Poezii Ortodoxe

Fără să avem Crăciun
Nu ne-am bucura acum.
N-am fi an de an copii,
Moş Crăciun n-ar mai veni.

N-am trăi minunea sfântă,
Când colind inima cântă
Celui ce din Cer coboară
Şi se naşte din Fecioară.

Dacă n-am avea Crăciun
Cum ne-am mântui acum?
El s-a coborât din a Sa mărire
S-aducă pe pământ pace şi bunăvoire.

Dar Crăciunul vine an de an,
Domnul îşi urmează a mântuirii plan.
Vine iar in peştera săracă
Şi se naşte din Maica Preacurată.

Îngeri, oameni cântă împreună,
În miez de noapte colindele răsună
Steaua îşi urmează strălucitoare calea,
Păstoraşii aud de Sus chemarea.

Dacă n-ar mai fi Crăciun
Brazi nu am împodobi acum,
Inimi n-ar mai tresălta,
Lumea în întuneric ar umbla.

Dar El vine negreşit,
Cu magii de la răsărit,
Cu iubire vine iară,
Din Cerul Cel sfânt coboară.

Să-i cântăm colid pios,
Domnului Iisus Hristos.
Să-l rugăm, cu îndurare,
Ca şi-n peştera din suflet să coboare.

Când vii Tu, Maică Sfântă,
Să stai iar lângă mine,
Se-nlătură durerea
Şi totul este bine.

Norii întunecaţi
Degrab’ se depărtează,
Lumina-ţi sfântă, viaţa
Din nou mi-o luminează.

Aş vrea, Măicuţă blândă
Să fii mereu cu mine,
Să mă acoperi iarăşi
Cu marea-ţi Ta iubire.

Fereşte-mă de răul
Ce greu mă împresoară,
Alungă pe vrăjmaşii
Ce-adesea mă doboară.

Risipeşte-mi negura
Din suflet şi din minte
Să-ţi pot sluji şi eu
Cu-o dragoste fierbinte.

Cu dor te voi chema
Smerit, în rugăciune,
Prinos, vreau să-ţi aduc
De multe fapte bune.

Noapte de vis în zări se arată
Stelele par licurici pe bolta întunecată.
În aer pluteşte un adânc mister necunoscut
E noaptea minunată aşteptată de demult.

Luciri puternice se arată clar spre răsărit
Clipa mântuirii pentru toată lumea a sosit.
Îngerii coboară pe pământ.
Osanale pline de armonie se aud vibrând.

În ieslea cea săracă stă Fecioara prea iubită
Şi inima îi plină de o dragoste neţărmurită.
Ea strânge cu iubire la pieptul ei gingaş
Pe cel mai scump din lume şi dulce copilaş.

Noapte sfântă minunată
Umple de lumină lumea toată.
Căci astăzi s-a născut Domnul Ceresc
Umplând de bucurie neamul omenesc.

Sărac, umil pe acest pământ
A coborât Cel ce-i din veacuri sfânt.
În peştera săracă printre dobitoace
Nu în porfiri şi luxuri cum lumii îi place.

Magii vin din depărtări cu daruri scumpe
Şi păstorii simt că bucuria inima le umple.
Că îngerii şi steaua lumii întregi vestesc,
Că vine Salvatorul, Împăratul cel Ceresc.

Să colindăm vestind naşterea sfântă,
Să simţim că inima ne cântă,
Pregătind peştera sufletului cu un gând pios
Ca să-l primim în taină pe Iisus Hristos.

Ce clipe înalţătoare ne cercetează iar
Ca un fior prea tainic de sfântă resemnare,
Aici unde cerescul şi preacuratul har
Simţim cum ne umbreşte adânc, pe fiecare.

Suntem părtaşii unei naşteri sfinte
De peste vremuri ca un ecou în timp,
Spre ceruri înălţând rugă fierbinte
Colindul nostru – preacuratul nimb.

Vestim azi naşterea fără pereche
Se aud colindătorii lui Hristos,
Şi-n sfânta noastră patrie străveche,
Colindele sunt praznic luminos.

Voi glasuri minunate de copii
Purtaţi iar faima craiului ferice,
Şi voi părinţi, din inimile vii,
Al vostru imn spre cer să se ridice.

Daţi lui Iisus toţi slava cuvenită,
Colindul păcii ca o rugăciune
Precum lumina ce nicicând n-apune;
O taină a împăcării dăruită.

Avem nevoie de Dumnezeu,
Care în mila Sa cea mare,
Ne-a creiat după asemănarea
Şi după chipul Său.
Care a împodobit pământul
Cu tot ce e mai frumos şi mai curat.
Şi-n toate acestea ne-a pus stăpânitori
Numai pe timpul scurtei vieţi
În care noi uităm,
Că în lumea aceasta suntem
Doar simplii călători.

Avem nevoie de Dumnezeu.
De mii de ani,
Oamenii l-au căutat şi l-au găsit.
Au simţit în sufletele lor
Acea pace divină, superioară, deplină,
Pe care nu o ai,
Decât atunci când El coboară în sufleul tau
Şi tu îl laşi să locuiască,
Fără să mai faci ce-i rău.

