Toate poeziile scrise de către Poezii scurte :

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Carmen : Ingeri si Sfinti

Împrejurul meu să fiţi
Voi îngeri şi voi buni sfinţi,
În această  scurtă viaţă
Să nu mă părăsiţi.

Lui Dumnezeu rugaţi-vă
Şi Maicii Preacurate,
Să-mi ierte orişice păcat
Şi orice nedreptate.

De primejdii mă izbăviţi,
În tot locul m-ocrotiţi,
Nu mă uitaţi nicicând,
Ai Domnului slujitori iubiţi.

Carmen : Nu uita

Când simţi că nu mai poţi nimic să faci
Măcar în taină tu să rabzi, să taci,
Iar Domnului necazul să i-l spui
Şi nu uita să chemi pe Maica Lui.

Nici un răspuns acum de nu primeşti,
De mila lor să nu te îndoieşti.
Ei te ajută mai mult decât tu crezi,
Deşi de multe ori poate nu vezi.

Şi nu uita nicicând de marii sfinţi
Ei împlinesc a noastre rugăminţi.
Pe Îngeri, pe Arhangheli să îi chemi,
De grele încercări să nu te temi.

Carmen : Tot ce vrei

Tot ce vrei poţi ca să ai
pe pământ, dar şi în rai.
Aici totu-i trecător,
nesigur şi schimbător.

Dar în rai e fericire,
adevăr şi nemurire.
Mai mult decât tu doreşti
acolo poţi să găseşti.

Şi nu e atât de greu
să ajungi unde-ţi spun eu
Numai tu de vei voi
şi frumos vei vieţui.

De păcat să ne ferim
Şi virtuţi să dobândim
Pe Dumnezeu să-l cinstim,
Pentru tot să-i mulţumim.

El e-al nostru creator
şi de oameni iubitor.
Pe semeni să-i ajutăm,
noi să nu îi supărăm.

Căci mulţi sunt greu încercaţi,
de necaz împovăraţi.
Pentru ei să ne rugăm,
povara s-o uşurăm.

Celor care ne-au greşit,
să-i iertăm necontenit.
Cu râvnă noi să muncim,
bogăţii să nu dorim.

Iar de ai grea supărare,
cere-a Domnului îndurare.
El cui cere cu credinţă
împlineşte-a lui dorinţă.

Carmen: Zările senine

Eu mă iubesc pe mine
Bine aceasta ştiu.
Cum să iubesc pe Domnul
C-un suflet mic, pustiu?

Mi-e frică de durere
Şi fug cât pot de ea,
Un chin, vreo neplăcere
Eu nu le pot răbda.

Ce mai pot face-acum?
Dar ce văd, o, Iisuse
Tu ai făcut ca zările senine
S-apară pe negurosul drum!

Carmen : Vreau

Vreau să transform orice cârtire
Într-un imn de mulţumire,
Să topesc orice mâhnire
Cu o rază de iubire.

Să înec orice chin mare
Într-un ocean de răbdare.
Prin răbdare-n suferinţă
Dobândi-voi biruinţă.

Să alin orice durere
Cu o sfântă mângâiere,
Orice zgură de păcat
Să-l fac alb imaculat.

Vreau, dar eu nu izbutesc
Dă-mi al Tău Sfânt Har ceresc!
Pot să duc lupta cea bună
Doar cu Tine împreună.

Ioana : Să nu fii tristă

De ce să fii tu tristă?
Când Domnul însuşi te-a ales pe tine
Ca să-i slujeşti ca monahie!

Să ai răbdare şi vei vedea
Căci Domnul, când va voi,
Suferinţa îţi va uşura.

Ioana : Fii cu noi la orice pas

Maica Domnului cea bună
Noi pe Tine Te rugăm,
Iartă-ne şi ne ajută
Pe-al Tău Fiu să-l ascultăm.

Maica Domnului cea sfântă
Fii cu noi la orice pas,
Ne-ocroteşte şi ne ajută
În timpul ce ne-a rămas.

Ioana : Luminează-mi sufletul

Cine oare decât Tu
ne iubeşti cu-adevărat?
Cine oare decât Domnul
viaţa pentru noi şi-a dat?

Luminează-mi sufletul
ca să Te iubesc,
Luminează-mi mintea,
la Tine să gândesc.

Carmen : Sfanta Mangaiere

Măicuţa Sfântă mă vedea
eu nu ştiam, dar Ea era de faţă
Şi suferinţa-mi asculta,
apoi cu lacrimi la Domnul se ruga
ca să mă ierte iar şi să m-ajute-ndată.

Iar eu cum stam şi aşteptam
pedeapsa cuvenită
În loc de chinuri, de durere,
deodată văd că mi se-aduc pe tavă
cu zâmbet vesel şi plăcere, doar daruri.

O, câtă mângâiere!
Cu câtă dragoste şi milă
am fost eu răsplătită.
Tu, Maică Preacurată,
În veci să fii slăvită!

Carmen : Cine oare a creat?

Cine oare a creat
Tot ce este minunat?
Cerul plin cu stele-n noapte,
Florile înmiresmate,

Omul bun şi iubitor
Plin de dragoste şi dor,
Neaua albă sclipitoare,
Vorba cea mângâietoare.

Valurile înspumate,
Căinţa pentru păcate,
Adierea vântului,
Cutezanţa gândului.

Susurul izvoarelor,
Saltul căprioarelor,
Zâmbetul de copilaş
Jucăuş şi drăgalaş,

Cântecul înălţător,
Focul cel mistuitor,
Răsărit-apus de soare,
Rouă, ploaie şi ninsoare,

Păsări multe colorate,
Peştii înotând prin ape…
Este doar o întâmplare
Tot ce este bun sub soare?

Tot ce-i sfânt şi luminat,
Însuşi Domnul ni le-a dat!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11