şi de mâine,
Dacă Mă veţi căuta,
Prin rugă Mă veţi chema,

Venind ca să-Mi slujiţi Mie,
La fiecare Sfântă Liturghie,
Botezându-vă, mărturisindu-vă,
La Mine împărtăşindu-vă,

Eu vă voi putea ierta
Şi , la cer , vă voi chema ,
În a Mea Împărăţie ,
Să fiţi , cu Mine , pe vecie.”

Prin acestă poezie
Despre Sfânta Liturghie ,
Vreau ca toţi să întelegem
Unde noi putem să mergem

Dacă-L iubim pe Iisus
Şi-mplinim tot ce a spus;
Doar aşa putem intra,
În Sfântă Împărăţia Sa,

Participând cu râvna multă,
La fiecare Slujbă Sfântă,
Ce Îi este închinată
Şi de creştini adorată.
Amin.

Luca Ionel BRANISLAV: Durere sufleteasca

O, durere sufletească
Cu gust nici dulce, nici amar,
Eşti suferinţa omenească
Şi-mi stai în suflet în zadar.

Ce am pierdut, e o nimica,
Dumnezeu îmi poate da
De mii de ori pe-atâta,
Ce nimeni nu-mi poate lua.

Tu nu vezi că nu îmi pasă,
Tu nu vezi că te ignor,
Nădejdea mea e-Împărăteasa
Şi numai Ei cer ajutor.

Priveşte suflete al meu
În trecut, în depărtare,
Când L-au răstignit pe Domnul,
Ce dureri îngrozitoare!

O, Preasfânta mea Măicuţă,
Ce-aveai în inimă şi-n gând
Când i-au hotărât moartea
Celui neprihănit şi blând?

Ce ai simţit atunci Stăpână,
Când pe Fiul Tău iubit
L-ai văzut întins pe Cruce
Bătut, hulit şi răstignit?

A fost Lumina pe pământ,
L-ai cunoscut că-i Fiul Tău,
Tu ai ştiut că este Bun şi Sfânt,
Tu ai ştiut că-i Dumnezeu!

Dar n-ai putut să Îl ajuţi,
Pentru că cei mari şi tari
L-au răstignit precum au vrut,
L-au numărat între tâlhari.

În suflet iadul ţi-a venit
Şi vărsând lacrimi amare,
Cu El şi Tu ai suferit
Dureri preaîngrozitoare.

Ai privit cu disperare
Spre întunecaţii nori,
A căzut pe Tine cerul
Şi cu El ai vrut să mori.

Mă întreb, cuprins de frică,
Cum e oare cu putinţă
Un suflet atât de gingaş
Să rabde-atâta suferinţa?

Cum ai putut trăi momentul
Răstignirii şi-ngropării,
Când s-au cutremurat şi munţii
Şi adâncurile mării ?

Când pământu-a deschis gura
Primind în pântecele său
Cu mirare şi cu teamă
Pe milostivul Dumnezeu?

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de îndurare
Şi celui care mi-a greşit,
Negreşit să-i dau iertare.

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de-ngăduinţă
Şi să trec uşor, cu Tine,
Peste orice suferinţă.

Iar suferinţa cea mai mare
Ce să o port în piept mereu,
Să fie, Preasfântă Născătoare,
Jertfa scump Fiului Tău.

Căci pentru mine a murit,
Să mă ducă-n nemurire,
Căci pentru mine S-a jertfit,
Să-mi dea eterna fericire.

Iar restul, toate-s praf în vânt
Şi trec pe rând precum o boare,
Trecător sunt eu pe-acest pământ
Şi toate-n lume-s trecătoare.