Avem nevoie de Dumnezeu.
Să ne apropiem de El
Cu dragoste şi cu iubire.
Că în mila Sa, încă mai aşteaptă
La poarta vieţii noastre.
Încă mai bate
La uşile încuiate ale sufletelor voastre.
Să ne întoarcem, să-l recunoaştem,
Şi să I ne închinăm.
Învăţătura şi calea sa
Mereu să o urmăm.

Peste zările senine,
Peste câmpuri ce-s de roadă pline,
Peste râuri şi răzoare,
Pluteşte Mireasă, Pururea Fecioară,
Cereasca Ta binecuvântare.

Celor ce-n suferinţe şi-n necazuri
Mâinile spre rugăciune îşi ridică,
Văduvelor ce cu inima cernită
Îţi cer ajutor şi alinare,
Tu le dai tuturor cereasca binecuvântare.

Păsările cu glasul lor şi-n taină,
Îţi dedică triluri nesfârşite,
Florile cu sfială în faţa Ta
Îşi pleacă capul cu dulce înfiorare,
Iar Tu le dai la toate binecuvântare.

Creştinii îţi aduc rugăciuni de mulţumire,
Că i-ai scăpat din veacuri de pieire.
Ei pe Tine te cinstesc cu ardoare
Şi flori îţi aduc cu umilinţă la altare.
Iar tu cu un semn, le dai dorita binecuvântare.

Fugar, pe drumul vieţii ,
Nemulţumit, mereu neliniştit ,
Pierdut în căutări vremelnice şi fără rost,
Într-un sfârşit de toamnă, spre asfinţit ,
Te-am cunoscut cu adevărat, IIsus iubit.

Trecea-i prin dreptul uşii
Sufletului meu întunecat.
Ferestrele pe unde pătrunde
Lumina cea dumnezeească
Erau ferecate de păcat.

Şi uşa zăvorâtă cu lacăt greu
De fărădelegi, de rele.
Şi întunericul plăcerii,
Pusese straşnic stăpânire,
Pe toate simţurile mele.

Dar Tu, cu pasul tău uşor
Ce pluteşte în zări
Transparente şi senine,
Ai coborât din slava Ta cea mare
Şi ai venit la mine.

Cu glasul blând ce străbate-n veacuri,
Mai chemat pe nume.
Cu privirea plină
De dragostea cea nesfârşită,
Mi-ai mângâiat inima rănită.

Eu ţi-am deschis
C-am auzit chemarea.
Şi te-am primit,
Că Tu, cu pacea Ta ,
Umpleai totul in jur şi zarea.

Într-un sfârşit de toamnă ,
Te-am întâlnit IIsus iubit.
Şi inima s-a umplut de mângâiere,
Sufletul se lumineză în tăcere,
C-am fost pierdut şi m-ai gasit.

O pruncă aleasă
În lume s-a născut,
Din Sfinţi părinţi,
Ce viaţă curată au avut.

Ea s-a născut s-aducă
În suflet bucurie,
S-aducă izbăvire
De orişice robie.

S-aducă pace unde
E încă tulburare,
Să poată mijloci
La Dumnezeu iertare.

O, Sfântă pruncă, fie-ţi milă
De tânăr, de bătrân,
De toţi copiii,
De pruncii de la sân

De cei care în lume
Aşteaptă să se nască,
La Dumnezeu tu cere
Ca să ne mântuiască!

Fecioară te rog fierbinte,
Ca aceste sincere cuvinte
Să ajungă la Fiul Tău,
La Mântuitorul Dumnezeu.

Să le duci repede sus,
Să le spui tu lui Iisus,
Soarele cel făr’ de-apus

Care mult a suferit
Şi a fost chiar răstignit,
Căci pe oameni a iubit.

Sabie grea a străpuns
Inima ta sfântă de mamă,
Când , ca un miel la junghire,
A fost dus cel fără de prihană.

În mormânt trei zile a stat,
Dar apoi a înviat
Şi la Cer s-a înălţat.

Când pe cruce se afla,
Deşi greu El pătimea,
Maicii sale s-a rugat,
Fii ai Ei, pe noi ne-a dat.

Iar Ea , cu dragoste multă
Ocroteşte şi ajută
Pe oricine o cinsteşte,
O ascultă şi-o primeşte.

Maică sfântă, Mamă bună,
Dă-ne să fim împreună,
În raiul cel mult dorit,
Lângă Fiul tău iubit!

La a Ta adormire
Întru Domnul, Marie,
O întreagă omenire
Te simte vie
Şi îţi aduce mărire.

Deşi la Cer te-ai suit,
Pe noi nu ne-ai părăsit.
Lumea te binecuvântă,
Dulce ea acum îţi cântă.
Rugăciuni în cor,
Se ridică înălţător.

Mamă sfântă, ascultă
Şi o umilă făptură,
Ce e ostilă cu ea însăşi.
Ai milă!
Tu eşti reală
Şi aici pe Pământ.
Ascultă fiecare cuvânt
Ce e rostit cu avânt.

Către tine Fecioară
Ochii-mi lăcrămiază,
Fiinţa mea suferă
Şi buzele murmură…
Tu ştii ce e suferinţa
De mamă.
Ajută-mă!