Radu BOTIS : Confesiune

Aş vrea Doamne să-Ţi cînt
Să Te încînt
Eu călător efemer pe pămînt.
Uneori îmi lipsesc sentimente
Curate,
Iubirea de frate, rostu’ de adevăr
Ori dreptate.
Doream să-Ţi spun
De multa vreme, însă acum
Lucru curat m-a cercetat
Cu al Tău sfat.
Voi lăcrima în rugăciune,
Gest de căinţă pentru puţinele bune.
…………………………………………………
Acesta sunt
Trăind, să renasc prin Cuvînt.

Radu BOTIS : Se aud colindatorii

Ce clipe înalţătoare ne cercetează iar
Ca un fior prea tainic de sfântă resemnare,
Aici unde cerescul şi preacuratul har
Simţim cum ne umbreşte adânc, pe fiecare.

Suntem părtaşii unei naşteri sfinte
De peste vremuri ca un ecou în timp,
Spre ceruri înălţând rugă fierbinte
Colindul nostru – preacuratul nimb.

Vestim azi naşterea fără pereche
Se aud colindătorii lui Hristos,
Şi-n sfânta noastră patrie străveche,
Colindele sunt praznic luminos.

Voi glasuri minunate de copii
Purtaţi iar faima craiului ferice,
Şi voi părinţi, din inimile vii,
Al vostru imn spre cer să se ridice.

Daţi lui Iisus toţi slava cuvenită,
Colindul păcii ca o rugăciune
Precum lumina ce nicicând n-apune;
O taină a împăcării dăruită.

Radu BOTIS : Precum si voi, om sunt

Sunt om crescut şi adumbrit la ţară
Metropola nu-mi spune mai nimic,
Tumultu’ lumii caut să despic
Precum din iarnă cerne-a primavară.

Sunt om de sat iar glia îmi prieşte
Cu greutăţi rămase-n bătătura,
Uitându-le şi cea mai grea măsură
Ce scapără-n fiorii de poveste.

Sunt om de aici, cu voi de orişiunde
Mirosul gliei veşnic părinteşti,
Trezeşte amintirile fireşti
Nicicând cu rostul încă de a se ascunde.

Sunt om de aici-îmi cere glia sfântă
Răsfăţ, dureri să le petrec mereu
Aici, cu cerul meu, cu Dumnezeu
Cu bunii mei ce rar de mai cuvântă.

Zâmbiţi la suflet ce zâmbeşte iar
Sau lăcrimaţi, zălog făr’ de măsură ;
Durerea nu e calea înspre ură
Iubirea nu e drum făr’ de hotar.

Precum şi voi, om sunt, lumina-umbră
Văzută de prea mulţi ori poate sumbră.

Radu BOTIS : Din suflet orişicând răsună

Din Basarabia răsună
Un bucium peste plai străbun,
Parcă din ceruri se adună
Şi îngerii cu Tatăl Bun.

Din Basarabia răzbate
Ecou de frate pîn’la cer,
Iar Prutul inima împarte
In mare jale şi mister.

Din Basarabia se vede
Salutul fratelui cuprins
De dorul sfânt în care crede
Şi de oftat pe veci nestins.

Din Mama Ţară tot răsună
Alt bucium peste plai străbun,
Parcă din ceruri se adună
Şi îngerii cu Tatăl Bun.

Preot iconom stavrofor Radu Botiş

Radu BOTIS : Voci divine

La fereastră, tainic, îngeri
Ascunşi încă în mister,
Scoborâţi tocmai din cer
Ne fac semne atât de sinceri.

Lacrimi nevăzute curg
În voci sacre, cuprinzând
Paza celui mai bun gând
Omului înspre amurg.

Desluşind sacră împăcare
Orişicui, cu gest prea larg
Verticali, ca un catarg,
Surâzând spre fiecare.

Voci divine însoţesc
Revederea-n sfântă taină,
Solii în divină haină
Ai tărâmului ceresc.

Preot iconom stavrofor Radu Botiş

Radu BOTIS : Aşteptare…

Dezmăţ e-n lumea ce-o trăim
Cu rele cât cuprinde, uneori cu bune
Şi parcă nu vrea nimeni a ne spune
Ce înseamnă, necuprinsul, să iubim.

Stau adunate lungi zile, grămadă,
Iar strălucirea lor parc-a apus
Privind în urmă vremea ce s-a dus
Nu mai e nimeni, unul, să o vadă.

Trec vremi, iar alte vremi se norocesc
Scăldate într-o lumină prea confuză,
Prezent este momentul ce ne scuză
Petrecerii prin spaţial lumesc.

Trec vremile, copiii noştrii cresc
N-au timp să ne înţeleagă întristarea,
Noi gîrboviţi, ne mai urmăm cărarea
Alunecînd, pe rînd, în pămîntesc.

Trec zilele tăcute rînd pe rînd
Iar taina lor se pierde-n depărtare-
Umil aşteaptă clipa de împăcare
Iisus cu gestul încă blînd.

Preot iconom stavrofor Radu Botiş

Radu BOTIS : Lumina Cărţii Sfinte

Săraci, o prea săraci am fi
De n-am avea o călăuză a noastră,
E prea puţin o pasăre măiastră-
Căci, cu nimic nu poţi asemui
Acestă Carte reînviind istorii,
Balsam vindecător şi fără de pereche,
Mai nouă parcă, dar atât de veche
Scriptura Sfântă, urcuşul spre glorii.

Nimic din ce s-a scris ori se va scrie
Nu poate s-o întreacă, să-i fie la egal,
Citind-o, te cuprinde un dor înspre astral
Şi-un sentiment ferice, plăcut, suav te îmbie.

Lumina Cărţii Sfinte străluce peste vreme,
Îndeamnă orice suflet la calea sfinţeniei
De-a pururi mesagerul, imboldul veşniciei
Te încântă această Carte venind ca să îndemne.
Curată fie-ţi viaţa, curată şi senină
Adeseori trecută prin încercări, iscoade;
Căci trebuie, ca pomul, şi noi s-aducem roade,
Belşug de fapte bune, mereu să fim lumină.

Ce încredere, ce stare, idee şi speranţă
Cuprinde şi emană izvorul Sfintei Biblii,
Purtând învăţătura hotărâtoare lumii,
Simbol de împlinire, extaz şi cutezanţă.

Preot iconom stavrofor Radu Botiş

Radu BOTIS : Orizontul tainic se întinde

La orizont, îmi pare uneori
Că se întâlneşte cerul cu pământul
Iar peste toate înţelept Cuvântul
Aduce strălucirea dintre nori.

La orizont apuc să mai zăresc
Sfârşindu-se şi viaţa-mi pământească,
Purtată de o ceată îngerească
Spre locul infinit, dumnezeiesc.

Dar orizontul tainic se întinde
Purtând sintagma lumii desluşit,
Prin locuri prinse de un timp finit
Iar totul nu e vreme a cuprinde.

Preot iconom stavrofor Radu BOTIS

Radu BOTIS : Mă rog…

Mă rog,
Şoptiri de stele-mi spun
Că dincolo, o lume
Se înalţă vie cu alt nume
Încrezător mă rog.

Mă rog
Pe-un drum ceresc răsar
Noi bucurii fără hotar
Şi îngerii sfioşi păşesc
Prin raiul cel dumnezeiesc ,
Încrezător mă rog.

Mă rog
Un imn ocrotitor
Scoboară-n glas înălţător,
Fiinţa-ntreagă luminând
Vroirea Celui Blând,
Încrezator mă rog.

Preot iconom stavrofor Radu BOTIS