Poezii Ortodoxe

Cine poate oare a spune,
Câte lacrimi sunt în lume?
Cine poate să arate,
Câte lacrimi sunt vărsate?

La tot pasu-i suferinţă,
Deznădejde, umilinţă,
Viaţa pe pământ îi chin,
Împletită în suspin.

Mame multe-s disperate,
Căci copiii sunt pe moarte,
Mulţi copii sunt întristaţi
Căci părinţii i-au lăsat.

La tot pasul este chin
Suferinţă şi-ntristare,
Viaţa este doar suspin
La tot pasul este jale.

Multe văduve jelesc,
Soţii lor le părăsesc
Şi rămân cu greutate
Dusă-n spate pân’ la moarte.

Multe boli şi întristare
Sunt în lumea asta mare,
Toate sunt îngăduite
Pentru faptele cele multe nelegiuite.

Cine poate să arate,
Suferinţa întregii lumi?
Câte sunt feţe brăzdate
Având pe ai săi nebuni…

Multe chinuri, multă jale
La tot pasul întâlneşti
Nu e nimeni fără lacrimi,
Mai puţin poţi să zâmbeşti.

Multă boală şi suspin
Are omul pe pământ,
Viaţa îi împletită în chin
Până va intra în mormânt.

Doamne, câte lacrimi sunt,
Şterge-le cu a Ta milă
Şi să fie-acest pământ
Inundat de a Ta lumină.

Un copil la Cer striga
Răzbunare el cerea
Pentru mama sa.
Că de viaţă l-a lipsit,

Nicidecum nu l-a iubit,
În pântece l-a omorât
Fără milă.
El n-ar fi voit.

“-Nu mă omorâţi!”

Disperat striga
Copilul ce-abia se vedea.
Dar nimeni nu l-a auzit,
Şi-apoi a murit.

Pe el mama nu l-a vrut,
Deşi i-a fost fiu,
Dacă el ar fi trăit
Ar fi iubit-o mult.

Măcar de l-ar fi lăsat
Să se nască,
Ar fi vrut şi el s-o vadă,
S-o cunoască.

Şi să-i dea şi lui hăinuţă,
Haină albă şi călduţă
Şi apoi nume să-i dea,
Să-l boteze.

Acum de Rai n-are parte,
De Hristos el stă departe,
Nume n-are în Cartea Vieţii,
Ci e-n moarte.

Alţi copii, veseli în Rai
Cântă-n cor voios,
Bucuroşi, imnuri de slavă
Domnului Hristos.

Dar cu ei nu poate fi,
Le e-n veci străin,
Nu va ajunge niciodată
În Raiul divin.

Plânge tot nemângâiat
Sufletu-i îndurerat,
Şi doar pocăinţa mamei,
Greu, l-ar fi salvat.

Oare, mama lui nu ştie că,
De când a fost zămislit,
Dumnezeu un suflet sfânt
Lui i-a dăruit !

Dacă el s-ar fi născut,
Ar fi îndrăgit-o mult,
Şi Domnul nu i-ar fi lăsat,
I-ar fi ajutat.

Mame dragi, nu vă jucaţi,
Copiii nu-i avortaţi,
Că ei nu sunt jucării,
Ci au suflet, ei sunt vii !

Domnul este lângă noi,
Doar nu Îl vedem;
Însă inima îl simte,
Ne dă un îndemn.

Să Îi ascultăm chemarea
Când ne strigă,
Să Îi urmăm cărarea
Fără frică.

El va fi mereu cu noi,
Dacă şi noi vrem;
Ne va scoate din nevoi,
Fii ai Lui suntem.

De Hristos să nu fugim,
Nu vom reuşi.
Ce vrea El, noi să dorim,
Mult ne va iubi.

Cu El bine ne va fi
Pe pământ şi-n Cer,
Bucuroşi vom vieţui,
Chiar de-i cald , sau ger.

Eu stau la uşa ta si bat.
De ce ţii sufletu-ncuiat ?
De ce nu vrei să mă primeşti pe Mine ?
Căci Eu, vreau ca să fiu mereu cu tine.

Şi clanţă Eu nu am afară.
De vrei, mă laşi să intru în astă seară,
Sau mâine dacă vei voi.
Dar vezi , o dragul meu, să nu întârzii.

Eu te iubesc, îţi ştiu trecutul, te-am creat.
De ce vrei să mai duci o viaţă în păcat ?
Cu Mine, lumină o să ai şi pace.
Iar sufletul în întuneric, nu va zace.

Eu stau la uşa ta şi bat.
De ce ţii sufletul încătuşat ?
Deschide şi primeşte harul meu divin
Şi atunci vei deveni din rob al patimii, stăpân.

