Carmen: Parintelui Arsenie Boca

Te-ai dus spre tărâm de fericire
Unde nu este întristare, nici suspin,
Unde este pace şi lumină,
Spre Cerul cel divin.

Dar ne vom întâlni,
Avem nădejde tare,
În viaţa cea eternă
Şi-acolo vom trăi

În iubire şi în armonie,
Pe Dumnezeu îl vom slăvi
Cu multă bucurie
Şi îi vom mulţumi.

Carmen: Te chem

Te chem Iisuse ca să vii,
Locaş să-ţi fie al meu suflet,
Te-aştept în nopţile târzii
Ca un copil, cu scâncet.

Imn de mărire să Îţi cânt,
Că m-ai adus la viaţă,
Să mă inunzi de fericire,
Să-mi fii lumină şi povaţă.

Să simt că al Tău sunt pe veci,
Că ţii nespus la mine,
Că vrei în Rai ca să mă duci,
Să fiu mereu cu Tine.

În mintea mea să Te păstrez
Ca pe-o comoară sfântă,
Viaţa mea toată să-mi veghezi,
Să mă fereşti de-osândă.

Cristina ONOIU: Ajuta-ne, Doamne Sfinte!

Opreşte-Ţi, Doamne, mânia
Ce-ai trimis în România!
Apele ne-au înghiţit,
Multe suflete au murit.

Ai milă, Doamne, de noi
Şi ne scoate din nevoi,
Din greul păcatului,
La lumina soarelui.

Lumea strigă disperată
Că-i de apă înconjurată,
Te strigă, Doamne, mereu :
“Unde este Dumnezeu ? ”

Strigă, dar nu vrea să vadă
Sufletul, ce stă să cadă
Din cauza păcatului;
Spun că sunt ai nimănui.

Dar Tu eşti cu ei mereu,
Nu i-ai lăsat nici la greu,
Îi ajuţi, le dai putere
Să treacă peste durere.

Doamne, toată ţara plânge,
Omul a-nceput să strige:
“Suntem fiii Tăi, Părinte,
Nu ne lăsa, Doamne Sfinte,

Iartă-ne că am greşit,
Mult am mai păcatuit,
Dar suntem făptura Ta,
Doamne, fie voia Ta.”

În schimb, alţii Te înjură,
Scot injurii cu-a lor gură,
De nu îţi vine să crezi
Şi mai rău te–ngrijorezi.

Mai vrem ca Tu să ai milă
De făptura Ta umilă;
Peste tot, în lumea toată,
Zace pofta desfrânată.

La avorturi suntem primii,
Mamele-şi ucid copii,
Ce zic mame, că nu sunt,
De omoară ce-au mai sfânt.

Peste tot prin cârciumi, baruri,
Nu e zi fără scandaluri,
Tineri, tinere se-mbată,
Cu adulţii laolaltă.

Nici ţigara nu lipseşte,
Spun că asta-i linişteşte,
Dar ei nu realizează
Că pe diavol tămâiază .

Unii oameni nu gândesc,
Anapoda se unesc,
Homosexualii vor
S-aibă  şi ei dreptul lor.

De la-nceput ai lăsat,
Ca femeia cu bărbat
Amândoi să se unească,
Împreună să trăiască,

Să dea naştere la prunci,
Astfel să scape de munci;
Tu ai zis ca ei să crescă,
Făptura să se–nmulţească.

Bogatul vrea tot mai mult,
Săracul cere-mprumut;
Dar lacomia e mare,
Cel sărac de foame moare.

Mulţi n-au, Doamne, ce mânca,
Au o cruce foarte grea;
Dar aceasta-i voia Ta,
Fie–Ţi milă a ne ajuta .

Pe drept Tu Te-ai mâniat
Că noi zacem în păcat,
Nu vrem să ne ridicăm,
Ci noi tot mereu cădem.

Peste tot este un haos,
Nu aflăm ce-i de folos,
E prea multă răutate,
Nimeni nu face dreptate.

Poate mult nu va mai fi,
Când Tu, din nou, vei veni
Şi ne vei aduce pacea,
Fi-vom cu Tine aievea .

Te rugăm ca să ne ierţi,
Spre bine să ne îndrepţi,
Căci noi facem prea mult rău,
Dă-ne ajutorul Tău!

Să ne-nvredniceşti, Părinte,
Voia Ta să facem, Sfinte,
Sus, în ceruri, să venim,
Să-Ţi slujim pe veci. Amin.

