Poezii Ortodoxe

Veacul disperării perfid şi mişel
renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.

Vopsiţi în roşu, mânjiţi pe braţe şi dinţi
pe stadioane hipişii dau concerte
în stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.

Un bărbos guru de-apartament
şi-a convins ciracii, extaz şi încântare,
învăţând pe ei că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reîncarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria,
căci veacul e-ntors spre alta menire !
E hipi-ul un sfânt? E guru Mesia?
Sunt ale lor fraze mesaj de mântuire?

Privirea mi-o întorc către Răstignit
şi sufletul o clipa se ridică.
Văd patru cuie şi un Hristos smerit,
ce patima o-ndură din dragoste de oameni.

Văd spinii Lui şi-o înviere care
va fi a noastră şi Raiul în mine creşte,
cum creşte Liturghia în Altare,
când preotul solemn împărtăşeşte.

Văd o mână mică, sfioasă şi albă,
bătând mătănii la icoana poleită
a Sfintei Fecioare. O rugăciune caldă
se murmură cuvioasă şi smerită.

Mai cred copiii Tăi în Altare şi minuni,
în Maica Sfântă şi Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite, în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta, Doamne, din staulul cu fân?

1. Este hotărât din vreme
ceea ce trebuie să vină,
m-am rugat pentru lumină
să mi-o dăruieşti prin semne.

2. M-am rugat pentru Trezire:
fie-mi ruga ploaie deasă,
mai dă-mi, Doamne, mai dă-mi zile
şi mă cheamă apoi acasă.

3. Şi, prin crucea de cuvinte,
să trec dincolo de fire,
şi să-Ţi mulţumesc, Părinte,
că mă-ncerci pentru Trezire.

4. Este hotărât din vreme :
slova dulce din Scriptură
să mă ardă, să mă cheme,
rob la patimi, Tu mă fură.

A fi creştin înseamnă a iubi
cu patimă cuvântul ce te-ndeamnă,
să arzi în Hristos şi să mai ştii
că dragostea nicicând nu se destramă.

A arde în iubirea Celui care
la ospăţul lumii a întins o pâine,
spălând picioarele tremurătoare
tuturor înfometaţilor de mâine.

A fi creştin înseamnă a fi încredinţat
că eşti în starea leprosului, şi-n tine,
creşte neoprit minunea. A fi vindecat,
mereu vindecat de nepământescul Bine.

A fi creştin înseamnă a te străpunge
spinii durerii şi a zâmbi înţelepciunii,
cu tăria luată din cel ce mai frânge
pâinea nemuririi la cina lumii.

A fi creştin înseamnă a urca mereu
golgotele, călcând sfios pe colţi
de piatră şi a crede că pasu-ţi greu
e-al lui Hristos Cel înviat din morţi.

Colindă iar la geamul dintre ani
Minunii gângurirea.
Fulgi mari mi-aduc peste castani
Pe braţe amintirea.

Ai mai crescut copile rătăcit
Şi întrebările cu tine.
Desframă vise-n cerul risipit
Din zările senine.

Îţi este bine sau ţi-e greu,
Te-aş întreba într-una;
Tu treci înstrăinat mereu,
Tăcut, întotdeauna.

Ce flori ai risipit crescând
În suflet pustiirea!
Surâs ceresc cu spini urcând
Pe braţe – răstignirea.

Voi copii şi voi părinţi,
Ce pe Domnul îl iubiţi,
Haideţi toţi să-L lăudăm,
Cu drag Lui să ne-nchinăm!
La biserică veniţi
Pe Hristos să îl slăviţi,
Căci se naşte pe Pământ
Să ne-aducă Harul Sfânt.
Lumea să o mântuiască,
Raiul să ne dăruiască.
Chiar de sunteţi întristaţi
Şi de griji împovăraţi,
Din nou să ne bucurăm,
Împreună să cântăm!
Căci s-a născut prunc Iisus,
Copilaş prea blând, supus,
În ieslea din Betleem
Ca şi noi să îl vedem.
Iar Maria, maica sa,
Cu dragoste-l legăna.
Cum fecioară a născut
Pe cel fără de-nceput,
E o taină foarte mare,
N-o înţelege fiecare.
Când pe lume s-a născut
Stea pe cer a apărut,
Îngerii Îl lăudau,
Magii daruri aduceau.
Fericiţi că au găsit
Pe Mesia proorocit.
Şi noi să ne veselim
Şi ceva să-i dăruim:
Cuget şi suflet curat,
Gând smerit şi luminat.
Iar voi, copiii cuminţi,
Ca pruncul Iisus să fiţi:
De părinţi să ascultaţi,
Cât mai bine să-nvăţaţi!
Pe profesori respectaţi,
Note bune să luaţi.
Pe colegi să-i ajutaţi,
De greşesc, să îi iertaţi,
Rău cu bine răsplătiţi,
Dacă vreţi să fiţi iubiţi.
Anul Nou să vă aducă
Pace-n case, spor la muncă,
Sănătate, bucurii,
Frumoase prietenii!
La mulţi ani, Isteţi copii!

