Radu BĂEŞ : Iuda

Vântul parcă plângea prin crengi de mult uscate
Şi murmure de jale se cununau mereu,
Doar solitari măslini, cu frunzele uitate,
Mai împleteau poveşti din ce în ce mai greu.

Poveştile cernite le-au întrerupt deodat’,
Când Iscarioteanul trecu prin preajma lor,
Văzură pe-arhierei cum treizeci de-arginţi i-au dat
Ca să li-L vândă în grabă pe Iisus. Şi-un nor

Pornitu-s-a deodat’ în plâns nestăvilit
Şi lacrimile lui se preschimbau în vuiet,
Trosneau măslinii de plâns şi de jelit,
Iar ceru-ntreg era doar fulgere şi tunet.

În timpu-acesta Iuda bănetu-şi cântări,
Gândindu-se la clipa vânzării ce-a veni.

 

Radu BĂEŞ : Mironosiţa

Semne de furtună pe cer se alungau
Şi scânteieri prelungi brăzdau fără-ncetare,
Din aripile negre corbi hulpavi fâlfâiau,
Aprig vântul bătea ca niciodat’ mai tare.

Ajuns în casa lui Simon Leprosul, Iisus
Fu uns din alabastru cu mir de mare preţ
Şi ucenicii Săi miratu-s-au nespus
De o aşa risipă ne-nţeleasă. Dar măreţ

Gestul femeii, ajuns până la noi,
Explicat a fost de El cum se cuvine:
„Că pe săraci îi aveţi pururea cu voi,
Dar nu mă aveţi pururea pe Mine!”

Afară doar de vulturi croncănit
Se auzea vremelnic prin gândul nenuntit.

 

Radu BĂEŞ : Sfat împotriva Lui

Natura-nvolburată cu norii cununaţi
Şi tunete
muşcând din liniştea-nserării
Îi prinse pe-arhierei cu toţii adunaţi
În curtea lui Caiafa, gândind calea pierzării.

Erau acolo şi neînţelepţi bătrâni
Cu gândul lor întunecat şi aspru,
La sfat cu-arhiereii la inimă haini…
Pe cer murise şi cel din urmă astru.

Şi clipele se alungau nemângâiate,
Când întunericul din inimi a rodit,
Zilele Lui aspre erau, vai, numărate,
Nici timpul n-avea cum să fie stăvilit.

Drumul lui Iisus era de mult sortit:
De Paşti „
El se va da, să fie răstignit”.

Radu BĂEŞ : Vestirea Patimilor (III)

Era o zi cernită, cu norii destrămaţi,
Şi-un vânt buimac ce alerga spre mare,
Doar paşii lui Iisus, pe culme semănaţi,
Se auzeau de-atunci din ce în ce mai tare.

Ierusalimul l-a suit tot gânditor,
Chemându-şi lângă El toţi ucenicii;
Şi corbi se întreceau în croncănitul lor
Sădind în ucenici sămânţa fricii.

Pe înierbita cale vestitu-le-a-n cuvânt
Că Fiul Omului va fi batjocorit
Şi biciul va muşca din trupu-I sfânt
Cât va rămâne acolo, pe cruce, răstignit.

Dar vorba Lui mieroasă pe toţi îi consola:
Cu-adevărat, a treia zi, Iisus va învia.

Radu BĂEŞ : Vestirea Patimilor (II)

Iisus îşi schimbă faţa pe muntele Tabor,
Iar hainele-I erau izvoare de lumină,
Prin crengi bătea un vânt sfios, molipsitor,
Şi-
un glas grăi din nor cu voce cristalină:

El este Fiul Meu… de-Acesta s-ascultaţi!”
Şi norul luminos, pierzându-se în zare,
Lăsă pe ucenici căzuţi şi speriaţi;
Iisus îi linişti, luând-o pe-o cărare…

Întorşi din Galileea, ucenicii-aflară,
Când vântul începu s-alerge neîncetat
Şi soarele se-ascunse ieşind din Cer afară,
Că Fiul Omului la oameni va fi dat.

Fiecare ucenic amarnic se întrista,
Dar înflori speranţa că El va învia.

Radu BĂEŞ : Vestirea Patimilor (I)

Era-ntr-o zi-nsorită în partea Cezareii
Când apăru Iisus de ucenici urmat,
El vru să ştie de-L recunosc iudeii
Şi nici nu se miră de ceea ce-a aflat:

Drept Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia
Sau unul din proroci El fu luat. Alţii nu-L ştiu.
Glasul lui Petru redat-a armonia:

Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu cel viu!”

Deodată norii negri s-au adunat grămadă
Şi fulgere nestinse s-au aciuit năuce,
Iisus ridică mâna ca ceilalţi să-L vadă,
Vestindu-le că El se va sfârşi pe cruce.

Din frică omenească vru Petru să-L oprească,
Iisus îşi urmă calea făr’ să se poticnească!