Radu BĂEŞ : De ce oare Iisus?

Un vânt pribeag sufla, prin templul rătăcit,
Încă sperând. Apoi, nemângâindu-şi graba,
Porni tot abătut, învins şi amăgit:
De ce oare Iisus în locul lui Baraba?

În timpu-acesta biciul muşca din trupu-I sfânt
Şi-o bucurie-amară pe faţa lui Pilat
Se-ntipări vremelnic. La margini de pământ
Perdeaua deasă-a nopţii se-nfăşura deodat’!

Deasupra, norii negri se aciuiau în pripă
Şi stropi de sânge sfânt cădeau necontenit,
Pierdutu-şi-a chiar vântul şi ultima aripă
Când Iisus a fost dat gloatei să fie răstignit.

Părea că tot văzduhul deodat’  s-a năruit,
Numai Iisus ştia ce-avea de pătimit.

Radu BĂEŞ : Pilat

Atâţia stropi bezmetici de ploaie mohorâtă
Curgeau necontenit nepăsători şi reci,
Se-ntuneca văzduhul. Şi posomorâtă
Era imaginea atâtor
gânduri seci.

În faţa lui Pilat din nou arhiereii
Îl acuzau pe Dreptul de rele nefăcute,
Iisus tăcea tot timpul, torcând rostul ideii,
Iar ei scăldau cuvinte de acuze multe;

Cu glasuri răguşite strigau necontenit
De răsunau şi pietrele din vechiul lor palat
Să fie răstignit!” „Să fie răstignit!”
Pe
mâini guvernatorul cu apă s-a spălat.

Şi voia le-a-mplinit, pe mâna lor L-a dat,
Văzduhul se-nnegri mai plâns ca niciodat’ !

Radu BĂEŞ : Ţarina Sângelui

Bufniţe setoase cântau prin crengi uscate,
Iar vântul somnoros porni buimac prin sat,
Lăsară-arhiereii treburile toate
Şi adunau arginţii lui Iuda prin palat.

Treizeci de-arginţi, nici unul mai puţin
Voit-au arhiereii în genunchi a-i strânge
Şi iarăşi pumnul lacom de bănet fu plin,
Dar el avea de-acum amarnic preţ de sânge.

Şi-arginţii nu s-au mai întors în vistierie,
Nici n-au schimbat cu ei faţa altarului,
Ci au luat un loc pentru străini să fie
De-nmormântare. În Ţarina Olarului.

Dar numele ţarinei fu de atunci schimbat
În Ţarina Sângelui prin preţul ce l-au dat.

Radu BĂEŞ : Iuda (II)

Zorile porniră la colindat mâhnite
Şi aripi î
nnegrite se desprindeau de soare,
Arhiereii cu gândurile-nlănţuite
Se sfătuiau cum pe Iisus degrabă să-L omoare.

În timpu-acesta Iuda, văzând că-nvăţătorul
Va trebui să meargă pe drumu-nsângerat,
Se căină amarnic, ştiind că-i trădătorul:

Greşit-am vânzând sânge de tot nevinovat!”

Lacrimi începură să-i curgă fără ştire
Şi-arginţii-i aruncă în templu mai în sus,
Cuprins de neputinţă se duse fără-oprire
Pân’ se-atârnă de-o creangă cu laţul bine pus.

Prin aer parcă plutea un glas prea cunoscut:
„Bine-i era aceluia de nu s-ar fi născut!”

Radu BĂEŞ : La Caiafa

Se înnegri văzduhul şi vântu-nnebunise
Lăsând orfane atâtea ramuri de măslin,
Înconjurat de gloată, Iisus în jos pornise
Spre curtea lui Caiafa, arhiereu hain.

S-au adunat acolo bătrâni şi cărturari
Chiar sinedriul tot cu vrerea lui hidoasă,
Ţeseau vorbe-ncâlcite cu glasurile tari
Şi căutau în van acuza mincinoasă.

Tăcerea lui Iisus mai tare-aprinse focul
Şi toţi Îl judecau făr’ de mărinimie,
Când El le spuse unde-I va fi locul,
Arhiereul izbucni: „
A spus o blasfemie!”

Cu toţii au ştiut neadevăr să poarte
Strigând mereu că „
vinovat este de moarte!”