Îngeraşul meu iubit
De ce eşti nefericit?
Oare eu te-am întristat
De la mine ai plecat?

- Plâng copile, ce să fac?
Căci la Tatăl nu-i pe plac,
E uitat şi părăsit
De cel care I-a zidit.

Vezi, pe toate El le ştie,
Şi-i Biserica pustie
La slujbă Duminica
Când copiii nu-s în ea.

Dumnezeu Tatăl ceresc
Cu tot neamul îngeresc
Vin să vadă slujba sfântă
Şi cum copilaşii cântă.

Dar copii nu sunt veniţi
Mai sunt încă adormiţi,
Sau se joacă pe la bloc,
Nu se roagă chiar deloc!

Şi mă tem că într-o zi
Mila Lui se va sfârşi.
Şi-o să ia mamă şi tată
Tot ce-a dat în lumea toată.

Floricele şi steluţe,
Fluturaşi şi maşinuţe,
Păsărele mii şi mii
Pentru-ai Săi iubiţi copii.

Dumnezeu a făcut cerul,
Îngeri, soare, stele, luna
Apoi pe Adam şi Eva
Să trăiască-ntotdeauna.

Şi le-a dat o-mpărăţie
Frumoasă de necrezut,
Să o aibă pe vecie,
Raiul ei l-au cunoscut.

Domnul Tată-a dat poruncă
Să le fie-ascultători,
Dintr-un măr să nu mănânce,
Să n-ajungă muritori.

Dar ei nu au ascultat
Şi din rai i-a alungat.
I-a trimis pe pământ
Ca să moară în curând.

Întristaţi de a lor soartă
Au rămas plângând la poartă.
Tatăl Sfânt s-anduioşat,
De-al lor plâns s-a îmbunat.

Le-a promis că pe-al său Fiu
Va trimite-n lume viu
Să se nască din Fecioară
În rai să îi ducă iară.

Şi găsind fecioară sfântă
Dumnezeu s-a îndurat
Pe pământ ca să trimită
Pe Mesia minunat.

Chiar Arhanghelul Gavril
E trimis să ducă veste:
Se va naşte prunc divin
La Betleem într-o iesle.

În casa lui Iosif sta
Maria şi se uimea
Când Gavril cu crinu-n mână
Şi cu aripi de lumină,
Plecăciune îi închină:

- Bucură-te Marie
Ţi-aduc bucurie
De la Domnu-n dar,
Tu eşti cea plină de har.

Mila Lui o vei cunoaşte,
Duhul Sfânt te va umbri
Pe Mesia îl vei naşte
Şi Iisus se va numi.

- Iată roaba ta,
Fie voia Sa
A răspuns Maria
Primind bucuria.

La Betleem să se-nscrie
Merge Iosif şi Maria.
Să-mplinească proorocia.

Obosiţi de drum sosiră
La casa lui Moş Crăciun;
Un om rău cu barba rară,
Ziua s-a sfârşit, e seară
Nu găsesc un loc mai bun.

Însă ieslea oilor
Ştie-a serii taină mare
Şi aşteaptă cu fior
Steaua când pe cer răsare.

O lumină minunată
A cuprins deodată lumea…
Cerul e scăldat de raze,
Şi s-a luminat pădurea!

Un păstor ce sta de pază,
Lângă foc a aţipit.
Oo, ce minunat visează
Şi îşi zice că-i vrăjit.

Palmele pe ochi îşi pune
Şi îi freacă cu temei…
- Dar, sunt treaz! Nu dorm, îşi spune:
E aievea? Doamne! Ce-i?

Ce minuni s-au întâmplat?
Se întreabă într-o doară…
- Cerul tot s-a luminat
Şi în vale se coboară!

- Slavă întru cei de sus,
Cântă îngerii oştire,
Pe pământ să fie pace,
Şi pe veci bunăvoire!

Oo, ce înger minunat!
Se coboară…Şi-i vorbeşte!
- Astăzi Pruncul Împărat
Mântuirea vă vesteşte!.

Ia pe fraţii tăi păstori,
Calea steaua vă arată,
Prunc în ieslea oilor,
Veţi găsi acum îndată.