Mai am răbdare să te aştept, dar până când?
Un vis e viaţa ta şi ceasul va suna curând.
De vrei să fii deapururi fericit cu adevărat,
Primeşte-n suflet pe divinul Împarat.

Ia pildă de la Preasfânta Născătoare:
pe Domnul Iisus iubeşte-L cum l-a iubit Ea,
fii pentru copii o mamă iubitoare,
neprihănitul suflet nicicând nu-l întina.

Ia pildă de la Sfântul Gheorghe, ostaşul:
lancea şi scutul cu tine poartă-le mereu,
pe balaurul din gânduri, pe vrăjmaşul,
ucide-l făra milă, oricât ţi-ar fi de greu.

Ia pildă de la Sfântul Ioan Damaschin,
făcător de stihuri. Şi viaţa-ţi cenuşie
toarn-o acum în psalmi divini. Cu sufletul plin
fă-ţi din clipe goale cântec şi poezie.

Ia pildă de la Sfinţii Fără-de-Arginţi:
vindecă-i pe oameni de patimi şi beţie.
Smerita cugetare, în înnoite minţi,
vorba cuviincioasă mereu cu ei sa fie.

Ia pildă de la Sfântul Constantin cel Mare:
tu, crucea să o vezi pe cerul credinţei.
Semnul creştinesc să-ţi fie îmbărbătare,
viaţă şi nădejde, poarta biruinţei.

Priveşte la ei, căci au fost oameni ca tine,
ce astăzi, în ceruri, stau la masă cu Hristos.
Ei te-nsoţesc pe drum şi te-ntăresc, creştine,
căci viaţa lor în Domnul e-o pildă cu folos.

Priveşte-te în oglinda sufletului tău,
Acum cât încă mai e vreme.
Când încă poţi, să faci ce este bun
Şi să îţi schimbi reaua ta vrere.

Priveşte adânc, să vezi de poţi
Ca să găseşti pierdute fapte rele.
Şi să nu pleci când ceasul va suna,
Pierdut în vraja lor, nepregătit, cu ele.

Te uită bine înlăuntru tău,
De ce să îţi mai porţi povara ?
Căci e aşa uşor, să scapi de ea,
Dacă asculţi în sufletu-ţi chemarea.

Lumina Lui, ce luminează lumea
Vrea şi în tine să aducă luminarea.
Primeşte-o în casa sufletului tău
Şi atunci ai să îi simţi cu adevărat lucrarea.

Multe lucruri scumpe un copil avea,
Dar la unul el mai ales ţinea;
Era un baston de lemn învechit
Ce de-al său bunic era folosit.

Într-o zi de iarnă, când gheaţă era,
Cu al său bunic încet se plimba;
Când deodată gheaţa pe loc s-a crăpat,
Iar copilul în apă a alunecat.

Dar bunicul lui repede a-ntins
Bastonul ce-l avea şi-ndată l-a prins;
De la greu înec el a fost salvat,
Bunicul însă nu a rezistat.

Căci de încercare şi de boli slăbit,
Doar puţine zile el a mai trăit.
De atunci bastonul cu drag l-a păstrat,
Amintire vie că l-a ajutat.

Tot aşa Hristos viaţa şi-a jertfit
Pe-o cruce de lemn fiind răstignit.
Pe noi de la moarte ca să ne salveze,
Spre raiul ceresc să ne îndrepteze.

Hristos e viu şi veşnic
Şi Dumnezeu adevărat.
El e atotputernic. E Fiul
Celui ce lumea a creat.

Hristos pe oameni îi iubeşte,
Viaţa pentru noi şi-a dat.
Fericit locaş El pregăteşte
Celor ce-n viaţă L-au urmat.

Cu al său sânge scurs pe cruce
Păcatul lui Adam este iertat,
Iar cine crede şi-i slujeşte
De veşnicele chinuri e salvat.

Un gând are putere
Să învingă o greutate,
Dacă-i pornit din suflet
Şi fără răutate.

Astfel de gânduri bune
Aş vrea să ai o viaţă,
Chiar de-ai cunoaşte oameni
Cu suflete de gheaţă.

Să fii cât mai mult vesel
Şi lumii de folos,
În orice-mprejurare
Fii tot curajos!

Cât în lume ne aflăm
Lupta bună să luptăm
Dar nu singuri să pornim,
Căci greu dacă izbutim.

Să luăm în ajutor
Harul de Sus, sfinţitor
Pe Domnul Hristos, pe Sfinţi,
Să ascultăm de părinţi.

Orice sfat bun să primim,
Poruncile să-mplinim,
Iar pe cei ce ne-au greşit
Să-i iertăm necontenit.

Cât ar fi lupta de grea,
Domnul ne-o va uşura,
De voim să-L ascultăm
Şi din suflet să-L urmăm!