Radu BĂEŞ : Petru (II)

Iisus cobora dealul Măslinilor cu milă
Pentru gloata flămândă ce nu ştia de rugi,
Ai Lui fugit-au să-şi spele urma-n silă
Doar Petru îl urmă pierzându-se-ntre slugi.

Când sinedriul îl găsi pe Iisus vinovat,
Petru era-n curte, fără puteri, pierdut,
Acum întâia oară de El s-a lepădat
Apoi, ieşind pe poartă: „Eu nu L-am cunoscut!”

Păşi pe gânduri mute cu rana-n suflet mare,
Când auzi pe unii: „
Şi tu esti dintre ei!”,
Dar Petru blestema şi se jura mai tare
Că nu ştie pe nimeni şi nu a fost cu ei…

Cocoşul începuse un cântec lung şi rar,
Petru-şi aduse-aminte şi plânse cu amar.

Radu BĂEŞ : Prinderea lui Iisus

Nori negri se-ncurcau în zborul negândit,
Iar tunete răzbeau din ce în ce mai tare
Când Iuda-naintă, precum era sortit,
Şi-ajunse la Iisus cu gloata lui cea mare .

Ghetsemaniul părea tot învelit în lacrimi,
Pe aripi nevăzute, spre nicăiri urcat,
Era parcă cetatea de negură şi patimi
Când Iuda sărutarea lui Iisus i-a dat .

Pe gânduri mute pluteau cu toţii-n vale,
Iar gloata izbucni, primind doritul semn,
Cu inimi învrăjbite înconjurară-n cale
Pe Fiul Omului, care rămase demn

Şi nu făcu un semn ca să se-mpotrivească…
Trebuia Scripturile să se împlinească.

Radu BĂEŞ : Ghetsemani

În Ghetsemani, grădina de temeri înnegrită
Părea că-şi plânge menirea ei mereu,
Când Fiul Omului, cu faţa Lui cernită ,
Porni-ntr-o rugă-aprinsă: „
Părintele Meu,

Treacă pe-alături de Mine Paharul acesta,
Dar nu cum voiesc eu, ci facă-se voia Ta.”
Mărgăritare roşii alunecau pe celesta
Faţă a lui Iisus. Clipa s-apropia…

Doar ucenicii pierduţi în somn nedorit
Nu desluşeau imensitatea lucrării,
Pănă când Iisus pe toţi i-a trezit
Spunându-le c-a venit ceasul trădării.

Ghetsemaniul tot era o noapte-adâncă
Şi inimile oamenilor păreau a fi de stâncă!

Radu BAEŞ : Petru (I)

Scânteieri amarnice-n văzduh se cununau
Şi sunete prelungi de tunet neîmblânzit,
Cuvintele netoarse pe buze îngheţau,
Iar Muntele Măslinilor părea încremenit.

Urca Iisus cu ucenicii-n gânduri seci,
Apoi îşi dezlegă de gând curat fuiorul,
Când paşii lor de plumb trezeau din somn poteci:

Că scris este ştiţi bine: <<Bate-voi păstorul

Şi se vor risipi oile turmei în curând>>”.
Petru îşi ascunse tăcerea deoparte:

Nu mă voi poticni întru Tine nicicând!”
Dar Iisus îşi duse gândul mai departe:

Când cocoşu-n noapte iarăşi va cânta,
De Mine-a treia oară te vei lepăda!”

Radu BĂEŞ : Praznicul azimelor

Păreri de vânt treceau printre măslinii plânşi
Şi raze despletite se-ntretăiau mereu,
Iisus le spuse celor din jurul mesei strânşi
Că unul îl va vinde. Şi fiecare-şi zise: Eu?

Brodau fiori mai reci ca gheţuri aspre
Şi gânduri se toceau de tremur înflorinde,
Iisus rosti, privind în sus spre astre:
Acel ce-a-ntins în blid cu Mine mă va vinde”.

Frânturi de gânduri negre se depănau grăbite
În seara aceea cu imnuri de-nceput,
De vânzător, Iisus le spuse feţelor smerite:

Bine-i era aceluia de nu s-ar fi născut!”

Pe Muntele Măslinilor doar aripi mai pluteau
Şi gândurile negre ce nu se mai sfârşeau.