Lui cu cinste vă-nchinaţi,
Pe-a Sa Maică mângâiaţi!
Şi să spuneţi tuturor
S-a născut lumii Păstor!
Mesia cel aşteptat
Peste veacuri Împărat.

Păstorii s-au bucurat
După rază au plecat
C-un mieluţ în braţe cântând
Floricele culegând.

Şi-au aflat pruncu-nfăşat
De-a lui Maică legănat.
Cu mult drag se închinară
Şi iarăşi cântând plecară
Să vestească tuturor
Pe pruncul Mântuitor.
……………………………….
(legendă)

Moaşa Crăciuneasă
La suflet aleasă
Se umple de milă
De Maica copilă
Cu pruncul plăpând
La sân legănând.
Pânză albă de in
Mirosind a crin

Albă şi curată
I-a adus de-ndată
Pruncul a-nfăşat
Maica a culcat.

Crăciun mânios
Om răutăcios
Pe-a lui Crăciuneasă
La suflet aleasă,
O ia la bătaie
Mâinile îi taie.

Dar, vaai, ce minune!
Căci la loc îi pune
Mâinile îndată
Maica Preacurată.

Crăciun de-a văzut,
Îndată-a căzut
Cerându-şi iertare
Cu lacrimi amare.

Zice Maica Sfântă,
Către el cuvântă:
- De vrei îndurare,
De la prunc iertare,
Daruri la copii,
Multe bucurii,
Să le dai mereu
Pentru Dumnezeu.

De cântări răsună valea
Merg păstorii şi colindă,
Moş Crăciun îşi află calea
Pe la case intră-n tindă.

Sacu-i plin, abia îl duce
Barba îi atârnă jos,
Nuci, covrigi şi turtă dulce,
La copii le dă voios.
……………………………….

De departe veniţi,
Chiar acum sosiţi,
Trei crai măriţi
Cititori în stele
Cu multe inele.

Singuri au aflat
Steaua de-mpărat,
De prooroci vestit
Mesia numit.

Daruri au adus
Pruncului Iisus,
Tămâie, aur şi smirnă
În genunchi se-nchină.

Veacuri au trecut,
De atunci de mult.
An de an sosesc
Lumii vestesc
Pruncul ceresc.

Şi la noi Moşul soseşte
Numai dacă-am fost cuminţi,
Doamna îi tot povesteşte…
Să-i întrebe pe părinţi?

Cor: Nuuu!

Nu cumva o fi aflat
De copiii cei loviţi,
De păpuşi cu braţe rupte,
Jucării ce am stricat,
Şi năzbâtiile multe?

Sau că nu am ascultat
De bunica, de bunicu,
De mămica şi tăticu,
Rugăciunea am uitat,
Şi pe mine-i supărat?

- Haide Moşule, fii bun,
Pe copii să-i ierţi acum!
Că se fac cuminţi, să ştii
Şi la anul iar să vii
Cu un sac de jucării!

La şcoală şi grădiniţă
Norii astăzi ţin şedinţă.
Supăraţi şi cenuşii,
Au chemat pe toţi părinţii
Pentru-a iernii ghiduşii.

Soarele e zgribulit,
Îmbrăcat în haine groase,
Ia pastile că-i răcit,
Stă în pat şi plăpumi coase.

Pisicuţa mea Gheruţa
Toarce sub calorifer,
Să colindea vrea drăguţa
Şi tot miaună de zor.

Martinel şi Urşiţica
Stau cuminţi într-un bârlog.
Le-a făcut cojoc mămica,
Ursuleasa Martinica.

Moşului au scris scrisoare
Să le-aducă jucării,
Patinuţe pentru gheaţă,
Şi din zmeură dulceaţă,
Prăjituri şi bombonele,
Şi un fagure de miere.

Vrăbiuţe ciripind
Caută pe la fereasră,
Să vadă iubirea noastră.

Vin mereu, şi azi şi mâine
Ciugulesc un bob de grâu
Sau un firicel de pâine.

Stele-n şir se văd pe stradă,
În vitrine jucării,
Fac păpuşile paradă
Şi îi cheamă pe copii.

Şi, deodată…
Roi de fluturi, albi, zglobii,
Fulgi de gheaţă, zboară-obraznici, argintii!

Şi tot zburdă jucăuşi,
Să aşeze pe la uşi
Covoraş moale de pluş.

Le miroase-a cozonac,
A sarmale şi cârnaţi,
Îşi pun pofta-n cui şi tac!…
Până-or fi şi ei …mâncaţi!

Unul este mai uituc,
Singurel s-a rătăcit,
Repede s-a şi topit
Chiar la mine pe năsuc.

Alţii adunaţi grămadă
S-au oprit pe la fereşti,
Vor să vadă, eşti cuminte,
Jucării ca să primeşti?