Cristina ONOIU: Sfanta Liturghie

Doamne, eu Te rog pe Tine,
Ajută-mă şi pe mine,
Ca să pun început bun
Şi pe duşmani să-i răpun,

Făcându-i să înţeleagă
Sfânta Taină ce ne leagă,
Pe noi, creştinii-ortodocşi,
De Tine Iisus Hristos.

Acum Te vom asculta,
Căci noi vrem a învăţa,
Cum pe pământ să-Ţi slujim
Şi Raiul să-l moştenim .

Doamne, acum ai Cuvântul:
“Voi începe cu începutul,
Vă rog să luaţi aminte,
Vă vorbeşte al vostru Părinte:

Pentru că M-aţi supărat,
Şi nu M-aţi ascultat,
Pe toţi am vrut să vă pierd
Şi, în veci, să nu vă iert,

Dar, pentru că vă iubesc,
N-am putut să vă părăsesc,
Ci am venit să Mă răstignesc,
Ca pe voi să vă mântuiesc,

Înainte de a fi osândit,
Lovit, scuipat, batjocorit,
Străpuns cu suliţa în coastă,
Din care a curs sânge şi apă,

Iar în mâini şi în picioare,
Mi-au fost bătute piroane,
V-am lăsat spre pomenire,
Sfânta Liturghie, spre slujire.

Aceasta să ştiţi, dragii mei,
Că s-a întâmplat într-o joi,
Când cu Apostolii am cinat
Şi când Iuda M-a trădat

Din cauza arginţilor,
Vânzându-Mă iudeilor.
Poate că mulţi n-aţi ştiut
Taina ce s-a petrecut,

Cu două mii de ani în urmă ,
Când v-am scăpat de osândă.
Atunci, Eu, am prefăcut
Pâinea şi Vinul, în al Meu Trup

Şi al Meu Sânge Preacurat,
Cu Duhul Sfânt Prealuminat,
Zicându-vă tuturor :
Mâncaţi dintru acesta, fraţilor,

Acesta este Trupul Meu,
Frânt pentru păcatul greu,
Beţi dintru acesta, voi,
Sângele Legii celei noi ,

Vărsat pentru omenire,
Să-Mi faceţi întru pomenire.
Toate acestea vi le-am spus ,
Eu, Dumnezeu Iisus.

Prin aceasta, voi,să ştiţi,
Că puteţi fi mântuiţi,
Mie slujindu-mi mereu ,
Uitând tot ce este greu.

Vreau ca voi toţi să fiţi
Luminaţi şi mântuiţi,
Să veniţi la Mine sus,
Căci Eu vă iubesc nespus,

Dar pentru aceasta, voi,
Să fiţi scăpati de nevoi,
Trebuie ca Voia Mea,
S–o împliniţi pururea,

Să împliniţi poruncile,
Ca să scăpaţi de muncile
Din iadul cel chinuitor,
Şi-a fi în Rai mântuitor .

Împlinind acestea toate,
La Ziua de Judecată,
Vă voi învrednici a sta ,
Cu cei drepţi, de-a dreapta Mea .

Iar pe cei ce au făcut rău,
Nu vor scăpa de ce e greu ,
Vor fi osândiţi să stea ,
Cu cei răi, de-a stânga Mea .

Să nu credeţi că glumesc,
Acestea vi le-amintesc,
Pentru că voi le ştiaţi,
La Biserică de mergeaţi .

Puteţi afla multe taine,
Începând chiar şi de mâine,
Dacă Mă veţi căuta,
Prin rugă Mă veţi chema,

Venind ca să-Mi slujiţi Mie,
La fiecare Sfântă Liturghie,
Botezându-vă, mărturisindu-vă,
La Mine împărtăşindu-vă,

Eu vă voi putea ierta
Şi , la cer , vă voi chema ,
În a Mea Împărăţie ,
Să fiţi , cu Mine , pe vecie.”

Prin acestă poezie
Despre Sfânta Liturghie ,
Vreau ca toţi să întelegem
Unde noi putem să mergem

Dacă-L iubim pe Iisus
Şi-mplinim tot ce a spus;
Doar aşa putem intra,
În Sfântă Împărăţia Sa,

Participând cu râvna multă,
La fiecare Slujbă Sfântă,
Ce Îi este închinată
Şi de creştini adorată.
Amin.

Luca Ionel BRANISLAV: Durere sufleteasca

O, durere sufletească
Cu gust nici dulce, nici amar,
Eşti suferinţa omenească
Şi-mi stai în suflet în zadar.