Sus pe deal e derdeluş
Şi o gloată de pitici.
Arşi obrajii de voinici,
Se avântă pe gheţuş.

Căciuliţele sar, zboară,
Se învârt cu voioşie,
Se înşiră ca o sfoară
Săniuţele fâşie.

În grădina de la bloc,
Altă ceată cu noroc!
Prin zăpadă tăvăleşte,
Bolovanul tot măreşte!

Repede a mai crescut,
Un om mare, de temut,
Ţine-n mână-un măturoi
Că e gospodar de soi.

Fulgi zoriţi, cu mare grabă,
Se aşează pe taxi,
Au atât de multă treabă…
E serbare, şi-i târziu!

Sus în cer pentru plecare,
Pregătiţi stau îngeraşii
Au zburat către serbare,
Să privească copilaşii.

La fereastră stau cuminţi,
Ne filmează şi ne-ascultă,
Merg apoi iar printre sfinţi
Ducând bucurie multă.

Povestesc în ceruri sus,
Cum de noi a fost vestită,
Naşterea cea preamărită
Din Fecioară-a Lui Iisus.

Frumos e cerul înstelat
Şi luna care în splendoarea ei apare.
Nici vântul nu adie,
Natura pare că pluteşte-n transparenţă
Şi totul e schimbat.

Pe câmp păstorii au adormit
Şi lumea visează către vremuri bune.
Nici un foşnet nu se aude
Totu-i nemişcat.
Vibrează peste întreaga fire
Un mister de taine înmănunchiat.

Pe bolta clară printre sclipiri senine,
Îşi face loc pe-o traiectorie nescrisă
O stea strălucitoare, puternică şi rară.
Ce taine ascunde oare?
Ce se întâmplă în noaptea asta
De atâta farmec plină ?
Şi iată că lumini străbat în brazde cerul ,
Ca fulgerele se aprind în aurore încântătoare.
Şi glasuri nemaiauzite
Acompaniate de harfe minunate,
Cântă în coruri divine
Ziditorului, imn de slavă, osanele.

O, măreţia nopţii de Ajun
Când cerurile coboară pe Împăratul Slavei
În mica iesle a lui Crăciun.
El a venit la noi,
Nu ca împăraţii lumii
În palate somptuoase,
Ci pe păiţe îngheţate, moi.
Ce bucurie cuprinde universul!
Pământ şi îngeri cântă imnuri minunate.
Doar omenirea zace în neştiinţă,
În a sa tiranie şi nedreptate.
Natura se veseleşte tainic
În noaptea sfântă în care,
Două inimi calde bat mai tare.
Pruncul şi Fecioara,
Izbăvitorul şi Neprihănirea.
Mântuitorul s-a născut
Din Cea care
Prin deplina-i curăţie
A biruit păcatul, firea.

O noapte Sfântă de Crăciun
Dă-ne te rugăm Stăpâne.
Să medităm la taina cea sublimă,
Să ne învăluim cu mila cea divină
Şi să te primim cu sufletul curat,
Apoi să ne unim cu Tine-n rugăciune,
Căci în ieslea cea din suflet te-am aflat Stăpâne.

Pădurea parcă-i de cleştar
Şi luna se reflectă unduitoare-n ape.
Stelele par licurici pe cerul cel senin
Văzduhul e de un tainic fior plin.

Lumea doarme trudită de a zilei munci.
Copii au adormit, visând la poveştile zise de bunici
Focul arde-n sobe si mesele-s îndestulate,
Doar trei fiinţe stau în frig şi-s nemâncate.

Să pătrundem în ieslea cea săracă,
De la margine de Betleem.
Şi-l vom găsi pe Iosif uitându-se cu îngrijorare
Spre prunc şi spre Maria, Măicuţa iubitoare.

Ce trist lucru,căci peste tot găsit-au ocupat.
Oraşul era ca niciodată atât de aglomerat,
De peste tot venit-a lume să se înscrie
Din porunca lui August împărat.

Copilul doarme, lumina parcă din micul trupuşor răsare.
Păru-i ondulat se aseamană cu grâul copt de soare
Şi zâmbetul e atâta de fermecător şi lin
Iar calzii ochişori întredeschişi se contopesc cu cerul cel senin.

El îi va izbăvi pe oameni,
Acest micuţ frumos şi delicat.
El va aduce mântuirea,
El pruncul mic şi sfânt ce-i veşnic Împărat.

Şi-n noaptea cu luciri pe cerul înstelat
Cu luna care zâmbeşte oglindită-n ape plutitoare,
Inimile lor sunt pline de fericire
S-a născut Izbăvitorul ce aduce lumii veşnic mântuire.