Ce am pierdut, e o nimica,
Dumnezeu îmi poate da
De mii de ori pe-atâta,
Ce nimeni nu-mi poate lua.

Tu nu vezi că nu îmi pasă,
Tu nu vezi că te ignor,
Nădejdea mea e-Împărăteasa
Şi numai Ei cer ajutor.

Priveşte suflete al meu
În trecut, în depărtare,
Când L-au răstignit pe Domnul,
Ce dureri îngrozitoare!

O, Preasfânta mea Măicuţă,
Ce-aveai în inimă şi-n gând
Când i-au hotărât moartea
Celui neprihănit şi blând?

Ce ai simţit atunci Stăpână,
Când pe Fiul Tău iubit
L-ai văzut întins pe Cruce
Bătut, hulit şi răstignit?

A fost Lumina pe pământ,
L-ai cunoscut că-i Fiul Tău,
Tu ai ştiut că este Bun şi Sfânt,
Tu ai ştiut că-i Dumnezeu!

Dar n-ai putut să Îl ajuţi,
Pentru că cei mari şi tari
L-au răstignit precum au vrut,
L-au numărat între tâlhari.

În suflet iadul ţi-a venit
Şi vărsând lacrimi amare,
Cu El şi Tu ai suferit
Dureri preaîngrozitoare.

Ai privit cu disperare
Spre întunecaţii nori,
A căzut pe Tine cerul
Şi cu El ai vrut să mori.

Mă întreb, cuprins de frică,
Cum e oare cu putinţă
Un suflet atât de gingaş
Să rabde-atâta suferinţa?

Cum ai putut trăi momentul
Răstignirii şi-ngropării,
Când s-au cutremurat şi munţii
Şi adâncurile mării ?

Când pământu-a deschis gura
Primind în pântecele său
Cu mirare şi cu teamă
Pe milostivul Dumnezeu?

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de îndurare
Şi celui care mi-a greşit,
Negreşit să-i dau iertare.

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de-ngăduinţă
Şi să trec uşor, cu Tine,
Peste orice suferinţă.

Iar suferinţa cea mai mare
Ce să o port în piept mereu,
Să fie, Preasfântă Născătoare,
Jertfa scump Fiului Tău.

Căci pentru mine a murit,
Să mă ducă-n nemurire,
Căci pentru mine S-a jertfit,
Să-mi dea eterna fericire.

Iar restul, toate-s praf în vânt
Şi trec pe rând precum o boare,
Trecător sunt eu pe-acest pământ
Şi toate-n lume-s trecătoare.

Cristina ONOIU: Florile

Simt o bucurie în suflet,
Simt că o să Te găsesc;
M-am uitat după-al Tău zâmbet,
Încep să mă regăsesc.

Stau acum şi mă gândesc,
La Creaţia Ta Sfântă,
La florile, ce uimesc
Tot sufletul ce cuvântă.

Câtă măiestrie e în ele!
Cât de minunate sunt!
Te înalţă pân’ la stele
Mirosul lor plăcut şi sfânt.

Sunt ca însăşi viaţa noastră,
Ce-o trăim pe-acest pământ,
Ca o mare-ntinsă albastră,
Doamne, minunate sunt!

Aşa cum sunt florile,
De pure şi de curate ,
Doamne, fă să fiu ca ele,
Curăţită de păcate.

Luca Ionel BRANISLAV: Rugaciunile Sfantului Ioan Gura de Aur

PENTRU CEASURILE ZILEI

Doamne, nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc,
Dăruişte-mi Credinţă şi Viaţă să Te iubesc.
Izbăveşte-mă de veşnicele chinuri,
De foc, de potop, de suferinţe şi suspinuri;

De am greşit, oricum, oricât, Tu mă iartă,
Fereşte-mă de păcat şi de vorba deşartă,
Fereşte-mă de neştiinţă, uitare şi de neîndrăznire,
De nesimţirea cea împietrită şi de cea rea ispitire.

Văzând Stăpâne Doamne neputinţa sufletului meu,
Eu am greşit ca un om, Tu mă iartă că un Dumnezeu.
Miluieşte-mă şi trimite mila Ta în ajutorul meu,
Ca să preaslavesc în veci preasfânt Numele Tău.

Iisuse Doamne, scrie-mă în Carte Vieţii
Şi-mi dăruieşte sfârşit bun la adâncul bătrâneţii.
Deşi n-am făcut nici un bine înainte Ta,
Ajută-mă să pun început bun pentru mântuirea mea.

Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului,
Dă-mi pacea sufletului, a trupului şi-a gândului.
Doamne, cu Harul Tău stropeşte inima mea
Şi pomeneşte-mă pe mine păcătosul întru Împărăţia Ta.

Învaţă-mă frica de Dumnezeu,
Că eu, Doamne, sunt robul Tău!

PENTRU CEASURILE NOPŢII

Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă,
Dă-mi aduceri aminte de moarte şi umilinţă,
Nu mă lasa şi nu mă du pe mine în ispită,
Zideşte întru mine o inimă curată şi smerită.

Dă-mi cuget bun să mărturisesc toate păcatele mele,
Dă-mi apă sfinţită, care păcatele să mi le spele.
Doamne dă-mi smerenie, curăţie şi ascultare,
Doamne dă-mi voie nebiruită, blândeţe şi răbdare.

Sădeşte întru mine rădăcina bunătăţilor şi frica Ta în inima mea,
Invredniceste-mă să te iubesc nemărginit, în toate să fac voia Ta.
Izbăveşte-mă de oamenii gâlcevitori, de diavoli şi patimile trupeşti
Şi de toate celelalte lucruri necuvioase, defăimătoare şi drăceşti.

Doamne, ştiu că faci precum vrei Tu, de aceea Te-aş ruga
Fă să fie şi-ntru mine păcătosul voia Ta.
Călăuzeşte-mă când merg pe-ntunecatele poteci
Că Ţie mă voi închina în veci.

Cristina ONOIU: Te iubesc, Iisuse

Mi–aş fi dorit să te cunosc, Iisuse,
Încă de când eram o copilă,
Să vorbesc cu Tine taine ascunse,
Să–Ţi dau dragostea mea umilă.

Oriunde aş merge, să fii cu mine,
Orice-aş începe, să-ncep cu Tine,
Orice aş face, să faci cu mine
Şi al meu gând să fie la Tine.

Dar nu regret că Te-am cunoscut acum
Şi Îti mulţumesc că mi Te-ai arătat,
Ca o rază ce îţi apare în drum,
Aşa Tu pe mine m-ai luminat;

La minunata vârsta a adolescenţei,
Când una lume pare a Te fi uitat,
Tu m-ai chemat pe calea pocăinţei
Şi în acest fel eu Te-am aflat.

Când mulţi, de vârsta mea, Te-au părăsit,
Dar mulţi, au încercat să Te slăvească,
Aşa cum încerc eu, de când Te-am găsit,
Dragostea pentru Tine să nu se sfârşească.

Eu Te iubesc din tot sufletul meu,
Orice mi s-ar întâmpla,
Să nu mă lasi niciodată la greu ,
Oricare ar fi voia Ta.

Niciodată să nu mă desparţi de Tine,
Să Îţi slujesc toată viaţa mea,
Orice s-ar întâmpla cu mine,
Să fac, în toate, voia Ta,

Să-Ţi cânt, să Te slăvesc Iisuse,
Să Te iubesc, Mântuitorul meu,
Şi Îngerii cu imnuri nespuse
Să îmi păzească sufletul mereu.

Tu de acum îmi eşti Tată,
Tu eşti Părintele Ceresc,
Şi-i rog pe Sfinţi, ca ei să facă
S-ajung  la Tine, să-Ţi slujesc.

Ajută-mă Tu, Doamne Sfinte,
Cu Sfânta  Doamnă, Maica Ta,
Să Te iubesc, Iubit Părinte,
Din toată inima mea.

Să vin la Tine sus, în Rai,
În Noul Ierusalim Ceresc,
Să mă pomeneşti Iisuse,
Lângă cei ce Te iubesc.

Luca Ionel BRANISLAV: Monahala

Vântişor de primăvară
Tu din ceruri ai purces,
Haină neagră monahală,
De bună voie te-am ales.

Haină neagră a robiei
Ce bucurii cereşti îmi dai,
Tu eşti mantaua bucuriei
Ce mă duci pe mine-n rai.

Haină neagră a pocăinţei
Ce te port cu umilinţă,
Tu eşti mantaua suferinţei
Ce mă duci la biruinţă.

Haină neagră ca pământul
Ce mă-nalţi în zbor ceresc,
Tu eşti suspinul, tu eşti cântul
Dorului călugăresc.

Călăuzeşte-mă în viaţă
Smereşte-mă în propriul eu,
Lacrimi adună-mi pe faţă
Şi du-mă sus la Dumnezeu.